Expansiune
*
Cum să procedăm
când neliniştea nu ţine cont
că susţinem sentimente simple.
Să alunecăm înspre inimă fie pe-o rază
fie pe undele unui vis de elită.
Piticii suflă în instrumente ce adiere
evenimente irepetabile ne înconjoară
ne străduim să înţelegem părerea de bine
imagine dublă a celor ce trec odată cu ceaţa
prin altarul de foc al cuvintelor
şi pregătim dedicaţii şi ridicăm în văzduh
o pasăre albă în care văzduhul dispare.
Visul ascunde o inimă ca pe un zâmbet.
Trebuie să existe o anumită distanţă
între imaginea ce se îndepărtează
când deschidem fereastra
şi lacrima ce coboară pe obrazul călduţ
al întâmplărilor zilnice
altfel nu ar avea rost freamătul zilnic
trecerea din celulă-n celulă
din frunză în frunză din om în om.
Dorim o altă lume fie imaginară
bucuroşi că vom străbate în zbor o pasăre.
24 august 1988 16
de Grigore Rotaru
Delacamboru
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Notă:
Călătorie prin stiluri, forme și sensibilități.
Cuvintele
„pastișă” și
„parodie” nu ar fi potrivite pentru a cataloga acest demers: autorul
piesei de început își exprimă admirația, nimic altceva, față de
autorii selectați; nici nu ar fi posibil un alt sentiment. Am
„ridicat lumina” prin atâtea voci distincte spre a mă lumina.
Prezenta acțiune se
desfășoară pentru pătrunderea cu folos în tainele actului poetic.
::::::::::::::::::::::::::::
1)
Lucian Blaga
2) Francisco de Quevedo
3)
Nichita – din Noduri și semne
4) Ioan Caraion –
Sfârșitul continuu
5) Rilke
6) Edgar Allan Poe
7) Charles Baudelaire
8) E. Baconsky – Cadavre în vid
10) Daniel Turcea- Geometria sau căutarea
drumului
11) Constanța Buzea – Atât de rar ne este
dată starea
12)
Fernando Pessoa- Cartea neliniștirii și Poezii
13) Rabindranath Tagore – Culesul roadelor și Ofrandă Lirică
14) Bacovia – Plumb
15)
Cezar Ivănescu - Rod
16) Jorge Luis Borges - volumul: Poezii -
Editura Polirom, 2017 ,
17) George Topîrceanu (dar
în variantă mai gravă, stilul târziu – „Balade vesele și triste”)
18) Paul Celan
19) Georg Trakl
20) Ana Blandiana
21) Mihail Eminescu (variantă
în spiritul poeziei meditative târzii, ca în „Odă (în metru antic)”)
22) Emil Brumaru (cu
duioșie senzuală, dar păstrând forma originală)
23) Vasile Voiculescu (accent
religios-meditativ)
24) Ion Barbu (din
perioada „Joc secund”)
25) Sylvia Plath (în
stilul Ariel)
26) Octavio Paz (în
stilul poemelor spiralate și contemplative)
27) Gellu Naum (în
stilul oniric suprarealist)
28) Emil Botta (cu
mister funebru și puritate halucinantă)
29) Marin Sorescu (ton
ludic-metafizic, aparent sim
plu, profund ironic)
30) Ștefan Augustin
Doinaș (ton solemn, cerebral, mitic)
31) Tristan Tzara (dadaism
abstract, destructurant și ironic)
32) Vasko Popa (minimalism
mitic, tensiune interioară)
33) Paul Éluard (iubire,
vis și luciditate poetică)
33. Salvatore Salvatore
Quasimodo - Poesie și Versuri, în special Elegie ( Înghețată mesageră a
nopții)
34. Leonid Dimov
_ Versuri, Editura Gramar, București, 2000 (ediție îngrijită, postfață,
tabel cronologic și referințe critice de Nicolae Bârna)
și Poezii (carte la borcan), Editura Humanitas, București, 2003 - (mai
ales: Deznădejde? - E noapte şi stau la post)
36) Nicolae Labiș (ton
tragic și vizionar, lirism incandescent, suferință și idealism, o respirație
amplă și tânără chiar în fața morții)
37)
Geo Bogza (ton profetic, teluric, solemn și cosmic; poemul e o halucinație
de materie și spirit, o liturghie de carne și destin)
DESFAȘURARE
*
1) Lucian Blaga –
variantă în stilul metafizic și ontologic, cu tăceri fertile
Expansiune
în stilul lui Lucian Blaga
*
Când neliniștea despică albul,
inima se întoarce la matca ei
ca un izvor în care doarme întunericul.
Sentimentele simple nu rezistă
în fața unei adieri dinspre neființă.
Pe raze cuminți coboară misterul,
un vis învelit în logos își caută trup.
Piticii din adânc suflă în fluiere de lut,
și aerul devine ritual.
Ne înconjoară tăceri irepetabile
ca niște clopote ce bat în nevăzut.
„Părerea de bine” – o umbră
pe pereții unei peșteri cu gânduri.
O imagine dublă străbate ceața,
prin altarul de foc al cuvintelor nerostite.
Ridicăm în văzduh
o pasăre albă ce ne uită
și ne absoarbe în propriul ei zbor.
Visul învelește inima
ca o taină.
Trebuie să rămână distanță între lumină și lumină.
Fereastra nu se deschide, ci contemplă.
Lacrima – o migrație tăcută
între frunză și frunză, între celule
din care suntem plămădiți.
Dorim o altă lume
în care să fim zborul păsării, nu urma.
2) Francisco de Quevedo –
variantă în stilul baroc, grav, ironic-lucid
Expansiune
în stilul lui Francisco de Quevedo (traducere liberă)
*
Neliniștea e un rege orb,
care taie cu spada în aerul calm al dimineții.
Sentimentele simple sunt sclavi cu dinți de lapte,
ce mor înainte să-și spună numele.
Pe o rază – păcatul;
pe un vis – ambiția năucă a elitei.
Piticii sunt filozofi din Babilon,
ce suflă în fluiere fără sunet.
Iar evenimentele rare sunt martiri
pe rugul fiecărei clipe.
Părerea de bine e un bătrân
care vinde oglinzi tulburi.
Imaginea ce trece cu ceața
se rupe de altar și arde cuvântul.
Ridicăm o pasăre albă
care ne fură văzduhul
și ne lasă plămâni de piatră.
Visul – un fals zâmbet.
Distanța dintre imagine și lacrimă
e ca între două închisori vecine.
Obrazul cald e doar ceara întâmplării
în care moartea își scrie decretul.
Zilnic freamătul ne minte.
Din celulă în celulă – altă durere.
Din om în om – aceleași strigăte.
Dorim o altă lume,
dar călărim păsări oarbe
spre abisuri iluzorii.
3) Nichita Stănescu –
variantă din volumul „Noduri și semne” (stil metaforic abstract, rafinat)
Expansiune
în stilul lui Nichita Stănescu
*
Neliniștea este o vertebră în plus.
Susțin sentimente simple
cu un os de lumină.
Razele au noduri
în care se clatină inima.
Visul elitei e un alfabet
scris pe partea cealaltă a cerului.
Piticii? – zmei inversați
care suflă în instrumente din aer.
Evenimentul e o cută în timp,
care ne înconjoară fără piele.
Părerea de bine?
– un spasm caligrafic.
Imaginea dublă
e rana cu dublă identitate.
Cuvintele ard în altarul lor
ca niște insecte fosforescente.
Pasărea albă ne ridică
și devine însăși văzduhul.
Visul este un zâmbet care tace.
Între imagine și lacrimă
stă o fereastră înclinațională.
Obrazul – hartă termică
a întâmplării.
Freamătul – o formă de geamăt
cu aripi.
Din frunză în frunză
ne traversăm.
Dorim o lume imaginară
în care zborul e pasăre,
nu invers.
4) Ioan Caraion –
variantă în stilul „Sfârșitul continuu”, sobru, neliniștit
Expansiune
în stilul lui Ioan Caraion
*
Când neliniștea nu mai are piele
și sapă cuvintele până la os,
nu ne mai ajută nimic.
Sentimentele simple
sunt zdrobite în liftul vertical al inimii.
O rază – ștreang;
un vis – instrument de tortură.
Piticii nu mai au gură
și suflă sânge în instrumente.
Evenimentele ne înconjoară
ca niște sentințe uitate în buzunar.
Ne chinuim să înțelegem
ce e „binele” când totul se arde.
Imaginea dublă trece prin noi
cu norul și ceața de mână.
În altarul de foc
se jertfesc gândurile.
Ridicăm o pasăre
din care se evaporă cerul.
Visul – rană care râde.
Trebuie să fie distanță între plecare și lacrimă.
Fereastra deschisă e o gură.
Obrazul cald e ultimul refugiu
al întâmplărilor fără nume.
Zilnic freamătul.
Zilnic retragerea.
Din celulă în celulă – cancer.
Din om în om – moarte subtilă.
Dorim o lume imaginară
unde moartea să zboare
și noi să privim.
5) Rainer Maria Rilke –
stil elegiac, spiritual, cu metafizică a absenței
Expansiune
în stilul lui Rilke
*
Cum să răspundem chemării
neliniștii, care nu cunoaște
delicatețea sentimentelor tăcute?
Inima – o harpă care coboară
pe raze tăcute,
pe unde purtate de visuri
ce vin din înalt.
Piticii – ființe de lut
ce suflă în oase de vânt.
Evenimente irepetabile,
semne în pleoapele lumii,
ne ating și pleacă.
Ne străduim să cunoaștem
părerea de bine – acel înger
care ne evită privirea.
Imaginea se desface în abur,
în altarul de foc
cuvintele devin rugă.
Ridicăm o pasăre albă
în care cerul se stinge.
Visul – un zâmbet întors spre interior.
Trebuie să păstrăm distanța
între plecare și lacrimă.
Obrazul e cald – ultimul adăpost
al trecerii.
Freamătul nu e zadar.
Din celulă în celulă – viața merge.
Din frunză în frunză – ne purtăm
ca o taină.
Dorim o altă lume,
una de vis
în care să fim zbor.
6) Edgar Allan Poe – stil
gotic, simbolic, melancolic
Expansiune
în stilul lui Edgar Allan Poe (tradus poetic)
*
Când neliniștea bate la ușă,
ea nu întreabă dacă inima e calmă.
Sentimentele simple s-au stins
ca lumânări într-o criptă.
O rază coboară cu un scâncet.
Un vis al elitei deschide o boltă
întunecată.
Piticii – spirite damnate –
suflă în flaute de os.
Iar evenimentele
sunt umbre ce rătăcesc prin ziduri.
Părerea de bine – o fantomă blândă
ce șoptește sub clar de lună.
Imaginea dublă – reflexul
unei morți trecătoare prin ceață.
Cuvintele ard
în altarul unei rugăciuni pierdute.
Ridicăm o pasăre albă
și ea dispare cu cerul nostru.
Visul ascunde o inimă
cum noaptea ascunde o crimă.
Trebuie să păstrăm distanța
între ce vedem și ce simțim.
Fereastra e o pleoapă deschisă
spre o altă lume.
Obrazul cald – ultimă amintire.
Freamătul zilnic – ecoul unei neliniști vechi.
Din celulă în celulă
se târăște frica.
Dorim o altă lume
în care pasărea albă să ne uite
pentru totdeauna.
KKKKKKKKKKKKKKKKKK
7)
Charles Baudelaire – stil decadent, simbolist, cu accente grave și senzoriale
Expansiune
în stilul lui Charles Baudelaire
*
Neliniștea – floare a Răului,
nu ascultă rugile inimii naive.
Sentimentele simple au gust de cenușă,
când sunt mistuite de voluptatea nopții.
O rază devine lanț,
un vis – abur parfumat
dintr-un opiu al spiritului.
Piticii – arlechini macabri –
suflă în fluiere de argint pătat.
Evenimentele ne ating
ca o mână de amant pe un trup obosit.
„Părerea de bine” – un fard,
imaginea dublă – o mască pe fața morții.
Prin altarul de foc
ard cuvintele – bețiile noastre.
Ridicăm o pasăre albă
ca o speranță decadentă,
dar văzduhul, prea delicat,
se dizolvă în vinul tăcerii.
Visul – zâmbetul unei curtezane.
Distanța dintre imagine și lacrimă
e distanța dintre două desfrângeri.
Obrazul cald al zilei
mustind de miraje triste.
Zilnic, freamătul e o muzică funebră.
Trecem din celulă în celulă,
ca într-un spital al sufletelor.
Dorim o lume a zborului –
dar sfârșim, mereu, în prăbușire.
8)
E. Baconsky – „Cadavre în vid”: stil sumbru, post-apocaliptic, lucid și tăios
Expansiune
în stilul lui E. Baconsky
*
Neliniștea nu mai e umană.
S-a transformat într-un reflex biologic.
Sentimentele simple –
resturi aruncate în incinerator.
Raza nu mai atinge inima,
ci doar o travestire de lumină.
Visul – o eroare programată.
Piticii – clone degenerative –
suflă în instrumente digitale
dintr-o orchestră a mutanților.
Evenimentele sunt cortine de fum
ale unei scene dezafectate.
Părerea de bine?
– o hologramă afectivă.
Imaginea dublă trece prin noi
ca o rană estompată pe ecran.
În altarul de foc
cuvântul devine moloz semantic.
Pasărea albă se ridică
și e demontată în aer.
Visul – chipul livid al unui algoritm.
Distanța – o erată în realitate.
Fereastra e o fisură în sistem.
Lacrima curge pe plasticul
obrazului uman rezidual.
Freamătul zilnic – simulare de viață.
Trecem: din celulă în celulă –
până la vid.
Dorim o altă lume,
dar suntem deja în anticamera extincției.
9)
Eugenio Montale – stil ermetic, sec, metafizic și existențial
Expansiune
în stilul lui Eugenio Montale
*
Neliniștea nu cere permisiune.
Intră. Se așază.
Sentimentele – crustacee
pe malul pustiu.
O rază? Un indiciu fals.
Visul – artefact
din altă epocă.
Piticii suflă fără sunet
într-un aer golit de sens.
Evenimentele trec
fără urme,
doar uneori rămâne
mirosul ruginilor.
Părerea de bine –
o coajă de ou spartă.
Imaginea dublă
e reflexul unui nu.
Cuvintele ard,
dar nu luminează.
Ridicăm o pasăre albă
care cade.
Visul – zâmbetul
unei muște captive.
Între imagine și lacrimă
e o fereastră încremenită.
Obrazul e cald
doar pentru că încă trăim.
Freamătul zilnic –
ecou al unui pas înfundat.
Dorim altă lume?
Suntem deja în marginea ei.
10)
Daniel Turcea – stil mistic, hieratic, iluminat de viziune
Expansiune
în stilul lui Daniel Turcea
*
Neliniștea este un înger
cu aripile înfipte în lumină.
Inima e chemată
să susțină tăcerea.
Raza coboară
în geometria simțirii,
visul e un drum
înspre conturul de foc al icoanei.
Piticii suflă în trâmbițe cerești
fără sunet – doar lumină.
Evenimentele sunt
năluci de har
într-o clipă sacră.
„Părerea de bine” –
e când chipul tău
se reflectă în alt suflet.
Imaginea dublă –
umbra și lumina.
Altarul arde
fără să piară.
Pasărea albă e logos
și văzduhul e cuvânt.
Visul – zâmbetul dinlăuntrul inimii.
Distanța e rugăciune
între chip și lacrimă.
Obrazul cald
poartă pecetea întâlnirii.
Freamătul zilnic –
pași pe o scară invizibilă.
Din frunză în frunză – har.
Dorim lumea nevăzută
unde zborul e înger.
11)
Constanța Buzea – stil intim, confesiv, sfâșiat și discret elegiac
Expansiune
în stilul Constanței Buzea
*
Neliniștea vine
ca o muscă în camera copilului.
Sentimentele simple
abia se țin de mine.
Pe o rază, mă uit
cum se dizolvă
un vis neîmpărtășit.
Piticii – poate niște gânduri
care suflă încet
într-un colț de inimă.
Evenimentele sunt ca hainele
purtate de altcineva.
Părerea de bine –
această încercare stângace
de a nu plânge.
Imaginea dublă –
eu și o altă eu,
privind prin ceață.
Altarul e un cuvânt
care doare.
Ridic o pasăre
și ea dispare cu numele tău.
Visul – zâmbet uitat
pe marginea pernei.
Între fereastra deschisă
și lacrimă
e viața.
Obrazul cald –
doar pentru că te-am visat.
Freamătul –
că nu mai vine nimeni.
Din om în om
mă rătăcesc.
Și totuși…
dorim o lume
unde să fim în sfârșit noi.
12)
Fernando Pessoa – stilul neliniștii analitice, fragmentare, intime
Expansiune
în stilul lui Fernando Pessoa
*
Neliniștea nu are cauze.
Doar efecte.
Inima susține,
în mod absurd,
un sistem de iluzii blânde.
Raza e un gest intelectual.
Visul –
forma abstractă a renunțării.
Piticii –
proiecții ale oboselii de a trăi
suflând în instrumente
care nu sunt acolo.
Evenimentele ne înconjoară
dar nu ne ating.
Părerea de bine
e un obicei.
Imaginea dublă –
o eroare a vederii.
Altarul de foc?
Doar o frază poetică.
Ridicăm o pasăre
ca pe o idee care nu prinde.
Văzduhul dispare
în același timp cu dorința.
Visul ascunde inima
pentru că n-are ce spune.
Între imagine și lacrimă
există o prăpastie logică.
Obrazul cald –
simptom, nu sentiment.
Freamătul zilnic –
mecanism nejustificat.
Trecem.
Din celulă în celulă.
Fără să știm de ce.
Dorim o altă lume –
pentru că nu înțelegem aceasta.
KKKKKKKKKKKKKKKKKKKKK
13)
Rabindranath Tagore – stil sacral, blând, cu viziune cosmică și dăruire
sufletească
Expansiune
în stilul lui Rabindranath Tagore
*
Neliniștea e vântul ce scutură florile sufletului.
În tăcere, inima păstrează semințele dragostei.
Sentimentele simple sunt ofrande aduse zorilor.
Pe raze alunecăm
înspre limanul nevăzut al bucuriei.
Visul e o barcă din cântec
ce plutește peste apele dorinței.
Copiii, ca piticii, suflă în fluiere de trestie
și aerul devine rugăciune.
Evenimentele sunt clipe sfinte
scrise pe tabla de lut a vieții.
Părerea de bine e binecuvântarea
ce coboară din ochii mamei.
Imaginea dublă
e oglinda cerului în lac.
Altarul de foc –
locul unde cuvântul arde
ca un fir de tămâie.
Ridicăm o pasăre albă
și ea devine zborul însuși.
Visul ascunde o inimă
care surâde lumii.
Între fereastră și lacrimă
e harul întâmplării.
Obrazul cald – mângâierea soarelui.
Zilnic, freamătul vieții
ne înalță din celulă în celulă,
din frunză în frunză,
spre o lume a zborului și a păcii.
14)
George Bacovia – ton sumbru, metalic, deprimat, atmosferă apăsătoare
Expansiune
în stilul lui George Bacovia
*
Neliniște... toamnă...
Inima bate într-o cameră cu pereți umezi.
Sentimentele simple –
reci, bolnave.
Pe raze galbene
cad frunze grele.
Visul e un clopot ruginit.
Piticii suflă în flaute de plumb,
și nimic nu se aude.
Evenimentele –
umbre murdare pe ziduri.
Părerea de bine –
un oftat într-un tramvai gol.
Imaginea –
dublă, întoarsă,
ceață și fum.
Altarul de foc –
o sobă stinsă.
Pasărea albă –
o batistă uitată în vânt.
Visul – o inimă ofilită.
Fereastra se deschide,
afară plouă pe lacrimi.
Obrazul cald e febră.
Freamătul –
o mașină trecând încet.
Din celulă în celulă –
frig.
Dorim o altă lume,
dar ne întoarcem
întotdeauna în aceeași.
15)
Cezar Ivănescu – stil hieratic, înalt, cu solemnitate ritualică și obsesie a
iubirii mistice
Expansiune
în stilul lui Cezar Ivănescu
*
O, neliniște! Tu, străină de carne,
bătând în inima de humă a robului.
Iubirea – duh vechi,
în care trăiesc
sentimentele curate ca mirul.
Raza – sărut al Arhanghelului.
Visul – drum de sânge
purtat spre stele.
Piticii? – vestitori
ce suflă în coarnele de început.
Evenimentele –
semne ale Morții și ale Învierii.
Părerea de bine –
umbra ce păzește lumina.
Imaginea dublă –
icoană în oglinzile ploii.
În altarul de foc –
cuvântul e martir,
arsele sale litere – osana.
Ridicăm o pasăre albă
– suflet.
Văzduhul dispare
ca un duh curățit.
Visul – inima ce tace în extaz.
Între imagine și lacrimă –
rugă.
Obrazul – masa Domnului.
Freamătul e jertfă.
Din frunză în frunză –
numim legământul.
Dorim lumea
în care zborul
se face trup.
16)
Jorge Luis Borges – stil metafizic, livresc, intelectual și melancolic
Expansiune
în stilul lui Jorge Luis Borges
*
Neliniștea – una dintre formele infinitului.
Ea nu ține cont de sentimente,
cum timpul nu ține cont de ceasuri.
O rază poate fi o punte
între două oglinzi care nu se cunosc.
Visul – o bibliotecă
în care citim o carte neterminată.
Piticii suflă
în instrumente ce reproduc
sunetul unei alte realități.
Evenimentele –
noduri dintr-o țesătură
pe care nu o vom vedea niciodată întreagă.
„Părerea de bine” –
o iluzie semantică.
Imaginea dublă –
realul și umbra lui.
Cuvintele ard în altar
dar nu ard focul.
Pasărea albă zboară
într-un văzduh care e o idee.
Visul ascunde inima
ca un simbol într-un poem pierdut.
Distanța –
un concept între fereastră și lacrimă.
Obrazul cald –
proiecție senzorială.
Freamătul zilnic –
exercițiu ontologic.
Din celulă în celulă –
metamorfoză a identității.
Dorim o altă lume,
dar poate
ea ne visează deja.
17)
George Topîrceanu (stil grav, elegiac, târziu – Balade vesele și triste)
Expansiune
în stilul grav al lui George Topîrceanu (târziu)
*
Neliniștea se-așază pe umeri
ca o toamnă blândă, obosită.
Inima, deși simplă, nu poate
să înțeleagă vântul rece.
Raza nu încălzește,
ci doar îndeamnă la vis.
Un vis din care
nu ne mai trezim ușor.
Piticii suflă
în jucării vechi,
păstrate de la copilărie.
Evenimentele –
grămezi de frunze
pe alei părăsite.
Părerea de bine
e doar tăcerea
după o vorbă amară.
Imaginea se destramă
în ceață.
Cuvintele ard
ca lemnul ud în sobă.
Ridicăm o pasăre –
dar ea nu știe
să zboare.
Visul se strânge
într-un colț al sufletului.
Fereastra rămâne deschisă
și lacrima cade fără zgomot.
Obrazul cald –
ultimul rest de viață.
Din zi în zi –
ne topim
ca un cântec vechi.
18)
Paul Celan – stil dens, tragic, criptic, cu imagini rupte și cuvânt transformat
în rană
Expansiune
în stilul lui Paul Celan
*
Neliniștea, cu dinți de silabă,
sapă.
Inima ține –
un rest de sens.
Pe rază –
tăcerea ta.
Visul se rupe –
pânză de sânge
pe ochi.
Piticii –
respingere a sunetului,
suflă-n cenușă.
Evenimentul:
un cuvânt care cade.
Părerea –
tăiată dintr-o inimă dublă.
Imaginea trece –
fum și contur.
Altarul:
unde ard rănile cuvântului.
Pasărea albă –
săgeată fără zbor.
Văzduhul –
absență.
Visul:
ascunde rana
cu zâmbet.
Distanța –
geometrie a plânsului.
Fereastra –
privirea tăiată.
Obrazul cald –
ultimul adăpost.
Trecerea –
celulă în celulă.
Dorim:
nu lumea,
ci urletul ei.
19) Georg Trakl – stil
simbolist expresionist, întunecat, cu note elegiac-vizionare
Expansiune
în stilul lui Georg Trakl
*
Neliniștea e un cal negru
cu ochi de cenușă.
Inima s-a pierdut
într-un oraș cu drumuri goale.
Sentimentele simple –
fragmente de oase în ploaie.
Pe o rază se prelinge
aurul amurgului,
visul e o câmpie albastră
unde piticii suflă în cornuri de gheață.
Evenimentele ne înconjoară
ca niște cerbi
alungați din codrul lunii.
Părerea de bine –
o pâlpâire.
Imaginea dublă
trece prin cețuri purpurii,
altarul de foc sângerează
sub un cer sfărâmat.
Ridicăm o pasăre albă,
dar ea plânge în zbor.
Visul e un zâmbet mut
în gura unei umbre.
Distanța –
un abis între ochi și lacrimă.
Obrazul cald –
foc scăzut pe obrazul toamnei.
Trecem din frunză în frunză
ca frica printr-un cântec.
Dorim o lume
unde zborul nu moare.
20) Ana Blandiana – ton
grav și curat, cu mirare metafizică și seninătate amară
Expansiune
în stilul Anei Blandiana
*
Neliniștea nu întreabă,
doar vine și stă.
Inima susține ce poate,
chiar și când tăcerea o apasă.
Pe raze se strecoară
un vis înalt,
dar fragil ca o părere.
Piticii suflă în instrumente
care nu scot niciun sunet,
dar aerul se schimbă.
Evenimentele ne înconjoară
fără să se lase atinse.
Părerea de bine –
o amintire
ce n-a fost trăită.
Imaginea dublă
se pierde odată cu ceața.
Altarul de foc
arde încet
până se face gând.
Ridicăm o pasăre albă
și ea se topește
în ceea ce numim văzduh.
Visul ascunde o inimă
ca un cuib într-un pom uscat.
Între imagine și lacrimă
se află distanța dintre om și sine.
Din frunză în frunză,
ne mirăm că existăm.
Dorim o altă lume
care să ne creadă.
21) Mihai Eminescu – în
stilul meditației târzii, grav și melancolic (Odă, Scrisoarea I)
Expansiune
în stilul meditativ târziu al lui Mihai Eminescu
*
Neliniștea – duh vechi și nespus –
se coboară în suflet ca o umbră.
O inimă simplă
nu poate ține în ea veșnicia.
Pe razele ostenite
visele se frâng în tăcere,
iar elitele caută
cu pași de ceară idealuri reci.
Piticii sunt învățați
cu tăcerea suflului
ce nu se mai întoarce.
Evenimentele ne înconjoară
ca niște amintiri
ce n-au fost trăite.
„Părerea de bine”
e un cuvânt golit de trup.
Imaginea dublă
se pierde odată cu privirea.
În altarul cuvintelor
arde ultimul dor.
O pasăre albă urcă,
dar cerul se rupe-n adâncuri.
Visul – o inimă
tăcută, adormită.
Fereastra, când se deschide,
arată deșertăciunea lacrimii.
Obrazul cald –
urma unei iubiri trecute.
Din om în om,
ne răsfrângem
ca ecoul într-o peșteră fără sfârșit.
Dorim o altă lume –
dar nu avem pe cine s-o cerem.
22) Emil Brumaru – cu
duioșie senzuală, tandrețe amoroasă discretă, păstrând forma
Expansiune
în stilul lui Emil Brumaru
*
Cum să fac, dragă,
când neliniștea îmi intră pe sub cămașă
și mă gâdilă ușor,
în timp ce inima, visătoare,
susține sentimente
ca niște dulciuri uitate în buzunar?
Pe raze moi alunecă
o poftă tandră
de vis romantic, elitist.
Piticii suflă în trompete de caramel,
și în jurul meu
evenimentele devin dulapuri cu poeme.
Mă străduiesc să înțeleg
părerea de bine,
când tu dormi cu obrazul în pernă.
Imaginea dublă –
eu și tu în oglindă.
Altarul de foc
e buza ta fierbinte.
Pasărea albă se înalță,
și văzduhul devine o pătură subțire.
Visul ascunde o inimă
ca pe o bomboană de ciocolată.
Trebuie să fie distanță
între imagine și atingere.
Fereastra e deschisă,
lacrima curge,
obrazul tău cald
are gust de vară.
Dorim o altă lume
unde să zburăm goi
în zori de zi.
23) Vasile Voiculescu –
ton religios-meditativ, cu mistică interioară și verticalitate
Expansiune
în stilul lui Vasile Voiculescu
*
Neliniștea nu vine din lume,
ci din necredința inimii.
Sentimentele simple
sunt rugi neîncepute.
Pe raza credinței
se pogoară în vis
duhul Celui Nevăzut.
Piticii – duhuri blânde –
suflă în trâmbițe de lut
cu duh de psalm.
Evenimentele sunt semne
ale Celui ce nu se arată.
Părerea de bine
e mulțumirea martirică.
Imaginea dublă –
trup și duh,
într-o ceață de încercare.
Altarul arde –
nu cu foc, ci cu har.
Pasărea albă se înalță
ca rugăciune auzită.
Visul – unde Domnul
ascunde inima celor curați.
Fereastra se deschide
spre Golgota fiecărei zile.
Lacrima coboară pe obraz
ca mir.
Din celulă în celulă,
ne spovedim viețile.
Dorim o lume a zborului
în care sufletul se mântuie.
24) Ion Barbu – stil
abstract, geometric, criptic („Joc secund”)
Expansiune
în stilul lui Ion Barbu (Joc secund)
*
Neliniștea – un eon disonant
în pulsația sfericelor inimi.
Sentimentele – axiome simple,
întru cercul scurt al mișcării.
Pe raza-pendul
se scrie visul
ca ideal pur în spațiu plan.
Piticii? – formule
suflând constante în fluide reci.
Evenimentele –
torsiuni temporale.
„Părerea de bine” –
o funcție derivabilă
pe marginea sensului.
Imaginea dublă –
reflex într-un poliedru mistic.
Altarul de foc –
crisalidă a logosului.
Ridicăm o pasăre –
proiecție albă pe cer algebric.
Visul ascunde
o inimă imaginară.
Fereastra e plan secant,
lacrima –
un punct singular pe obraz.
Din celulă în celulă –
traiectorie.
Dorim altă lume –
geometrie a zborului perfect.
25) Sylvia Plath – stil
„Ariel”: visceral, confesiv, simbolic, tensionat
Expansiune
în stilul Sylviei Plath
*
Neliniștea – o viperă
ce mi se încolăcește pe coastă.
Inima bate ca o rană.
Sentimentele simple –
naivitate de copil
cu ochii arși.
Pe o rază mă arunc
ca într-un bisturiu.
Visul e o mantie de sticlă spartă.
Piticii suflă
în fluiere sângerânde,
și aerul urlă.
Evenimentele mă înconjoară
cu piei de șerpi.
„Părerea de bine” –
doar o boală vopsită în roz.
Imaginea dublă –
eu și altcineva care urlă în mine.
Altarul de foc –
unde ard fără lumină.
Pasărea albă e
o fantomă ce mă trage în sus
spre absență.
Visul – inimă în borcan.
Fereastra – tăietură deschisă.
Lacrima pe obraz
nu vindecă.
Trecerea zilnică –
o electrocutare.
Din celulă în celulă –
mă pierd.
