luni, 18 februarie 2013

97. Gânduri de ocazie



97. Gânduri de ocazie

Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii .



21 .Permanent pierdem timpul ,  cele care vin sunt clipele .

22. Ar fi bine să nu confundăm guvernul cu viaţa !

23. Realitatea este clădită pe echilibru : cine nu are motiv de suferinţă , nu percepe corect realitatea;  asta nu înseamnă că trebuie să refuzăm momentele de bucurie .

24. Foarte mulţi se luptă cum să mănânce mai bine .

25. Nu poţi arăta altora drumul cel bun dacă nu eşti o torţă .

26. Singurătatea este bună numai din când în când .

27. La capitolul gălăgie - prostia este interminabilă.

28. Când toţi muritorii ar atinge perfecţiunea , atunci ar fi marea disoluţie . Nu avem suficient de multe cuvinte să descriem perfecţiunea . Gândirea ne-a fost trimisă ca pe un dar , geometria ca pe un model . De la aceste „ sugestii până la Punctul Înalt … drum lung.

29. Dumnezeirea se manifestă prin noi în multe feluri :  depinde care şi câte căi lăsăm neîngrădite.

30. Unii o duc numai în comentarii.

31. Organizarea ţine de dictatură , libertatea este haotică .

32. Există oameni simpli care te citesc în două secunde ; omul de spirit îmbracă această citire în cuvinte frumoase . Atât .

33 . Sănătatea se vindecă în timp , boala este doar ameliorată .

34. Realitatea zilelor noastre : ţoapele cameleonice .


35. Vinovaţi sunt cei care se lasă linguşiţi : linguşitorul ( lingăul ) dacă nu are obiectul faptei moare .

36. Dacă ai ajuns mareşal fără să fi fost soldat este vai şi amar de raniţă .
37.  Dacă ai încălcat cele zece porunci , mai bine aleargă după vânt decât să te rogi .

38. Gluma - ridică , băşcălia  - îndobitoceşte .

39. Dacă eşti prost – e o stare permanentă , înţelepciunea are sezon.

40. Întrebarea croieşte drumul , răspunsul îl parcurge .

 

Fotografie primita in dar .



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu