Trebuie să cauţi – nu uita

 

Trebuie să cauţi – nu uita

*

Mai vezi pe câte unul care se trezeşte târziu

ah ce mofturi teorie lungă ce lingoare

ai crede că somnul i-a topit oasele dar de unde

îşi toceşte zimţii principiilor cu o morişcă de apă

totul devine rotund plin de solaritate

colţul bibliotecii colţul iluziei intersecţia străzilor

devin rotunjimi imaginaţia lui alunecă-n voie

toate traiectoriile îi sunt curbilinii

rosteşte vorbele trecându-le obligatoriu prin cerul gurii

că ies la plimbare aşa ca dintr-o ţeavă ce coteşte rotund

dacă te are în faţă numai pe tine se vede uşor

că propoziţiile fac un onduleu uriaş

care te înconjoară te înconjoară de ameţeşti

începi să crezi că eşti centrul ghemului

te invită să te gândeşti la roiul ce se aşează pe-o creangă

are tot felul de justificări care te pun pe gânduri

dacă o iei în linie dreaptă sunt greu de combătut

cu ciudă constaţi că ai un pic de succes dacă

mergi niţel clătinat mersul beţivului

mai ales dacă te-a luat cu începutul

viaţa în univers lichid amniotic lichid cefalorahidian

te întreabă dacă aripa-n zbor face unghiuri

ochiul nostru buricele degetelor şi alte organe

numai odihnitoare curburi liniştite

te îngrozeşti cum a găsit atâtea exemple

a devenit praf toată geometria rectangulară

structura cristalografică a apei a universului

solidele Platon hipercubul – mofturi transfigurări

nu mai poţi zice nimic pleci pe şapte cărări

hotărât să cauţi unghiul cu vârful rotund

bucuros că ai găsit un motiv în sfârşit ai scăpat

îl auzi parcă-n vis glas cu dublu ecou

nu uita de parabolă nu uita de parabolă

sinusoidele sinusoidele .

Februarie 1981

de Grigore Rotaru Delacamboru

🔵 1. În stilul Ion Barbu

(limbaj geometric, abstracțiune densă, metafore reci, raționalism poetic)

Tetrada morții-n ape se învârte cu zvâcnet ciclic,
Morfem de curbă sferoidă –
Somnul, zvelt geometrism lichid,
își scutură vertebrele în teorema rotundului.

Ah! Cuvântul cade, ca un plan în spirală,
În miezul unui ghem de parabolă gnostică.
Eu-l e doar o coardă tangentă la sine.
Între două tăceri: o ipoteză de carne.

🔸 Comentariu: aici poetul devine „geometru al sensurilor” — cu o abstracțiune mai severă și controlată decât în originalul lui Delacamboru.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🟣 2. În stilul Gellu Naum

(absurd oniric, logică internă paralelă, dezarticulare magică)

Trezirea e o coajă de portocală arsă.
Din colțul bibliotecii a crescut o ureche
care mi-a spus să fug, dar în cerc.

Totul era moale. Zidurile aveau puls.
Un bătrân fără ochi desena cercuri în apă
și le numea „doctrine pierdute”.

N-am mai știut dacă sunt eu
sau doar o ramură pe care se așază roiul.

🔸 Comentariu: Gellu Naum introduce disoluția sensului clar, o supralogică poetică unde fiecare imagine e o poartă spre alt univers.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🟠 3. În stilul Leonid Dimov

(ludic cerebral, fantastic domestic, tehnică a visului lucid)

Un individ cu mustață gândea curbiliniu
până și pisica părea convexă.

A montat în cuvinte un giroscop
și ne-a invitat să ne rotim în el.

Pe fiecare raft: o teoremă pusă în saramură.
În colțul camerei – o oglindă cu spin
reflecta doar propozițiile ondulate.

🔸 Comentariu: Tonul e ușor ironic, fantasticul se îmbină cu ideea deformării realului prin intelect, stil absolut compatibil.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔵 4. În stilul Wallace Stevens

(lirism abstract, contemplare rece, imagini conceptuale pure)

The angle of sleep folds into thought,
Not sharp, not keen – but bowed, mellow, fluid.

The mind circles the certainty
as bees around their branch –

A geometry of the invisible,
where all lines end in mist,
and certainty is just another curvature.

🔸 Comentariu: Se păstrează ideea „geometriei interioare”, dar cu tonul mai senin și impersonal specific lui Stevens.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔴 5. În stilul Fernando Pessoa (Bernardo Soares)

(flux de conștiință lucid, melancolic, autoînșelător, cu paradoxuri lente)

Mă gândesc adesea la rotundul lucrurilor
nu pentru că ar fi vreo revelație în el
ci pentru că unghiul m-a obosit.

Când vorbesc, vorbele îmi alunecă –
nu le rostesc, le derulez ca o spirală.

Poate că toate drumurile sunt curburi de scăpare,
poate că tot ce e drept în viață
nu duce nicăieri.

🔸 Comentariu: Pessoa (prin Soares) aduce melancolie și luciditate tăcută; paradoxul nu e provocator, ci o resemnare.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

6) Louis Aragon – poet al suprarealismului cu trecere către o poezie de angajament moral și politic, dar păstrând un imaginar profund afectiv, uneori sarcastic, alteori tandru sau violent. Poezia lui reușește să fuzioneze trăirea cu visul, realul cu metafora, dar întotdeauna cu o tensiune interioară și o expresie scurtă, percutantă.

Am remarcat în Aragon o pendulare între logica poetică și fervoarea emoțională, între imaginea brută și aforismul încrustat în carne, între durere și recuzarea spectacolului durerii. Poemul prezentat, deși mai cerebral și geometric, are un miez polemic și ironic, pe care stilul lui Aragon îl poate îmbrăca în tensiune afectivă și expresie condensată.

🔴 Versiunea I în stilul lui Louis Aragon

pentru poemul „Trebuie să cauți – nu uita”
(după modelul poemului „Așchii” și a volumelor Le Crève-Cœur, Elsa, Roman inachevé etc.)

Tu cel care te trezești târziu

(în stilul Louis Aragon)

Te văd.
Te ridici din perna ta ca dintr-un miraj
cu o teorie la subsuoară și
un colț de somn încă în colțul ochilor.

Te agăți de cuvinte
cum se agață un orb de bastonul său rotund.
Spui totul curbat,
de parcă lumea ar fi o pisică ghemuită pe tine.

Ai idei — da,
idei care se rotesc în capul tău
ca în morișca de jucărie a unui copil orb.

Vrei să mă învârți,
și mă învârți,
și mă faci să cred că unghiul este o greșeală,
că gândul trebuie să fie curbat ca o coastă ruptă.

Îți ascult propozițiile ca pe niște drumuri în spirală
ce duc mereu înapoi —
spre tine.

Spui:
viața e un lichid în care plutesc
fătul, gândul, aripa, ochiul, degetul...
Toate dorm în curbura lor.

Eu tac.
Dar tu urli parabola.
O repeți, o cânți, o pui pe umerii mei
ca pe o vină care nu-mi aparține.

Și plec.
Plec cu mersul bețivului,
nu de teamă, ci de sete de linie dreaptă.

Dar încă te aud,
din vis,
cu vocea ta în ecou:
„Nu uita de parabolă...
Nu uita de sinusoide...”

🟥 Varianta II

Trebuie să cauți – nu uita
(versiune în stilul Aragon)

Mă trezesc târziu
ca o fotografie pe jumătate arsă
cu marginile încă fierbinți de vis.

Nu-i somn, nu-i boală,
e o limbă care-și roade vârful
într-o propoziție care nu vrea să moară.

Totul se rotunjește:
colțul mesei, colțul ochiului,
ideea că mai avem nevoie de colțuri.

Străzile se învârt în jurul unui bărbat
care întreabă dacă o lacrimă are curbă.
Răspund: da, dar nu-i voie să plângi în public.

Toată geometria e o scuză.
Toate gândurile – o glorie
pentru omul cu zâmbetul strâmb.

Cuvintele ies ca dintr-o rană
bine bandajată –
pentru ca nimeni să nu vadă sângele.

Mă înconjoară ideile lui ca un dans de copii orbi,
ca o pisică veche care mănâncă tăcerea.
Fiecare propoziție se face roată,
și mă rostogolește pe marginea sensului.

Nu mai e nimic drept
în trupul nostru –
nici măcar mersul,
care tremură ca o speranță beată.

Căutarea nu se termină.
Nici parabola. Nici rana.
Sinusoida merge la război cu o floare
ascunsă în mânecă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

 

7. În stilul Fernando Pessoa (Bernardo Soares)

(flux de conștiință lucid, melancolic, autoînșelător, cu paradoxuri lente)

Mă gândesc adesea la rotundul lucrurilor
nu pentru că ar fi vreo revelație în el
ci pentru că unghiul m-a obosit.