Dorim o altă lume
în care nimeni nu urlă înăuntru.
KKKKKKKKKKKKKKKK
26) Octavio Paz – stil
meditativ, în spirală, contemplativ, legat de ființă și timp
Expansiune
în stilul lui Octavio Paz
*
Neliniștea – un cerc
ce se rotește în mine.
Inima – o oglindă
ce reflectă golul.
Pe o rază alunecă
ecoul unui vis.
Visul e un nume
pe care nu-l mai rostesc.
Piticii suflă în timp
și timpul răspunde
cu tăceri spiralate.
Evenimentele – forme
ale unui singur gest
repetat.
Părerea de bine –
o pauză între două priviri.
Imaginea dublă –
ceea ce suntem
și ceea ce vedem că suntem.
Altarul de foc –
cuvântul care începe totul.
Pasărea albă –
un semn,
nu un trup.
Visul ascunde
o inimă în formă de întrebare.
Fereastra se deschide
spre cercul tăcerii.
Lacrima cade
într-un alt timp.
Din celulă în celulă –
spațiu curbat.
Dorim o lume
unde timpul nu mai fuge
ci respiră.
27) Gellu Naum –
suprarealist, oniric, în reverii ilogice cu logică proprie
Expansiune
în stilul lui Gellu Naum
*
Când neliniștea are pălărie,
nu mai ține cont de nimic.
Sentimentele simple își beau ceaiul
într-un tramvai oprit în aer.
Pe rază coboară
o doamnă cu păianjeni
într-un vis de elită
de care nu ne amintim.
Piticii suflă în pantofi
și evenimentele devin somn.
Ne străduim să înțelegem
ceea ce nu există:
părerea de bine
desenată cu cretă pe o lebădă.
Imaginea dublă se topește
într-un altar de ceară
unde cuvintele fug
de propriul lor sens.
Ridicăm în văzduh
o pasăre albă care e de fapt
cărțile poștale ale bunicii.
Visul ascunde o inimă
într-un plic sigilat cu uitare.
Fereastra e un ziar.
Lacrima?
O portocală.
Obrazul călduț
se îndepărtează din greșeală.
Din frunză în frunză –
un cimpanzeu cu umbrelă.
Dorim o altă lume,
dar telefonul nu mai sună.
28) Emil Botta – ton
funebru, halucinant, misterios și pur
Expansiune
în stilul lui Emil Botta
*
Neliniștea – o mireasă
cu rochie de întuneric.
Inima suspină
printre tăcerile de cristal.
Pe raze de abis
se preling gânduri albe,
visele stau în genunchi
ca niște călugări morți.
Piticii suflă în fluiere
cu sunete albastre,
și o tăcere de mormânt
ne înconjoară.
Evenimentele? –
ecouri de cruce.
Părerea de bine –
o rană parfumată.
Imaginea dublă –
chipul și masca lui de ceară.
Altarul de foc –
locul unde mor
ultimele poezii.
Pasărea albă zboară
în susul morții.
Visul – inimă ascunsă
într-o păpușă arsă.
Fereastra se deschide
spre o altă lume,
iar lacrima se prelinge
pe obrazul unui înger uscat.
Din celulă în celulă –
trupul e vis.
Dorim o lume albă,
unde nimic nu mai doare.
29) Marin Sorescu – ton
aparent simplu, ironic-metafizic, grav deghizat în zâmbet
Expansiune
în stilul lui Marin Sorescu
*
Cum să procedăm?
Neliniștea nu cere voie
și se așază la noi pe gânduri.
Sentimentele simple
stau într-un colț și mestecă gumă.
Pe o rază mai cade câte un vis,
nu de elită,
ci de duzină.
Piticii suflă în fluiere
din lemn de partid.
Evenimentele ne înconjoară
dar, vai, nu ne bagă în seamă.
Părerea de bine
a fost scoasă din uz.
Imaginea dublă –
tu în oglindă
și tu fără oglindă.
Altarul de foc e stins,
dar mai scoate aburi
ca o mămăligă fierbinte.
Ridicăm în văzduh
o pasăre albă.
Apoi ne mirăm că nu zboară.
Visul – o inimă
care s-a rătăcit la oficiul poștal.
Între imagine și lacrimă
e doar o încurcătură de program.
Obrazul cald –
ceva ce încă merge.
Trecem din celulă în celulă,
ca în autobuz.
Dorim altă lume,
dar ne e frică
să o desenăm.
30) Ștefan Augustin
Doinaș – stil solemn, mitic, cerebral, cu accent ritualic
Expansiune
în stilul lui Ștefan Aug. Doinaș
*
Neliniștea – zodia de sub pleoape
în care arde suflarea destinului.
Sentimentele simple
sunt un pact ancestral
al inimii cu suflul lumii.
Raza cade ritualic
pe visul înnobilat,
în timp ce piticii,
hierofani ai tăcerii,
suflă în strunele cosmice.
Evenimentul – hieroglifă vie,
purtată de rotirea timpurilor.
Părerea de bine –
simbol echivoc al alegerii.
Imaginea dublă –
reflexul într-o apă
nespus de veche.
Altarul – loc al jertfei verbale.
Ridicăm o pasăre albă –
sol omenesc
spre înaltul negândit.
Visul – zâmbetul solemn
al inimii inițiate.
Fereastra deschisă
e o rană de lumină.
Lacrima – pecete
pe obrazul rostuirii.
Din frunză în frunză,
ne cernem istoria.
Dorim o lume
în care zborul
se răspunde cu ecou.
31) Tristan Tzara –
dadaism abstract, destructurant, ironic și anarhic
Expansiune
în stilul lui Tristan Tzara
*
cum sâmbătă neliniștea dansează
pe un bec aprins în burta unei lebede
sentimentele simple fac gargară
cu vin spumant
pe raza unui cal nervos
vis de elită (tresărit de papagal!)
piticii suflă în cartofi
care plâng lăutari
evenimentele ne înconjoară
ca o cârpă udă
părerea de bine – un sandwich uitat
în buzunarul unei statui
imagine dublă =
căutare de sens în lapte
altar de foc în chiuveta din baie
pasăre albă ridicată
cu polonicul
văzduhul dispare
într-un dicționar francez
visul = inimă?
zâmbet?
nu contează
fereastră = ficat
lacrima?
șah!
obrazul călduț – metafizică
zilnic freamătul
ne spune „mu”
din celulă în celulă
ca o măslină
dorim o altă lume
în care să bem realitatea cu paiul
KKKKKKKKKKKKKK
32) Vasko Popa – stil
mitic-minimalist, enigmatic și dens, tensiune interioară
Expansiune
în stilul lui Vasko Popa
*
Neliniștea
nu întreabă
doar înfige cuțitul în inimă.
Sentimentele simple
sunt oasele unei vechi păsări.
Pe rază
se târăște visul
cu solzi de aur.
Piticii suflă
în urne goale
și evenimentele ne înconjoară
cu pasul orb al lupului.
Părerea de bine
e o piele schimbată.
Imaginea dublă
e dublă ca o rană.
Cuvintele ard
fără foc
în altarul mușcat de tăcere.
Ridicăm pasărea albă
și ea dispare
în propriul ou.
Visul ascunde o inimă
fără sânge.
Fereastra se deschide
ca o săgeată.
Lacrima cade
în gura întâmplării.
Din celulă în celulă
ne șuierăm.
Dorim o lume
cu mai puține uși.
33) Paul Éluard – poezie
a iubirii, visului lucid și transcendenței sensibile
Expansiune
în stilul lui Paul Éluard
*
Neliniștea îmi atinge umerii
ca o femeie care iubește.
Inima mea cântă
în limba simplă a luminii.
Pe raze trec visele,
unul câte unul,
îmbrățișate de ochii mei.
Piticii suflă în fluiere
de aer pur,
și evenimentele dansează
pe trupul iubitei mele.
Părerea de bine
e o mână întinsă
fără teamă.
Imaginea dublă
e un sărut între două oglinzi.
Cuvintele – altar de foc
în care ardem
cu tot ce suntem.
Ridicăm o pasăre albă –
zborul însuși.
Visul ascunde o inimă
care râde ca o copilă.
Între fereastră și lacrimă
e doar clipa.
Obrazul cald –
numele tău.
Freamătul vieții –
mersul iubirii
din om în om.
Dorim o lume
făcută din mâinile noastre.
34) Salvatore Quasimodo –
elegiac, introspectiv, adânc, cu aer metafizic-umbros
Expansiune
în stilul lui Salvatore Quasimodo
*
Neliniștea – tăcere de piatră
în care înflorește amintirea.
Inima nu știe
cum să poarte
greutatea simplității.
Pe raze cade somnul
ca o frunză amară.
Visul se frânge
în sunet mut.
Piticii suflă în cenușa
zilei pierdute.
Evenimentele ne înconjoară
cu ochi de îngeri triști.
Părerea de bine –
o lacrimă înghețată
pe obrazul plecării.
Imaginea dublă
tremură în oglinda unui mormânt.
Altarul de foc
arde cu o flacără obosită.
Ridicăm pasărea albă –
dar cerul tace.
Visul ascunde
o inimă
ca o scrisoare neterminată.
Fereastra se deschide
spre un trecut neînțeles.
Lacrima – un fir de apă
pe piatra timpului.
Din celulă în celulă –
trupul își amintește.
Dorim o altă lume,
dar nu mai avem nume.
35) Leonid Dimov –
oniric, ironic, adesea grotesc și visător în același timp
Expansiune
în stilul lui Leonid Dimov
*
Neliniștea stă în fotoliu,
molfăie niște biscuiți
și zice că nu pleacă.
Sentimentele simple
se uită la desene animate
pe un televizor imaginar.
Pe o rază lunecoasă
alunec visul –
cu pălărie de sticlă.
Piticii suflă
în cutii de pateu
și evenimentele se-nchid
ca niște sertare.
Părerea de bine –
a fost demult
confiscată de o broască.
Imaginea dublă
șchioapătă prin oglinzi.
Altarul de foc –
un calorifer defect.
Ridicăm o pasăre albă
și ea începe să latre.
Visul ascunde o inimă
cu șuruburi de rezervă.
Fereastra se deschide
spre o pădure cu tuburi neon.
Lacrima e o pastilă
neînghițită.
Obrazul călduț –
un vis febril.
Din frunză în frunză
ne amintim
că suntem din ce în ce mai ireali.
Dorim o lume
cu jaluzele fluorescente.
36) Nicolae Labiș –
lirism incandescent, suferință și idealism, chiar în prezența morții
Expansiune
în stilul lui Nicolae Labiș
*
Neliniștea – o strigăt înalt
în fața zorilor.
Inima arde –
tânără și curată.
Pe rază se prelinge
un vis înalt,
cu sânge și aripă.
Piticii suflă
în trâmbițe de foc,
și evenimentele tresar
ca ostașii în zori.
Părerea de bine
e o rană
cu zâmbet.
Imaginea dublă –
noi,
și ce am putea fi.
Altarul – luptă și jertfă.
Ridicăm o pasăre albă
ca speranța
și nu ne temem.
Visul ascunde o inimă
care nu moare.
Fereastra se deschide
spre destin.
Lacrima cade
dar nu renunțăm.
Din celulă în celulă
suntem un neam.
Dorim o altă lume
în care iubirea
nu se mai teme.
37) Geo Bogza – ton
solemn, cosmic, teluric, halucinație poetică a materiei și spiritului
Expansiune
în stilul lui Geo Bogza
*
Neliniștea vine din miezul Pământului,
urcă prin pietre și oase,
se înfige în sternul bărbatului.
Inima – cruce aprinsă
care susține oceanul.
Pe raze vine visul –
negru,
scăldat în lacrimi stelare.
Piticii suflă
în plămânii lumii.
Evenimentele sunt șerpi
de materie vie.
Părerea de bine –
un cutremur
sub piele.
Imaginea dublă –
omul și rana lui.
Altarul de foc
arde cu jăratic
de univers.
Ridicăm în văzduh
o pasăre albă –
soarele însuși.
Visul e o inimă
bătând în lava neștiutului.
Fereastra deschisă
e gura cosmosului.
Lacrima coboară
pe obrazul planetei.
Din celulă în celulă
ne transformăm
în legende.
Dorim o lume nouă,
o liturghie
făcută din sânge și lumină.
:::::::::::::::::::::::::
Notă:
Călătorie prin stiluri, forme și sensibilități.
Cuvintele
„pastișă” și
„parodie” nu ar fi potrivite pentru a cataloga acest demers: autorul
piesei de început își exprimă admirația, nimic altceva, față de
autorii selectați; nici nu ar fi posibil un alt sentiment. Am
„ridicat lumina” prin atâtea voci distincte spre a mă lumina.
Prezenta accțiune se
desfășoară pentru pătrunderea cu folos în tainele actului poetic.
KKKKKKKKKKK:::::::::::KKKKKKKKKKK
Prefață
Ridicând lumina. Despre un exercițiu de ucenicie
poetică
Sunt poeți care caută adevărul în spatele cuvintelor,
și sunt poeți care lasă cuvintele să crească spre lumină,
fără grabă, fără teamă.
Dar mai sunt și cei care știu să-i asculte pe toți.
Cu răbdare. Cu încredere. Cu admirație.
Acest volum nu este o simplă culegere de pastișe sau un
exercițiu ludic de variație stilistică. Este, înainte de orice, un act de
admirație, o formă de ucenicie poetică și un gest de recunoaștere
adâncă față de marile voci ale poeziei universale și românești. Dintr-un
singur poem-matrice – Expansiune – s-au născut treizeci și șapte de
„refaceri” lirice, fiecare filtrată prin stilul, vocea, respirația, neliniștea
și frumusețea unui poet esențial.
Departe de a „imita”, aceste variante explorează structura
nevăzută a unei forme poetice. Ele caută să afle cum se aude lumea
dinăuntrul fiecărui poet. Ce ton are visul în gura lui Blaga, ce ecou lasă
neliniștea în paginile lui Pessoa, ce zbor se mai poate ridica într-un cer
bacovian sau în solemnitatea tragică a lui Labiș. Fiecare variantă este un act
de interiorizare a stilului, un pas pe urmele unei voci care a ars altfel,
dar cu aceeași flacără.
Există în acest demers o dublă credință: că poezia
poate fi învățată prin tăcere, ascultare și re-scriere, și că poetul nu este
singur, ci parte dintr-un cor, dintr-o liturghie a limbii care străbate secole
și continente.
Este, așadar, o carte a recunoașterii. O carte despre călătoria
prin sensibilitate, viziune, stil, ca drum inițiatic spre ceea ce nu poate
fi spus decât poetic. Nu ne-am propus un moft stilistic, ci o formă de îngenunchere
în fața artei. Iar din această îngenunchere, paradoxal, ne-am ridicat.
Am ridicat lumina –
prin atâtea voci distincte –
spre a mă lumina.
Grigore Rotaru Delacamboru
KKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKK
Postfață
După ce am fost atâtea voci...
La început a fost un poem.
Un singur poem.
Și o neliniște — aceea de a-l face să încapă în toate formele posibile ale
poeziei.
A urmat o călătorie. Nu prin lume, ci prin conștiința
poeziei.
Pe un singur filon liric s-au brodat treizeci și șase de veșminte. Fiecare cu
țesătura sa stilistică, fiecare păstrând inima pulsând dedesubt. A fost un
exercițiu de admirație, dar și o formă de rugăciune: să învățăm tăcerea lui
Blaga, freamătul lui Rilke, febra lui Labiș, distanța lucidă a lui Pessoa,
profunzimea lui Doinaș, zâmbetul grav al lui Sorescu, delirul lui Tzara.
Am fost, pe rând, fiecare poet.
Sau poate am încercat doar să le ținem lumina în palme pentru câteva clipe,
fără a o strivi.
Acest volum nu oferă demonstrații tehnice, ci traversări
afective, imersii în vibrații de stil, rescrieri ca formă de
înțelegere profundă. Nu e parodie, nici ecou, ci punte între vocația
poetică a altora și propria tăcere care cere formă.
Am văzut cum același poem poate deveni:
– simbol, aforism, ardere,
– vis halucinant,
– rugăciune,
– confesiune,
– elegie,
– protest,
– dans cu limba însăși.
Iar în această transformare, el n-a fost alterat, ci îmbogățit
de fiecare nouă umbră de sens. Cuvintele nu s-au repetat — s-au adâncit.
Am învățat că a scrie „în stilul altuia” nu înseamnă a-l
imita, ci a te închina lui, mergând pe urmele pașilor pe care el i-a lăsat în
zăpada limbii.
Și poate doar atunci când știi cum respiră alți poeți, afli ce fel de aer are
propria ta respirație.
Această carte este, așadar, nu o închidere, ci o deschidere.
O deschidere spre pluralitatea poeziei și, în același timp, spre
unitatea unei căutări lăuntrice care rămâne aceeași:
– să înțelegem inima,
– să atingem visul,
– să numim ceea ce nu are nume,
– să rostim cuvântul ca pe o pasăre albă ridicată în văzduh.
Am fost atâtea voci.
Dar acum, la capătul drumului, știm mai limpede cine suntem.
Grigore Rotaru Delacamboru
KKKKKKKKKKKKKKKKKKKKK
Cuvânt către cititorul tânăr
Sau despre cum învățăm să ne auzim glasul printre
altele
Tu, cel care deschizi cartea aceasta cu ochi de căutător,
ai putea crede, la început, că ai în față un exercițiu de meșteșug.
Dar ceea ce citești aici este, mai presus de orice, o invitație.
O invitație de a rămâne deschis. De a asculta. De a tăcea înainte de a vorbi.
Ai în mână un singur poem care a îmbrăcat treizeci și șase
de fețe.
Și în fiecare, el și-a păstrat sufletul, dar și-a schimbat trupul.
Vezi cum același vers devine solemn sau ludic, tragic sau suav,
în funcție de vocea care îl rostește.
Aceasta e lecția tainică a poeziei:
că forma e respirația sensului.
Că sunetul face gândul să urce.
Că muzica unui stil e mai mult decât stil – e adevăr.
Dacă ești la început de drum,
nu te grăbi să-ți găsești „stilul propriu”.
Mai întâi, citește. Ascultă.
Fii Borges pentru o vreme. Fii Nichita. Fii Tagore, Plath, Doinaș.
Lasă-i să-ți împrumute ochii lor, ca să-ți vezi mai clar pe ai tăi.
Fii ucenic fără teamă. Poezia nu e un tron pe care să-l cucerești,
ci o fântână în care trebuie să cobori. Cu coardă lungă, cu răbdare.
Scrie. Scrie din admirație. Scrie ca să înțelegi.
Scrie nu pentru a fi altcineva,
ci pentru a fi mai aproape de tine însuți.
Și nu uita:
Fiecare poet adevărat a fost cândva
un copil care s-a mirat prea mult în fața lumii
și n-a mai putut trăi fără să scrie.
Poate că ești și tu, acum, acel copil.
Grigore Rotaru Delacamboru
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu