duminică, 18 octombrie 2015

Gânduri de ocazie ( 3601 – 3700 )

Gânduri de ocazie ( 3601 – 3700 )


3601 . Trebuie să ne ţinem gura la mare cinste .

3602 . Părerea celor din jur contează : descoperim ce le poate neuronul .

3603 . Decât să lansezi ironii , mai bine pune umărul .

3604 . Supărarea mea este de altă calitate decât a ta .

3605 . Căutând numai un simplu punct şi este necesar ditamai efortul .

3606 . Nu contează cum eşti îmbrăcat , contează unde te afli când eşti îmbrăcat într-un anume fel .

3607 . Singurătatea este o situaţie care favorizaează boala.

3608 . Cine rămâne în urmă numără urmele  .

3609 . Zâmbetul copilului instalează aripi .

3610 . Preferabil ar fi să avem aripi atunci când ne propunem să trecem o prăpastie .

3611 . Gunoiul ţinut pe-aproape o să fermenteze .

3612 . O casă mare şi pustie e ca un trup fără suflet .


3613 . Ochii – ferestre către lumea de dincolo .

3614 . Fapta rea  trăieşte mai mult decât omul care a făptuit-o .

3615 . Dumnezeu nu se supără că nu îi vorbim cu < dumneavoastră > .

3616 . Un înţelept ar trebui să fie şi bun .

3617 . Cine calcă strămb îşi strică pantofii .

3618 . Clipa vine şi pleacă exact când trebuie .

3619 . Facebook-ul trebuie să rămână o clipă de relaxare şi nu o cauză a existenţei .

3620 . Cine ţine nasul pe sus nu vede mai departe decât ceilalţi .

3621 . Singurătatea este locul unde nu mai există altcineva !

3622 . Nici o dictatură nu îngrădeşte total libertatea precum moartea o face .

3623 . Nu pot fi iertate greşelile de tot felul , Raiul ar fi neîncăpător .

3624 . Unii zâmbesc numai atunci când se uită-n oglindă .

3625 . Un cap întunecat are nevoie de lumină .

3626 . Încearcă să te ridici ; încearcă de atâtea ori până când reuşeşti .

3627 . Cel puţin , ziua de mâine nu se va întâlni cu ziua de ieri !

3628 . Scoate la lumină ce a creat natura şi vei fi numit artist .

3629 . Când îţi intră duşmanul în curte , înseamnă că ai un gard prost .

3630 . Niciodată nu-i  târziu dacă te-ai trezit când trebuie .

3631 . Abia mă abţin : îmi vine să nu mai am răbdare !

3632 . Nu fac parte din tagma : < Cine nu-i de acord cu mine greşeşte . >

3633 . Vremea bună nu schimbă omul rău .

3634 . Omul pe care îl numim actor trebuie stimat pentru ceea ce ne oferă şi , în al doilea 
rând , pentru că a reuşit să ţină piept dedublării : profesia aceasta expune subiectul 
periculos de mult ; e trist să vezi pe cineva care a jucat rolul de Rege al ostrogoţilor că intră 
in mall , pe cap cu un coif poleit cu aur .

3635 . Societatea se clatină când răbdarea celor săraci se termină .

3636 . Desfrâul începe dincolo de bârfă . Bârfa-i o reclamă negativă .

3637 . Vremea tot trece chiar dacă-i toamna lungă .

3638 . Dacă îţi vorbeşte un câine este mai bine decât dacă te latră un om .

3639 . Şi măgarii pot învăţa carte de la un profesor bun !

3640 . Când privesc imagini ce reprezintă flori , se răspândeşte în cameră un parfum divin .

3641. Copiii învaţă să înjure , aşa , din senin .

3642.  Unii confundă eroarea cu minciuna ; mult prea repde iertăm eroarea , dar îmbrăţişăm minciuna .

3643. Cine surâde este în plină putere .

3644. Repetiţia încălzeşte subiectul .

3645. Îmi este frică să-mi arăt muşchii , prea mulţi duşmani se vor sinucide .

3646. O ţară de lupi nu poate avea un guvern de oi . O ţară de oi  poate avea un guvern de berbeci .

3647. Cele mai frumoase drumuri duc spre Iad .

3648. Unii nu se simt bine dacă nu sunt controlaţi .

3649. Dictatorii sunt făcuţi , nu născuţi .

3650. Neuronii mei resping visul străin .

3651. Moartea îngrădeşte toate libertăţile .

3652. Focul dragostei trimite roşeaţa-n obraji .

3653. Invidia nu linişteşte pe emitent , ci îl face să rătăcească în labirintul imaginaţiei sale .

3654. O relaţie este jugul : dacă-i perpendicular pe proţap , carul merge fără hodorogeală .


3655. Sunt domenii unde fluturaşul ( de salariu ! ) nu mai are aripioare .

3656. Şi împăratul trebuie dăscălit .

3657. Evident că am un scop în viaţă :  să termin gardul ce mă desparte de cei care nu au 
loc de mine .

3658. Sunt şi tăceri care nu spun nimic .

3659. Învăţătura cu de-a sila dăunează grav sănătăţii .

3660. Celebrităţile de azi nu au avut facebook ieri ; totuşi merită o incercare !

3661. În casa în care suferă o floare , persoanele se ceartă .

3662.Când vremea-i rea , nu daţi izmene pe călător , ci daţi izmene călătorului .

3663. Nu ne-au depăşit vremurile , noi am rămas în urmă .

3664. Nu mai sunt sigur de toate anotimpurile : acum îl trăiesc pe al treilea .

3665. În dragoste cel în vârstă se simte egal cu cel tânăr  ( totuşi , nu sună bine !  ) .

3666. Politica schimbă registrele aşa de repede că eu nu am timp să reacţionez .

3667. Pantofii devin interesanţi numai dacă unul te strânge .

3668. Toţi pământenii ar trăi în lux orbitor dacă unii nu ar produce arme  .

3669. Cu cât ai pielea mai delicată , cu atât cicatrica o să fie mai adâncă .

3670. Întinde-te cât ţi-e patul .

3671. Raiul este o grădină fără sfârşit şi fără îmrejmuire unde se poate intra numai pe la 
poartă .

3672. Cel mai prost lucru pe care poţi să îl faci nu este greşeala , ci faptul că nu observi că 
ai greşit .

3673. Poţi să transpiri când te munceşte gândul .

3674. Natura ştie ce face : frumuseţea trebuie să fie fulgerătoare .

3675. Zborul înalt îţi asigură o cuprindere confortabilă .

3676. Îngerii au aripi de frunuseţe ; ei călătoresc precum gândul : în oricare mediu şi la fel 
de rapid .

3677. Visul de zi se petrece în prezenţa luminii .

3678. Vrei să se mire cei din jur : spune adevărul întotdeauna !

3679. Trebuie să ai ambiţie încât să te lipseşti de prea multă ambiţie .

3680.  O zicere : < Nu mi-e necaz că trăiesc ! > .

3681.  Aş fi vrut să fie netrecătoare starea de înger a copilului .

3682.  Mai toată lumea ne înştiinţează că dragostea este ceva minunat care poate ajunge şi pe cărări periculoase .

3683. Când nu mai ai nimic de pierdut , poţi începe să cauţi .

3684. Să nu ne jucăm cu focul din sufletul cuiva : multe pot deveni scrum .

3685.  Dintre cele doă părţi ale paharului umplut pe jumătate , văd partea cea bună .

3686. Banii nu aduc fericirea , dar mă ajută să-mi impresionez duşmanii .

3687.  Pe timp de pace şi înţelegere apare discordia .

3688.  Nu prea îi cred pe cei care se scuză că atunci când m-au lovit nu au ştiut ce execută ; îi scutesc de efortul de a mă înştiinţa în viitor că nu au fost lucizi nici când şi-au cerut scuze .

3689.  Trecutul coboară în noi şi iese la suprafaţă sub formă de riduri  .

3690. Chelia totală ascunde albirea părului .

3691.  Lingăului nu i se toceşte limba deoarece atinge suprafeţe foarte moi .

3692. Gândurile conduc Universul întreg .

3693. Există atâtea clipe cât numere pentru nominalizarea lor .

3694.  Ai grijă de tine mai întâi şi ajută-ţi prietenul cu ceea ce reprezintă surplus .

3695. Lacrimile de bucurie ale îngerilor fac rădăcini acolo unde cad , devenind flori .

3696.  Frumuseţea-i fără sfârşit : o putem împărţi fără odihnă .

3697. Autodenunţul este proba supremă de ...  sinceritate .

3698. Un hău teribil : locul unde curge timpul .

3699.  Este bine să ştii ce trebuie .


3700. Fericirea nu stă prea mult la poartă .


                                    de Grigore Rotaru Delacamboru


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu