sâmbătă, 26 octombrie 2013

124. Gânduri de ocazie

124. Gânduri de ocazie

Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii
341. Toate la timpul lor şi dragoste oricând .

342. Timpul este o convenţie care să ajute percepţia noastră : dacă ne-am afla în alt punct din Univers – nu am avea timp. Fără de timp fiind , zeii se plictisesc teribil.

343. Zborul înalt te îndepărtează de pământ .
344. Divinitatea a trimis florile pe pământ să putem aproxima ce este perfecţiunea .

345. Tot ce a fost descoperit – mai întâi s-a arătat în vis .       

346. Soarele răsare tot timpul undeva.

347. Un bărbat < tare > lasă iluzia soţiei că dacă ea nu ar fi , el atunci , chiar pe loc ar muri .

348.Credinţa topeşte piatra , dragostea contopeşte suflete .

348. Viaţa este prima din cele o mie de minuni ale lumii , adică un miracol .

349. Ar trebui să-mi urăsc duşmanii , dar nu merita aşa ceva !

350.Îţi dai seama că a fost fericită o etapă a vieţii după ce a trecut ; nu putem consuma fericirea şi în acelaşi timp să fim conştienţi de aceasta . Fericirea nu ţine de rigori matematice . Muritori fiind – nu prea am definit-o .

351. Vorba lui Socrate : < Câte lucruri există pe lume , care nu îmi sunt de folos ! > .Nici cuiele nu mi-ar folosi .

352. Iubirea te aruncă în zona în care lumina vine de pretutindeni.

353. Dacă cineva crede că poate prinde fericirea , mai întâi să alerge după vânt.

354. Am cunoscut bătrâni analfabeţi care erau adevărate enciclopedii.

355. Dacă cineva nu mă ia în seamă , este pierderea lui .

356. Viaţa este o carte cu paginile albe şi eşti invitat în calitate de scriitor .

357. Nu poţi întotdeauna îndepărta de lângă tine ceea ce nuti convine; totuşi , din când în când trebuie să folosim cârpa de praf .

358. Numai nemernicul se face că iubeşte .

359. Înţelepciunea şi vârsta . Sunt depistabile multe variante ; a pune în parametrii de vârstă categoria numită înţelepciune este riscant : dacă nu te părăseşte reţeaua neuronală , zic eu , eşti tânăr . O străbunică băga aţă în ac la 85 de ani , era analfabetă şi înmagazinase înţelepciune cât nu pot eu suporta acum , plus în reîncarnarea viitoare. Dacă luăm în considerare un pachet de norme găsim înţeleptul , dacă sucim oglinda acelaşi individ are pete . Pe capitole , fiecare dintre noi posedăm doze de înţelepciune , înţelepciunea totală o deţine Divinitatea ; dacă am produce aşa performanţă – înţelepciune în plin – am fi odată cu zeii , ori aşa ceva nu se poate , se cheamă semeţie ( implicit lipsa înţelepciunii ) . Omul simplu gândeşte direct: înaintând în vârstă nu mai aleargă violent hormonii prin sângele tău şi prostioarele pe care le face un tânăr , forţat fiind , nu mai te aranjează pe tine , om în vârstă, care, vrei să mai faci o încercare . Aceasta este numai o latură a unui poligon imens .

360. Iubirea îndeamnă la convieţuire , convieţuirea produce dependenţă : unele persoane fumează până în ultima clipă .  Părăsind o relaţie în care dependenţa a fost tare se produce aşa teribil dezechilibru că poţi muri . .
de Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G .

vineri, 25 octombrie 2013

123. Gânduri de ocazie


123. Gânduri de ocazie


Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii

321. Dumnezeu a îngăduit luminii a se desface în culori pentru a ne putea imagina Raiul; lumina care vine de pretutindeni trebuie să aibă numai apariţii fulgerătoare.

322. Dacă sufletul este făcut din asemenea particule care pătrund uniform printre atomii trupului nostru, atunci două suflete care trec unul prin celălalt pare o întâmplare plauzibilă. Totuşi sufletul este legat de trup toata viata : < suflet pereche > este o metafora ce exprimă buna suportabilitate . Fericirea continuă este un produs de consum pentru zei . Sufletul fără sfârşit al Zeului.