Când vorbesc, vorbele îmi alunecă –
nu le rostesc, le derulez ca o spirală.

Poate că toate drumurile sunt curburi de scăpare,
poate că tot ce e drept în viață
nu duce nicăieri.

🔸 Comentariu: Pessoa (prin Soares) aduce melancolie și luciditate tăcută; paradoxul nu e provocator, ci o resemnare.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔴 Versiune în stilul lui Louis Aragon

pentru poemul „Trebuie să cauți – nu uita”
(după modelul poemului „Așchii” și a volumelor Le Crève-Cœur, Elsa, Roman inachevé etc.)

🔴 „Nu uita – Tu, cu geometria visului”

(în stil Aragon + Breton)

Te-ai trezit,
dar ai adormit în alt vis.
Un vis cu o morișcă de apă în loc de coloană vertebrală.
Tu, omul curbei
cu ochii în formă de arc de cerc
și coatele din sticlă topită.

Când vorbești,
cuvintele se rostogolesc pe podea
ca bilele unui joc uitat în copilărie
unde regula era:
să nu atingi niciodată linia dreaptă.

Ai transformat biblioteca într-o junglă de ceasuri,
strada într-un intestin transparent,
iar gura ta e o gaură neagră care scuipă idei moi
pe spinarea lumii.

Spui:
„totul e rotund,
totul e cald,
totul e sinusoidal.”
Te învârți ca un vânt înconjurându-te pe tine însuți.

Căutarea ta are miros de spital și de săpun ars.
Zici că universul e lichid –
dar ai gust de cenușă.
Te aud vorbind despre aripi și burice,
despre curburi și amniosuri,
despre oul primordial în care s-au născut ideile.

Dar tot ce reușești să spargi
e o vitrină în care se odihnea liniștea.

Ai distrus pătratul,
ai ars unghiurile,
ai aruncat cristalul platonic în noroi.
Iar acum vii,
cu pași de bețiv metafizic,
să mă înveți să dansez pe curbe.

Eu plec.
Cu inima într-un buzunar străin.
Cu gândul că uneori
parabola e doar o rănire în spirală.

Dar vocea ta,
vocea ta cu dublu ecou,
se lipește de tâmpla mea:
„Nu uita de parabolă.
Nu uita de sinusoide.”

În spatele pleoapelor
încă văd o ramură –
și roiul așezat pe ea.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

 🔴 „Trebuie să cauți – nu uita”

( în stilul lui Paul Éluard)

Tu care dormi cu fața spre întuneric
și te trezești cu inima încotro,
ai în tine un vârtej care minte
și-un vis care se revarsă fără oprire.

Spui că lumea e rotundă
ca ochiul care plânge înăuntru,
ca gura care strigă fără cuvinte,
ca flacăra ce nu mai arde decât în amintire.

Răsucești gândurile ca pe niște panglici,
fiecare frază un cerc,
fiecare cerc o închisoare.
Vorbele tale învăluie, dar nu mângâie.

Eu te privesc
și în mine se strânge o tăcere vie.
O tăcere ca o frunză rămasă în palmă
după ce vântul și-a uitat numele.

Tu vrei să mă prinzi
cu argumente curbe și drumuri care nu duc nicăieri,
vrei să crezi că mișcarea e totul
și liniștea – un păcat.

Dar eu știu
că între o curbă și o lacrimă
se poate naște adevărul.

Când plec,
nu o fac din frică.
Pleacă doar cel care speră
că dincolo de parabole
există și un pas drept,
o umbră liniștită.

Și totuși,
în adâncul tău,
te aud încă o dată:
„Nu uita de parabolă.
Nu uita de sinusoide.”

Ca și cum ți-ai dori
ca tot ce este în jur
să se întoarcă spre tine.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

10)  Virgil Teodorescu

Virgil Teodorescu (1909–1987) a fost un scriitor avangardist român, membru al grupului „unu” și colaborator apropiat cu Gherasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, Dolfi Trost. Poezia lui, în prima parte, se remarcă prin:

• suprarealismul dens, uneori negru;
• juxtapuneri bizare de imagini, cu accent pe incongruență și delir lucid;
• reflexe din limbaj științific, religios, erotic și corporal – combinate într-un haos poetic voit;
• discursuri fragmentare, uneori teatrale, cu rupturi neașteptate.

