vineri, 25 octombrie 2013

123. Gânduri de ocazie


123. Gânduri de ocazie


Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii

321. Dumnezeu a îngăduit luminii a se desface în culori pentru a ne putea imagina Raiul; lumina care vine de pretutindeni trebuie să aibă numai apariţii fulgerătoare.

322. Dacă sufletul este făcut din asemenea particule care pătrund uniform printre atomii trupului nostru, atunci două suflete care trec unul prin celălalt pare o întâmplare plauzibilă. Totuşi sufletul este legat de trup toata viata : < suflet pereche > este o metafora ce exprimă buna suportabilitate . Fericirea continuă este un produs de consum pentru zei . Sufletul fără sfârşit al Zeului.

323. Numai cine îşi permite aleargă după vânt !

324. Cutremurul fiinţei în fata grozăviei şi furtuna în suflet pentru curăţenie - sunt profitabile .

325. Dacă un anume prieten mă părăseşte – este pierderea lui .

326. Dacă în faţa lucioasă a firului de iarbă ai văzut ceea ce crezi că este dumnezeirea şi te închini la aşa ceva cu dăruire neîngrădită , atunci gestul face bătaie lungă în tine , te mişcă din temelii şi se obţine efectul scontat .

327. Oricare frunză căzută miroase a toamnă .

328. Ticălosul mai are din sufletul ce i s-a dat foarte puţin : omul fără suflet comite multe nevolnicii , dar în drept este vinovat pentru partea de suflet ce a pierdut .

329. Adesea prietenii sunt la mine în curte şi , destul de des , la masă ; duşmanii îmi admiră gardul din stradă .

330. Pasărea trebuie încercată cu zborul , iar omul trebuie încercat cu vorba .

331. Boul a primit limbă lată – ca să nu poată vorbi !

332. Îmi interzici să făptuiesc tâmpenii ? Ce prieten bun !

333. Societatea în care toţi indivizii gândesc la fel – dispare .

334. Ştiai că o să ajungi în vârf de munte : trebuia să ai la îndemână planul de a te menţine acolo .

335.  < Nu ţipa lângă Bâlcă – se strică laptele oilor ! > zicea Nea Zăican – un baci din Curbură , pe vremea când eram ţâncă .Multe din adevărurile rescrise de Masaro ( şi altele în plus ) erau cunoscute de bunica ; se înţelege că nu le rostea în limbajul ştiinţific al japonezului .  Fiecare sursă de apă din Zonă avea un rost ca adjuvant întru vindecare ( alături de ceaiuri – unele cunoscute , altele au zburat în neant odată cu dispariţia dumneaei – fie-i odihna-n lumină !) . Folosea şi huma , mierea , laptele , vinul … însă apa descântată făcea minuni : tăria cuvintelor ( nu unele de toată mâna , ci anumite ) indusă în cercurile apei cu beţişorul de alun ( pentru anumite scopuri folosea şi linguriţa de argint ) şi să fi pus cineva la microscop o lacrimă de acolo , ce dantelărie ruptă din Rai ar fi văzut !  Era < vindecătoare > , < fără arginţi maică ! > - zicea dumneaei . < lângă găleata cu apă , lângă oala cu ciorbă , lângă ibricul de ceai să nu zici vorbe aspre ( rele nicidecum ) pentru că răutatea se duce în apă . Aş scrie câteva zeci de pagini ; concluzie : bunica s-ar fi înţeles de minune cu Masaro şi , pe alocuri , i-ar fi dat unele îndreptări şi , cu siguranţă ar fi ridicat perdeaua de pe zona unde japonezul încă nu a ajuns . Munca savantului Masaro stă sub semne demne de laudă : ne aduce aminte că dacă am zâmbit vreodată că două vorbe pot lecui < deochiul > , după toate cele expuse în cărţile lui – este obligatoriu să ne abţinem.

336. Cred că sufletul este format pentru totdeauna din particule la fel de fine precum ale gândului : conglomeratul numit suflet având stabilitate şi aceiaşi
structură pentru totdeauna . Instruirea şi timpul nu prea au acces întru modificare

337. Fericirea este pasărea care zboară mai repede decât gândul .

338. Cea mai valoroasă comoară se află în tine însuţi.

339.Viaţa este prima din cele o mie de minuni ale lumii , adică un miracol .

340. Ar trebui să-mi urăsc duşmanii , dar nu merita aşa ceva !

de Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G

luni, 21 octombrie 2013

122. Gânduri de ocazie

122. Gânduri de ocazie

Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii

301. Nu sări în apă sub pretextul că ştii să înoţi : poate nu este suficient de adâncă !

302 . Să nu îţi doreşti ceea ce nu poţi face . 

303. Moartea trece prin viaţă , cum trece pe drum un ştrengar .

304. Când  toată lumea vede în acelaşi fel , prostul vede în felul lui .

305 . Pe duşmanul ce se dă drept prieten îl dă de gol răutatea care îi iese pe faţă şi flacăra otrăvită care îi arde ochii .

306. Ce să faci pentru omul pe care îl ţi în braţe şi  încercă să te manipuleze : lasă-l să cadă , poate din zdruncinătură îi vine puţină minte .

307. Dacă nu am  avea duşmani am comite multe fapte anapoda , chiar nelegiuiri .

308 . Alături de Steaua Polară şi alături de firul de iarbă suntem părţi infinitezimale ale unui întreg ce tinde spre infinit ; legătura dintre aceste părţi este însăşi divinitatea .

309. Un posibil sondaj făcut în grupul posibililor sinucigaşi ar scoate la iveală faptul că motivele facerii acestei grozăvii ţin de închipuire . Mykyd are putere de influenţă uriaşă , mai ales în această zonă . Mai depinde şi de cine intră pe fir : dacă cel care umblă cu iluziile este bătrân , atunci trebuie să faci crucea mare.

310. Boul nu prea rumegă probleme ce au tangenţă cu existenţialul ; ce-i drept ar spune multe dar având limba prea lată , preferă să treacă drept filozof.

311. Trebuie să fie Ceva ( încă nedefinit ) dincolo de minte , dincolo de suflet , dincolo de trup şi acel Ceva să menţină echilibrul . Un singur lucru e sigur : trupul este vasul , însă un vas umplut cu el însuşi şi găzduieşte şi celelalte entităţi invizibile , dar penetrante .
Cum iese mintea din neuron , cum se ceartă sufletul cu vijeliile sângelui - nu ne este dat să cunoaştem totul . Lucrăm cu aceste noţiuni , scriem tratate , câştigăm premii pentru < dezvoltarea > ideilor , dar ( noţiunile) nu sunt definite . Nu avem destulă minte să o putem face .

312.  Omul excepţional să facă bine şi să iasă în faţă; fiind excepţional  înseamnă că are curaj . Dacă nu iese în faţă nu prea are curaj. Dacă-i lipseşte curajul nu este excepţional . Urâte sunt vremurile în care omul  excepţional este doborât !  Este adevărat : trebuie să ai curajul să nu fi doborât ; asta mi se pare mai grav : ţine de întunecime . Să te oblige cineva să afirmi că nu eşti excepţional – nu-i a bună !  Cu efemerele glorii excepţionale problema este rezolvabilă : avem la îndemână destule minuni ; de ce să nu le privesc pe acelea . Am urmărit doi melci patru ore ( îşi trimeteau în secret semnale în care punct să se întâlnească ) . Este loc pentru toată lumea .Dacă or fi existând falşi excepţionali , înseamnă că sunt necesari : cum ne mai deosebim ?

313. Prietenul are privilegiul că poate intra în curte , duşmanii îmi admiră gardul din stradă .

314. Rana care nu se vede nu este vindecabilă şi este făcută prin tăria cuvântului .
315. Când am suprafaţa de stabilitate solidă , şi nu tremurici , oricare săgeată otrăvită ricoşează .

316 . Dacă a treia persoană îţi spune că eşti important , anumiţi neuroni se trezesc : este periculos dacă începi să crezi că eşti cel mai important.

317. Totuşi , moartea nu pune semnul egal între geniu şi prost .

318. Durata unei acţiuni nu mai contează dacă energia angajată prin degajare este uluitoare .

319. Dacă am ajuns în stadiul să mă debarasez de un prieten , eu sunt vinovatul : nu am ales cum trebuie când trebuia .

320. Dacă ceva nu am trăit la timp înseamnă că aşa e scris în matrice ; dacă le-am trăi pe toate la timp nu am avea regrete şi am intra în starea de fericire continuă , ori aşa ceva nu este permis nici zeilor : au existat şi zei supăraţi .

de Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G .

121. Spre labirint

121. Spre labirint

Aşa de lin pluteam în vis
eram uşor de ce să mint
ca o petală de cais
mă legănam spre labirint .

Aveam un plan eram decis
să-ntind subţire fir de-argint
adio rătăcire-n vis
eram decis de ce să mint .

Aşa de lin pluteam în vis
dar labirintul era  închis .

de Grigore Rotaru Delacamboru



Autor photo : R . G  

miercuri, 18 septembrie 2013

120. Gânduri de ocazie

120. Gânduri de ocazie

Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii .

281. Natura nu se laudă niciodată , însă uşor se lasă descoperită .
282.  A trecut peste păduri o înfiorare de parca lumina s-a clătinat în ceruri desfăcându-se in culori şi desfăcând nourii în scame .
283 . Fenomenul Fata Morgana este asociat numai cu deşertul ; inexact : şi muntele te ademeneşte cu vârful lui până când rămâi fără pic de energie .
284. Bradul este Copacul Bucuriei , axa fermecată ce leagă Pământul de Cer şi prin capilare duce spre Înalt ruga noastră .
285. Natura nu consumă nici durere , nici bucurie : există .
286 . Dacă ai acoperit enunţul cu un paravan , nu înseamnă că ai rezolvat problema .
287 . Mă feresc să nu fac rău nu numai pentru că nu este bine , ci şi pentru  că răul pe care l-aş putea face eu ar fi o grozăvie . De aceea nu iau în seamă pe cei ce mă roagă să le fac rău .
288. Minunile naturii sunt ca minunile matematicii : daca le studiezi ajungi la concluzia ca nu ar trebui sa fie altfel .
289. Olarul de la Cucuteni a văzut Cerul oglindit în Lut ; cu ochii minţii citea acele imagini , apoi , prin linie şi culoare  le aşternea pe ce avea la îndemână .
290 . Este posibil să găsim o scuză pentru a face ceva .
291 . Cel ce aleargă după vânt este cel mai omenos dintre proşti.
Cel mai valoros dintre proşti este acela ce nu face nimic .
292 . Distanţâdu-te de tot ce este în jur , lumina devine mai blânda şi raza privirii la fel .
293 .  Minunile naturii au duritate de diamant .
294 . Unii încep viaţa după ce mor.
295 . Când îmbătrâneşte sufletul în om , atunci pericolul este uriaş.
296 . Dacă te-ai hotărât că este necesar să te schimbi şi ai reuşit aceasta , atunci vezi lumea în alte culori , deci lumea s-a schimbat odată cu tine.
297. Mai ales salută-ţi duşmanii : vor crede că te-au înfricoşat destul .
298. Durerea nu-i transmisibilă ; asta ne-ar mai lipsi !
299. Unele vise ar trebui şterse complet din memorie , nici gând că ar trebui să fie împlinite .
300 . Nu îngreuna pe nimeni cu ditamai problema , încearcă-l cu una uşoară .

de Grigore Rotaru Delacamboru



 
Autor photo : R . G . 

marți, 17 septembrie 2013

119 . Toamnă

 Toamnă

Program de linişte
lângă lentila meduzei
nisipul strecoară
durerea

ca un zeu obosit
ţărmul dispare-n lumină

în aburul dispariţiei
ne privim

tălpile multicolore
mângâie spaţii
îndurerate .

10 august 1987
de Grigore Rotaru Delacamboru

 

duminică, 8 septembrie 2013

118. Gânduri de ocazie

118. Gânduri de ocazie 

Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii .



261. Boala te obligă să iei în considerare aproape fiecare celulă a trupului ; cu mici excepţii , feluritele boli sunt autoinduse .

262.  Sfârşitul total ar însemna trecerea în anorganic , deci involuţie .

263. Cine-i mulţumit cu propria soartă , de ce să o răstoarne ? A înlocui , a răsturna nu înseamnă întotdeauna un pas spre înalt ; enigma se menţine : ar fi dezastru să ştim ce urmează după .

264. Oricare noţiune rămâne ceea ce este , cum a fost definită : trebuie perceput unghiul spaţial din care pleacă privirea ; de câte  ori albul nu a devenit negru sub acoperământul nobil al slujirii adevărului ! A venit cineva şi a zis că totul este relativ .

265. Avem în faţă tot ce ne trebuie pentru înţelegere : grabnica noastră trecere ne aduce în situaţia că privim şi nu vedem .

266. Banii şi băncile – făuritorii de iluzii : credem că păcălim timpul , că trăim în viitor ; aşa o fi , dar totul se plăteşte cu prea multă amărăciune , mai ales când vezi că acel viitor virtual te trimite în negura trecutului foarte autentic .

267. Totul ţine de funcţionalitate , toate la timpul lor . O clipă de înţelepciune : nu rata clipa ! Restul înseamnă morală .

268. Cu toţii suntem Cavaleri Rătăcitori : cei mai mulţi dintre noi nu avem geniu . Don Quijote , Zorba Grecu şi Olarul din Cucuteni aveau geniu .

269. Am stat la Camboru si am lucrat 16 ore zilnic , si am umblat descult prin batatura , si am privit cerul noaptea , am ascultat albinele , am urmarit fluturii, am scuturat roua in zori . Acum scriu din Ploiesti plin de energii camboreene . Locul natal ridica in om energii abisale .

270. Minunea să fie ultimul lucru la care să faci apel .

271. Trebuie să ţinem minte : Dumnezeu este la fiecare din noi acasă; oriunde ai fi eşti luat în seamă , acasă eşti preferat .

272. Ceea ce făptuiesc este în numele meu ; numai nemernicul dă vina pe altcineva .

273 . Forţa braţului să fie înlocuită de inteligenţă ; ambele pot făptui şi binele şi răul .


274. Egalitatea între indivizi este o himeră ; oricare egalitate este de principiu . Deci prietenie autentică există numai pe teritoriul secundei .

275. Hălăciuga a invadat un salcâm . Am tăiat salcâmul . Hălăciuga a început a se târî şi după un timp s-a uscat .

276. Bucurie continuă consumă numai zeii , de aceea se plictisesc . Nu a fost inventat butonul pentru înlocuit bucuriile . Aimatov face apel la partea subtilă a energiilor din om : nu îţi scufunda sufletul în tristeţe , trupul o să aibă de suferit .

277. Nepotul lui Bulă : „ Când doi se ceartă , al treilea este în plus “

278. Vrei să cunoşti un om : dă-i bani , o funcţie şi îmbată-l . Dacă rămâne acelaşi poţi avea încredere în el ; totuşi trebuie să nu îţi adoarmă vigilenţa  .

279. Ferească Dumnezeu , să se găsească doi care să te declare geniu : pe al treilea îl crezi fără să te mai gândeşti .

280. Credinţa trezeşte energiile interioare ; ruga este un bumerang: alergă până la Cer şi se întoarce către oceanul din tine . Fiecare cuvânt din rugăciune este un strop ce cade în acest ocean făcând valuri . „ Doamne , îndepărtează duşmanii mei ! “ Când zice acestea un om cinstit , nu prea este bine să te afli printre duşmanii lui : este posibil să fii azvârlit la capătul lumii .


de Grigore Rotaru Delacamboru
Vara 2013 ---0087
Autor photo : R . G