323. Numai cine îşi permite aleargă după vânt !

324. Cutremurul fiinţei în fata grozăviei şi furtuna în suflet pentru curăţenie - sunt profitabile .

325. Dacă un anume prieten mă părăseşte – este pierderea lui .

326. Dacă în faţa lucioasă a firului de iarbă ai văzut ceea ce crezi că este dumnezeirea şi te închini la aşa ceva cu dăruire neîngrădită , atunci gestul face bătaie lungă în tine , te mişcă din temelii şi se obţine efectul scontat .

327. Oricare frunză căzută miroase a toamnă .

328. Ticălosul mai are din sufletul ce i s-a dat foarte puţin : omul fără suflet comite multe nevolnicii , dar în drept este vinovat pentru partea de suflet ce a pierdut .

329. Adesea prietenii sunt la mine în curte şi , destul de des , la masă ; duşmanii îmi admiră gardul din stradă .

330. Pasărea trebuie încercată cu zborul , iar omul trebuie încercat cu vorba .

331. Boul a primit limbă lată – ca să nu poată vorbi !

332. Îmi interzici să făptuiesc tâmpenii ? Ce prieten bun !

333. Societatea în care toţi indivizii gândesc la fel – dispare .

334. Ştiai că o să ajungi în vârf de munte : trebuia să ai la îndemână planul de a te menţine acolo .

335.  < Nu ţipa lângă Bâlcă – se strică laptele oilor ! > zicea Nea Zăican – un baci din Curbură , pe vremea când eram ţâncă .Multe din adevărurile rescrise de Masaro ( şi altele în plus ) erau cunoscute de bunica ; se înţelege că nu le rostea în limbajul ştiinţific al japonezului .  Fiecare sursă de apă din Zonă avea un rost ca adjuvant întru vindecare ( alături de ceaiuri – unele cunoscute , altele au zburat în neant odată cu dispariţia dumneaei – fie-i odihna-n lumină !) . Folosea şi huma , mierea , laptele , vinul … însă apa descântată făcea minuni : tăria cuvintelor ( nu unele de toată mâna , ci anumite ) indusă în cercurile apei cu beţişorul de alun ( pentru anumite scopuri folosea şi linguriţa de argint ) şi să fi pus cineva la microscop o lacrimă de acolo , ce dantelărie ruptă din Rai ar fi văzut !  Era < vindecătoare > , < fără arginţi maică ! > - zicea dumneaei . < lângă găleata cu apă , lângă oala cu ciorbă , lângă ibricul de ceai să nu zici vorbe aspre ( rele nicidecum ) pentru că răutatea se duce în apă . Aş scrie câteva zeci de pagini ; concluzie : bunica s-ar fi înţeles de minune cu Masaro şi , pe alocuri , i-ar fi dat unele îndreptări şi , cu siguranţă ar fi ridicat perdeaua de pe zona unde japonezul încă nu a ajuns . Munca savantului Masaro stă sub semne demne de laudă : ne aduce aminte că dacă am zâmbit vreodată că două vorbe pot lecui < deochiul > , după toate cele expuse în cărţile lui – este obligatoriu să ne abţinem.

336. Cred că sufletul este format pentru totdeauna din particule la fel de fine precum ale gândului : conglomeratul numit suflet având stabilitate şi aceiaşi
structură pentru totdeauna . Instruirea şi timpul nu prea au acces întru modificare

337. Fericirea este pasărea care zboară mai repede decât gândul .

338. Cea mai valoroasă comoară se află în tine însuţi.

339.Viaţa este prima din cele o mie de minuni ale lumii , adică un miracol .

340. Ar trebui să-mi urăsc duşmanii , dar nu merita aşa ceva !

de Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G

luni, 21 octombrie 2013

122. Gânduri de ocazie

122. Gânduri de ocazie

Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii

301. Nu sări în apă sub pretextul că ştii să înoţi : poate nu este suficient de adâncă !

302 . Să nu îţi doreşti ceea ce nu poţi face . 

303. Moartea trece prin viaţă , cum trece pe drum un ştrengar .

304. Când  toată lumea vede în acelaşi fel , prostul vede în felul lui .

305 . Pe duşmanul ce se dă drept prieten îl dă de gol răutatea care îi iese pe faţă şi flacăra otrăvită care îi arde ochii .

306. Ce să faci pentru omul pe care îl ţi în braţe şi  încercă să te manipuleze : lasă-l să cadă , poate din zdruncinătură îi vine puţină minte .

307. Dacă nu am  avea duşmani am comite multe fapte anapoda , chiar nelegiuiri .

308 . Alături de Steaua Polară şi alături de firul de iarbă suntem părţi infinitezimale ale unui întreg ce tinde spre infinit ; legătura dintre aceste părţi este însăşi divinitatea .

309. Un posibil sondaj făcut în grupul posibililor sinucigaşi ar scoate la iveală faptul că motivele facerii acestei grozăvii ţin de închipuire . Mykyd are putere de influenţă uriaşă , mai ales în această zonă . Mai depinde şi de cine intră pe fir : dacă cel care umblă cu iluziile este bătrân , atunci trebuie să faci crucea mare.

310. Boul nu prea rumegă probleme ce au tangenţă cu existenţialul ; ce-i drept ar spune multe dar având limba prea lată , preferă să treacă drept filozof.

311. Trebuie să fie Ceva ( încă nedefinit ) dincolo de minte , dincolo de suflet , dincolo de trup şi acel Ceva să menţină echilibrul . Un singur lucru e sigur : trupul este vasul , însă un vas umplut cu el însuşi şi găzduieşte şi celelalte entităţi invizibile , dar penetrante .
Cum iese mintea din neuron , cum se ceartă sufletul cu vijeliile sângelui - nu ne este dat să cunoaştem totul . Lucrăm cu aceste noţiuni , scriem tratate , câştigăm premii pentru < dezvoltarea > ideilor , dar ( noţiunile) nu sunt definite . Nu avem destulă minte să o putem face .

312.  Omul excepţional să facă bine şi să iasă în faţă; fiind excepţional  înseamnă că are curaj . Dacă nu iese în faţă nu prea are curaj. Dacă-i lipseşte curajul nu este excepţional . Urâte sunt vremurile în care omul  excepţional este doborât !  Este adevărat : trebuie să ai curajul să nu fi doborât ; asta mi se pare mai grav : ţine de întunecime . Să te oblige cineva să afirmi că nu eşti excepţional – nu-i a bună !  Cu efemerele glorii excepţionale problema este rezolvabilă : avem la îndemână destule minuni ; de ce să nu le privesc pe acelea . Am urmărit doi melci patru ore ( îşi trimeteau în secret semnale în care punct să se întâlnească ) . Este loc pentru toată lumea .Dacă or fi existând falşi excepţionali , înseamnă că sunt necesari : cum ne mai deosebim ?

313. Prietenul are privilegiul că poate intra în curte , duşmanii îmi admiră gardul din stradă .

314. Rana care nu se vede nu este vindecabilă şi este făcută prin tăria cuvântului .
315. Când am suprafaţa de stabilitate solidă , şi nu tremurici , oricare săgeată otrăvită ricoşează .

316 . Dacă a treia persoană îţi spune că eşti important , anumiţi neuroni se trezesc : este periculos dacă începi să crezi că eşti cel mai important.

317. Totuşi , moartea nu pune semnul egal între geniu şi prost .

318. Durata unei acţiuni nu mai contează dacă energia angajată prin degajare este uluitoare .

319. Dacă am ajuns în stadiul să mă debarasez de un prieten , eu sunt vinovatul : nu am ales cum trebuie când trebuia .

320. Dacă ceva nu am trăit la timp înseamnă că aşa e scris în matrice ; dacă le-am trăi pe toate la timp nu am avea regrete şi am intra în starea de fericire continuă , ori aşa ceva nu este permis nici zeilor : au existat şi zei supăraţi .

de Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G .

121. Spre labirint

121. Spre labirint

Aşa de lin pluteam în vis
eram uşor de ce să mint
ca o petală de cais
mă legănam spre labirint .

Aveam un plan eram decis
să-ntind subţire fir de-argint
adio rătăcire-n vis
eram decis de ce să mint .

Aşa de lin pluteam în vis
dar labirintul era  închis .

de Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G