Mai târziu, stilul său s-a temperat, dar nucleul avangardist a rămas recognoscibil.

🔴 „Trebuie să cauți – nu uita”

( în stilul lui Virgil Teodorescu -anii '30–'40)

Mă trezesc cu scheletul bibliotecii în gât.
Cineva a rotit aerul.
Într-un colț, un unghi moare cu spume.

Teoria curbei e scrisă cu cerneală amniotică
pe burta unei pisici dissectate în vis.

Nu știu dacă te miști
sau e doar mirosul orb al propozițiilor tale
care fac bucle, fac rotocoale,
mă sugrumă cu o tăcere de sticlă elastică.

Gura ta — o conductă spiralică
din care ies confuzii încălzite,
plăceri topologice,
idei păroase cu ochi de neon.

Ai scos un roi dintr-un măr putred
și-l plimbi pe stradă ca pe un motan filozof.
Îmi spui: „Structura apei?
Bah! E o băltoacă logică.”

Ai desființat geometria lui Platon
cu un ghem de fire nervoase,
ai înlocuit unghiurile drepte
cu o bășică de săpun în care pulsează o rugăciune.

Eu cad.
Pe șapte cărări,
în șapte direcții
care se unesc într-un punct rotund –
inima ta învârtindu-se într-o cutie de carton.

Dar tu,
din ecoul tău cu zimți,
îmi strigi cu o voce de gumă arsă:
„Nu uita de parabolă!
Nu uita de sinusoide!”

Iar eu, cu un șarpe moale în buzunar,
mă întreb dacă nu cumva
panta rațiunii e doar un tobogan lipicios.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

11) Ted Hughes – tensiune primitivă și natură în stare brută. (stil mitic, natural, visceral) Opera: „Crow”, „Birthday Letters”.

Ted Hughes a scris cu o viziune viscerală asupra lumii, în care natura, trupul și animalitatea exprimă mai profund adevărul decât gândirea abstractă.

🔴 Elemente definitorii ale stilului Ted Hughes:

• Tensiune între rațiune și instinct, între cuvânt și natură;
• Poemul e adesea o poveste ritualică, o scenă arhaică, un mit al suferinței;
• Imagini violente, tăiate în carne vie: cioc, sânge, spinare, os, cerb, corb;
• O privire cruntă, aproape neiertătoare, dar profund adevărată asupra existenței.

 

🔴 Trebuie să cauți – nu uita

( în stilul lui Ted Hughes)

---

Te-ai trezit cu capul înfipt în pământ.
Ți-ai șlefuit gândurile cu limba,
ai scuipat colțuri de propoziții
până când aerul a început să sângereze.

Ai ros marginea realității
cu dinții unui animal orb
care simte geometria ca o carne rece.

Ai spus:
„Lumea e rotundă –
ca o gură de lup în somn.”
Ai spus:
„Totul e curbat –
cum e o coastă când se frânge.”

Și ai început să strigi
prin fiecare vertebră a ta,
prin fiecare unghi care se rupea
sub propria greutate.

Te-am văzut cum îți croiești drum
printre idei ca printr-o pădure de spin.
Cum cu fiecare pas
scapi de pătratul rațiunii,
și intri într-un haos cu miros de fier ruginit.

Ai devenit o pasăre
cu aripi frânte care se învârte
într-un vârtej de sânge și noroi.

Ai început să alergi
cu mersul bețivului cosmic,
ca și cum Universul ar fi un șarpe
ce-ți urmărește călcâiul.

Ai urlat:
„Nu uita de parabolă!
Nu uita de sinusoide!”
Și ți-ai aruncat glasul în noapte
ca un topor în aer.

Iar eu,
om din carne,
cu oasele tremurând,
am pornit să caut unghiul cu vârful rotund.
Nu din credință.
Ci pentru că fusesem mușcat.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

 12) Sylvia Plath –  Stilul ei aduce o claritate violentă, o luciditate incandescentă, un lirism rece ca o lamă. În poemele sale, logica este devorată de trăire, iar confesiunea devine autopsie poetică.

🔴 Elemente definitorii pentru Sylvia Plath:

• Imaginar corporal brutal și tăios – sânge, piele, oase, oglindă, gheață;
• Obsesia controlului și a disoluției – o femeie lucidă până la extincție;
• Simboluri recurente – gura, aripa, inima, camera, sângele, gheața, metalul;
• Ton confesiv, dar fără sentimentalisme – vocea este tăioasă, uneori strigăt, alteori calm glacial.

 

🔴 Trebuie să cauți – nu uita

( în stilul Sylviei Plath)

Mă trezesc.
Lumea este o cameră în care geometria a murit.
Aerul e rotund și tăios ca o sabie.
Ochii tăi – două ceasuri care au uitat ora exactă.

Tu vorbești.
Cuvintele îți ies din gură
ca niște păsări moarte,
pline de sânge și foame.

Fiecare frază
e o serpentină care mă învârte
ca pe un copil bolnav într-un leagăn defect.
Te cred, pentru că doare.

Spui că viața e un lichid –
amniotic, cerebral, invizibil.
Dar eu știu că e acid.
Că arde exact în burta propozițiilor.

Ai distrus unghiurile –
le-ai spart ca pe niște oglinzi
în care nu voiai să te mai vezi.
Ai inventat o lume curbată,
unde te poți ascunde.

Dar eu te-am văzut.
Cu pielea ta albă,
și venele făcând spirale ca în manualul de anatomie.
Cu inima ta
bătând ca o lamă sub gheață.

Și plec.
Nu pentru că m-ai învins,
ci pentru că ai făcut geometria să sângereze.
Iar eu port în mine o rană
care nu mai știe să fie unghi.

Și tu,
din spatele pereților moi,
strigi cu voce de metal subțire:
„Nu uita de parabolă.
Nu uita de sinusoide.”

Ca și cum asta ar fi ultima rugăciune
a unui Dumnezeu
care se teme de liniile drepte.

KKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKKBottom of Form

Top of Form

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>Bottom of Form

Bottom of Form

Din partea Domnului Critic

1. Stilul poemului – câteva caracteristici esențiale pentru orientare:

• discurs filosofic învelit în ironie;
• imagistică a geometriei și curburii ca metaforă existențială;
• argumentare retorică fals-rațională, cu accente de sofism intenționat;
• un „eu” liric discret, dar insinuant și înșelător;
• final aforistic, de ecou aproape sapiențial („nu uita de parabolă…”).

2. Poeți români compatibili stilistic cu acest poem:

• Ștefan Augustin Doinaș – pentru ideea abstractizării lirice și construcția rațională a poeziei.
• Ion Barbu – pentru geometrizarea lirismului și limbajul matematico-metafizic.
• Leonid Dimov – pentru imaginarul sinuos, fantasticul cerebral.
• Mircea Ivănescu – pentru fragmentarismul calm, reflexiv, absurdul cotidian.
• Gellu Naum – pentru avalanșa de imagini deformate logic, stilul dedus poetic din haos și logică simultan.

B. Alte sugestii românești:

• Mihai Ursachi – pentru speculația lirică și absurdul înveșmântat în logică.
• Daniel Turcea (în partea mai experimentală, pre-mistică) – pentru percepția formelor universale.
• Claudiu Komartin – în textele sale de discurs interior hipermetaforic.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

3. Poeți universali compatibili:

• Wallace Stevens – pentru geometria ideilor și metafizica poemului.
• Paul Valéry – pentru tonul lucid și limbajul conceptual transfigurat poetic.
• T. S. Eliot – în special în textele cu caracter filosofico-existențial.
• John Ashbery – pentru fluxul discursiv dezarticulat logic, dar poetic.
• Fernando Pessoa (mai ales Alberto Caeiro și Bernardo Soares) – pentru ambiguitatea dintre reflecție și contemplație.

4. Sugestii pentru variante stilistice (dacă se cere vreodată rescrierea poemului):

Dacă vom încerca să adaptăm acest poem în alte stiluri, iată câteva direcții posibile:

Poet	Variantă sugerată	Observații
Ion Barbu	Geometrizare mai strictă	Mai multă rigoare în metafore matematice
Gellu Naum	Eliberare imagistică onirică	Limbaj mai dezinhibat, metafore suprapuse
Wallace Stevens	Lirism ideatic cu ton impersonal	Poemul ar deveni aproape eseistic și abstract
Ștefan A. Doinaș	Limbaj alegoric-moral și rafinat	Structura poemului ar părea mai sobru și ordonat
Pessoa (Soares)	Flux de conștiință filozofic	Disoluție a Eu-lui într-un discurs autoreflexiv

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

Imagine: