22981. Cine
vorbeşte nu lucrează.
22982. Succesul
ne trimite în faţă, însă nu ne
menţine acolo.
22983.
Satisfacţia măreşte valoarea unei lucrări încheiate.
22984. Este
independent omul sănătos.
22985. Mânia e
un surplus uriaş de energie negativă.
22986. Este neserioasă persoana care îşi ia
libertatea să mă jignească fără să mă întrebe dacă mie îmi convine.
22987. Nu ajungem în Rai până nu murim.
22988. Aforismul
este inexplicabil.
22989. Scrisul
nu este obligatoriu.
22990. Să te
naşti murind, adică viaţa de o
singură clipă.
22991. Este
posibil să devin şi mai bun după ce o să câştig un milion de euro .
22992. Pulberea
polenului = pâinea albinelor.
22993. Mai vezi pe câte unul care se
consideră buricul Facebook-ului.
22994. Gălăgia
alungă ideile.
22995. Leneşul
abia mai respiră.
22996. Împotriva
naturii: bărbat cu burtă de gravidă.
22997. Parafraza
unui citat cunoscut: < Dezleagă
lanţurile ce ţin încătuşat un prost şi îţi va da cu ele în cap.>
22998. Consider
că sunt darnic, însă opresc câte
ceva şi pentru mine.
22999. Există
momente când apusul abia se îndură să plece.
23000. Pe unde a
trecut frumuseţea rămân dâre adânci.
23001. Timpul
pierdut este acela când te faci că trăieşti.
23002. Trebuie
să considerăm că dincolo de uşa care ni s-a închis nu mai există nimeni.
23003. Omul rău
arată cine este, omul prefăcut
trebuie descoperit.
23004.
Imponderabilă e povara fericirii.
23005. De obicei, minciuna apare când realitatea este
insuportabilă.
23006. Cine se
dă mare rămne tot mic.
23007. Nimic mai
uşor de făcut decât păcatul.
23008. Trupul
sănătos geme dacă sufletul este bolnav.
23009. Mare
doftor e timpul !
23010. Prea
multe nume ajung < pe caiet >.
23011. Şi un
< gând de ocazie > poate fi valoros.
23012. Prezentul
valorează cât tot timpul.
23013. Decât
sandale din cauciuc – roată de tractor,
mai bine opinci.
23014. Dacă
trupul nu ar fi fost să fie sălbatic,
sufletul nu ar fi avut de lucru.
23015. Până la
urmă liniştea învinge furtuna.
23016. Nu am
atâţia bani încât să fie posibil să-mi scadă valoarea.
23017. Dacă a
urlat lupul şi se aşterne tăcerea, a
urlat degeba.
23018. Dacă eşti
fericit, continuă până când nu mai
poţi.
23019. Există şi
oameni care merită doar o singură privire.
23020.
Incompatibilitate. Prostul şi umorul.
23021. Punctual
mai e timpul şi rapace.
23022. Ştiu cine
sunt, însă mai am multe să descopăr.
23023. Zâmbetul
nu are culoare.
23024. Dacă eşti
berbec este foarte greu să fii carnivor.
23025. Natura şi
geometria au fost lăsate să ne îndemne să credem că există perfecţiunea.
23026. O mare
pierdere câştigă cei care nu mă suportă.
23027. Don
Quijote nu ar fi fost luat în seamă dacă Sancho Panza nu ar fi existat.
23028. Dincolo
de memorie drumurile se topesc.
23029. Edgar
Allan Poe numea patru condiţii pentru existenţa fericirii: a) Viaţa în aere liber;
b) Iubirea; c) Detaşarea de ambiţiile
meschine; d) Creaţia.
23030.
Considerăm insuportabil surâsul celui care alunecă în prăpastie.
23031. Pentru a
fi acceptată o soluţie simplă este necesar un curaj uriaş.
23032.
Incompatibilitate. Otrava în cupă de
aur.
23033. În faţa
morţii vorbim degeaba: nu aude, nu vede, nu ştie, nu crede, nu condamnă, nu iartă.
23034. Apele
curgătoare dispar ca hrană pentru mare.
23035. Bucuria
se îndreaptă către plenitudine când este singură, un grup al bucuriilor este gălăgios.
23036. Timpul –
această pasăre Pheonix care se neşte continu din flacăra permanentă a curgerii.
23037. Numai
umilinţa ucide orgoliul.
23038.
Eternitatea ridică zeii dincolo de închipuire.
23039. Merită un
pic de admiraţie cel care spune o prostie cu destulă convingere.
23040. Sângele
poartă lumina din afară către suflet.
23041. Baza
eternităţii este tot clipa.
23042. Dispariţiile
sunt necesare, altfel pământul ar
deveni prea greu.
23043. Punctul
neutru este acela care desparte absenţa nefericirii de prezenţa fericirii.
23044. Până şi
piatra poate deveni indescifrabilă din cauza ploilor.
23045. Să fim
sinceri: când se bucură omul bolnav, bucuria nu este deplină.
23046. Cum trece
timpul: altădată parcă a fost ieri.
23047. Frunzele
zâmbesc până mor.
23048. Timpul se
naşte şi moare, se naşte şi moare
după cum clipele o fac.
23049. Vai de
somnul celui care nu ştie să numere oile
!
23050. Obrazul
nopţii eliberează roua şi iarba se bucură şi creşte.
23051. Uneltele
timpului macină stânca.
23052. După ce
cuprinde mintea, prima grijă a
întunericului este să alunge ideile.
23053. Foarte
puţini oameni pot ierta pe cel ce descântă împotriva iubirii.
23054. Fiecare
trovant a încapsulat câte o vijelie năpraznică.
23055. Satele s-au mutat la oraş,
s-au săturat să li se spună că au closetul în fundul grădinii. La oraş closetul stă la căldură.
23056. Pomul de
Crăciun oferă bucurie murind.
23057. Pentru că
sunt transparente nu putem vedea clipele cum se nasc şi mor.
23058. Clipa nu
are timp să promită ceva.
23059. Liniştea
fabrică mesajele valoroase.
23060. Să nu
vindem armele după o bătălie pierdută.
23061. Noaptea
visul umblă pe furiş.
23062. Plictiseala
apare când din ce în ce mai mulţi neuroni devin letargici.
23063. Zâmbetul
unui copil poate să trimită în neant lumea durerilor a unui om necăjit.
23064. Zâmbetul
risipeşte întunericul în timp ce tăcerea pregăteşte cuvintele pentru o vorbire
aleasă.
23065. Cine face
rău nu ajunge bine.
23066. O prostie
făcută lent nu are haz.
23067. Cine are
răbdare poate trăi foarte mult.
23068. Natura nu
distruge, ci înlocuieşte.
23069. În faţa
vorbei de încurajare tăcerea este inutilă.
23070. Averea
minţii străluceşte de curăţenie.
23071. Iubirea
pluteşte zburând, celelalte coboară.
23072. Cătunul
în care trăiesc este o uriaşă metropolă,
cea mai mare din lume.
23073. Dacă
oferi prostului un deget îţi prinde mâna toată şi o smulge din umăr.
23074. Timpul îi
pentru întregul Univers.
23075. Păcatul
personal îngreuiază şi pe cei din jur.
23076. Permanent
am dreptate când tac.
23077. De când
am văzut scaune din aur, nu mai îmi place acest metal.
23078. Este
inutil să ne prefacem: rămânem
aceiaşi.
23079. Cine mă
face să zâmbesc deja mi-a intrat în suflet.
23080. Pe timpul
când nu faci nimic sunt trişti cei care te-ar invidia când faci ceva.
23081. Se ştie
că neruşinatul este prost şi mintea îi funcţionează de-a-n boulea.
23082.
Încrederea că aerul mă susţine mă face să zbor.
23083. Multe
chipuri nu ar sta încruntate dacă nu ar exista adevărul.
23084. Timpul nu
doarme.
23085. La
bătrâneţe, unor persoane le vine mintea
la cap, altele o pierd.
23086. Am rămas
în urmă, însă trăim bine.
23087. Părul
vopsit nu schimbă năravul.
23088. Reţeta
bucătarului este minunată dacă nu trebuie să-i vină în ajutor reţeta medicului.
23089. Reţeta
care distruge orice din organism nu va fi descoperită, prostia nefiind vindecabilă.
23090. Adio
drumuri, autostrăzi, căi ferate şi căi maritime, au apărut dronele.
23091. Reuşim să
cunoaştem duşmanii numai iubindu-i.
23092. Tânărul
îngâmfat este ocolit, bătrânul
îngâmfat este ciuca bătăii de joc.
23093. Până şi
natura are libertatea îngrădită.
23094. Lacrima
bucuriei netezeşte obrazul.
23095. Mai toate
viciile sunt oarbe.
23096. Când
imposibilul devine posibil nu mai are nici un farmec.
23097. Cine îşi
vinde sufletul rămâne fără lumină.
23098. Scrisul
potoleşte gândurile.
23099. Vlad
Ţepeş simţea un gol metafizic atunci când poruncea să fie traşi în ţeapă
răufăcătorii; pentru aşa lucrare
erau tăiaţi fagii tineri.
23100. Robul
răutăţilor doreşte să ajungă stăpân.
23101. Omul
nerăbdător nu aleargă înspre înţelepciune.
23102. Faptele
de sub imperiul fricii sunt mai numeroase decât cele de sub imperiul bucuriei.
23103. Geniul
este omul care a atins nivelul numit exagerare.
23104. Numai
omul fără minte crede că poate păcăli natura.
23105. Sănătatea
este foarte simplă.
23106. Cel ce
şi-a propus să dispară nu poate fi salvat .
23107. La mare
grijile sunt mici.
23108. Balonul de săpun este cea mai
frumoasă spumă .
23109. Pentru toate timpurile regina
frumuseţii rămâne ( şi pentru totdeauna ) :
sănătatea .
23110. Teză inacceptabilă . Cine gândeşte e periculos .
23111. Opera de
artă care nu vorbeşte nu prea este ascultată.
23112. Celui ce consideră că a învăţat peste
măsură i s-a urcat prostia la cap .
23113.
Conştiinţa curată este diamantul demnităţii umane.
23114. Vorba
lungă umblă ca o apă ieşită din matcă.
23115. Într-un
mediu violent florile se ofilesc.
23116. Fericirea
nu pleacă, ci se topeşte.
23117. Minciuna
descrie fenomene şi lucruri închipuite.
23118. Povara
banilor poate fi înlăturată cu uşurinţă.
23119. Numai
prostia este valabilă la nesfârşit.
23120. Nevoia
naşte metode.
23121. Foarte puţini proşti acceptă că nu
sunt deştepţi .
23122. Către
mijlocul vârstei a patra este necesar să avem ce uita.
23123. Cea
dintâi minune a zilei este că deschidem ochii.
23124. Într-un
spaţiu oricât de mic încap oricât de multe gânduri.
23125. Autoîncriminare. Nu am făcut nimic.
23126. Cele ce
nu am făcut , încă aşteaptă.
23127. Bunătatea
fără limite se risipeşte.
23128.
Invizibilul nu are pete.
23129. Timpul nu
are răbdare, însă nici nu se
grăbeşte.
23130. Omul
bolnav este o mină de aur.
23131. Cuvintele
ajută zborul cuiva să fie înalt dacă sunt trimise din inimă.
23132. Prezentul
este palpabil, restul solicită
imaginaţia.
23133. Bădăranul
nu mai aude, însă are auzul bun şi
nu mai vede, însă are ochii
puternici.
23134. Degeaba
poleim gunoiul.
23135. Îndepărtăm
durerea fizică folosind o pastilă, o
tinctură, un pansament, însă pentru durerea sufletească doar
un strop de iubire din partea cuiva ar folosi.
23135.
Persoanele care urlă că banii nu aduc fericirea au teamă că vor fi jefuite.
23136.
Făţarnicul îşi arată numai faţa pe care o consideră de elită.
23137. Greşeala
acoperită încolţeşte.
23138. Cel care
foloseşte batista nu înseamnă că şi-a luat nasul la purtare.
23139. Fapta
bună nu este subiect pentru trompetă.
23140. Te
cuprinde o tristeţe uriaşă când afli că ceva important a trecut pe lângă tine
fără să-l iei în seamă, mai ales, dacă drumu-i fără întoarcere.
23141. Cum să te
opreşti când toate curg.
23142. Când vara
simte sfârşitul îi apare o dungă a tristeţii pe obraz.
23143. Dacă
fericirea-i contagioasă e trist să fii singur când fenomenul bate la uşă.
23144. Persoana
subjugată de invidie împiedică pe cel ce poate făptui binele.
23145. .
Mişcarea şi viaţa sunt inseparabile .
Moartea se opune mişcării .
23146. S-a constatat cu precizie că
obraznicul mănâncă mai mult decât îi este necesar organismului şi , de multe ori , mănâncă ceea ce nu prea este comestibil .
23147. Prietenul care a spus sau a scris
despre mine tâmpenii să mă şteargă din listă , urgent .
23148. Înaintând către mijlocul vârstei a
patra , bucuriile care în tinereţe
sufereau de exuberanţă au început să aibă chipul palid .
23149. Exemplul este tăticul învăţăturii .
23150. Existenţa
gândului ne sugerează că materia s-a născut din nematerie.
23151. Cine o
face pe deşteptul este posibil să fie prost.
23152. Dragostea
deplină consumă numai un cuplu acoperit cu lumină.
23153. Dacă ar
fi turmentat, melcul ar merge tot pe
o singură cărare.
23154. Unii o
fac pe prostul, şi nu le iese, şi rămân aşa.
23155.
Rătăcitorul neavând o Ithaca în gând nu va întâlni o Penelopă.
23156. Vorba
spusă zboară ( uşor ) , cuvântul
scris cade în pagină ( greu ) .
23157.
Libertatea interioară depinde numai de mine,
pe afară se află rudele, prieteni, duşmanii şi necunoscuţii.
23158. Fântâna fără ghizduri poate fi o
capcană .
23159. Omul sănătos este liniştit; cine-i liniştit să nu mai caute
fericirea .
23160. O carte
este valoroasă dacă trimite lumină cititorului.
23161. De multe ori sunt descrise evenimente
care nu au avut loc.
23162. Unii văd
ceea ce este posibil, alţii văd ceea
ce nu există.
23163. Cine
ciripeşte nu are ciocul mic.
23164. Când o să fie descoperită tehnologia
folosirii apei ca suport pentru memorie, atunci o cană de apă ar putea
înmagazina toate cunoştinţele lumii.
23165. Este ridicol cel ce afişează
permanent o pereche de muci şi doreşte să ne înveţe alfabetul.
23166. Zâmbetul
este scris în gene.
23167. Ar trebui
să ţină cont cel ce se umflă în pene că sănătatea nu rezistă la infinit.
23168. Iluzie. Bate vântul, mişcă luna.
23169. Noima
întoarcerii la rădăcină guvernează circuitul a tot ceea ce există.
23170. O să apară zicerea: ăsta e plecat cu drona !
23171. Trebuie să acceptăm că tinereţea
pleacă pe furiş .
23172. Spre
sfârşitul vârstei a patra auzul primeşte mai mult ajutor din partea oaselor capului
decât din partea urechii interne.
23173. Dacă
libertatea unei societăţi ar fi egală cu libertatea aerului, atunci oamenii ar fi elementele unui uragan permanent.
23174. Nu am
întâlnit o minciună tristă.
23175. Nefericirea nu trebuie luată în seamă
, nu merită nici să-i rostim numele .
23176. Idiotul
nu are idei.
23177. Bătrânul
rebel are o problemă.
23178. Ticălosul nu ridică la rang de cinste
pe nimeni.
23179. Dacă îi
zâmbim unuia care ne bârfeşte îi rămân cuvintele dincolo de corzile vocale.
23180. Lumea are de toate .
23181. Mai bine
cu un prieten decât cu oricine.
23182. Permanent
suflă vântul în gura lumii şi scoate afară vorbele.
23183. Sunt atât
de bun că nu pot ierta la infinit.
23184. Funcţia
de conducere accelerează procesul de producere al endorfinelor.
23185. Degeaba
ne mirăm că prăpastia e adâncă, nu
este ea de vină.
23186. Iubindu-l
pe Eminescu ne curăţăm de păcate.
23187. Foarte puţine persoane gândesc ca
mine , asta nu înseamnă că este bine
.
23188. Este posibil să construim o propoziţie care să nu conţină greşeli
gramaticale şi cu multe floricele, după tiparul celor cu panganele şi fluturici, cu parfum de număpărăsi, dar să nu conţină nici o idee ,
propoziţie suficient de lungă, încât cititorului să i se facă somn.
23189. Să reparăm căruţa , apoi analizăm cazul .
23190. Uite-aşa , propun să ne îmbrăţişăm atunci când avem chef, ca nişte asimptomatici ce suntem !
23191. Un om
inteligent nu va fi niciodată rău,
însă nici bun peste măsură.
23192. Cel care
spune tot timpul numai prostii ar merita să-i fie prinsă limba în utilajul
pentru stors usturoi.
23193. Omul
supărat este imprevizibil: trebuie
ţinut sub observaţie şi atunci când nu are nimic în mână.
23194. Visăm peste cât se poate şi facem ce
se poate .
23195. Nasol. Omul beat s-a trezit însurat .
23196. O carte bună împrăştie lumină numai când
este citită .
23197. Mintea
sănătoasă ocoleşte anumite persoane.
23198. Au
crescut pretenţiile: unii vor cu
drona, nu mai vor cu pluta.
23199. Rezumat . Fiinţa s-a născut din nefiinţă şi materia s-a născut din
nematerie .
23200. Despre tăcere. Un vas sigilat poate conţine o ditamai minciuna sau bijuterii
inestimabile .
23201. Falsa
modestie este soră cu fandoseala.
23202. Valul
fericirii provine din oceanul numit Bunăstarea unei comunităţi.
23203 Numărul persoanelor care invidiază un om rău este
foarte mic.
23204. Butoiul
prost nu drege ţuica.
23205. Cine-i cu
nasul pe sus recunoaşte că şi l-a luat la purtare.
23206. Un porc
veritabil preferă întunericul noroiului.
23207. Cine
elaborează o minciună ştie care este adevărul.
23208. Să ne
mirăm dacă trece o zi şi prostul nu îşi bagă nasul unde nu trebuie.
23209. Nu se
ştie încă dacă este mai periculos un prost decât un fanatic.
23210. Mai iute decât săgeata este cuvântul
care distruge .
23211. Iubirea
stă închisă în suflet, stă ce stă, însă şi când iese de acolo!
23212. Există oameni care valorează mai mult
decât doi bani , însă unora dintre
ei nu le vine să creadă aceasta .
23213. În
general, cel dezamăgit este vinovat: a manifestat încredere totală.
23214. Aproape
de linia de sosire picioarele devin grele,
parcă ar fi din plumb.
23215. Tăcerea
iubeşte aforismul.
23216. Cititul
solicită răbdare, talent, dorinţa de acumulare şi spirit de
observaţie; punctul înalt al acestei
activităţi: cititul oamenilor.
23217. Decât să
povestim despre nimic, mai bine stăm
degeaba.
23218. Şi
frumosul este repede trecător, dacă
nu ar fi ne-am plictisi.
23219.
Învăţătura ne oferă aripi, rămâne să
le mişcăm.
23220.
Disperarea intervine când fenomenele ies de sub autoritatea înţelesului.
23221.
Ignorantul dacă are o idee , atunci
această idee este anemică.
23222. Norocul nu are nici pic de ruşine: când ţi-e lumea mai dragă se laudă cu
ce ţi-a dat .
23223. Tot
lumina îngăduie apariţia miracolului.
23224. În
democraţie este liber să ajungi scriitor .
23225. Se ştie care este cea mai mică celulă
umană ; faptul că alergă către unde
trebuie ne ajută să înţelegem că are inteligenţă . Bănuială : toate
celulele vii au inteligenţă , un fel
de creier local !
23226. Atenţie : cel invidiat scapă de funingine , dar aceasta se lipeşte de cei care invidiază .
23227. Cu
puterea nu faci întotdeauna dreptate.
23228. Am ajuns
să ne rugăm să nu avem succes de teamă să nu cadă invidia peste o parte din
prieteni.
23229. Îmi este
frică să tac atunci când nu trebuie.
23230. Nici nu
bănuim cât de mult se frământă leneşul să înceapă o lucrare.
23231. În urma unui eşec drumul devine mai
scurt .
23232.
Păcatul declanşează nefericirea .
23233. Sunt niţel mai puţin bine decât
oricare dintre prietenii mei .
23234. O carte bună ne ţine captivi până
când adormim .
23235. Omul
furios încearcă metalul încins cu degetul.
23236. Drumul de
munte ne obligă să urcăm.
23237. Dincolo
de Iad este lumea reală.
23238. Unii îşi
iau libertatea cu japca, alţii o
plătesc scump.
23239. Am găsit
şi aşa ceva: < Minciuna care
spune adevărul urmăreşte, din
interes, adevărul care ne minte. >
23240. Succesul
declanşează şi invidii.
23241. Când tac
îmi pregătesc nişte vorbe.
23242. Avarul se află în dizarmonie cu
natura . Refolosind hârtia igienică
dă semnal că avariţia îi stă pe temelia solidă a încă o boală a minţii.
23243. Când o să devin celebru precis o să
vă spun că nu este tocmai confortabilă respectiva postură .
23244. Zâmbetul
fals produce riduri.
23245. La mine în bordei singurătatea nu are
loc .
23246. Conştiinţa. Acel cineva care îmi urmăreşte clipele .
23247. Lingăul crede că îl salvează
justificarea că mai are putere numai cât să folosească limba .
23248. Când
trebuie să coborâm să nu uităm aripile sus.
23249. Oalele care se ciocnesc devin cioburi
.
23250. Bine-ar
fi dacă faptele-ar vorbi.
23251. Cel care
îmi arată greşeala cu degetul doreşte să iasă în evidenţă.
23252. Valul
fericirii aduce omul pe ţărm şi îl lasă,
aici, leşinat.
23253. Cineva a
vrut să mă facă prosop de baie şi . . . a
devenit cârpă.
23254. Păpădia
are grjă să fie frumoasă şi de folos;
să fim ca păpădia.
23255. Unii spun că zâzania te scoate din
amorţeală ; inexact : cearta se infruptă copios din
neuronii ambelor părţi .
23256. Când sunt
trist vine veselia şi mă salvează.
23257. Nefericirea nu trebuie luată în seamă
, nu merită nici să-i rostim numele .
23258. Bătaia
aripilor nu lasă urme.
23259. Leacul administrat greşit ajută boala .
23260. Pe raza luminii de noapte coboară
soluţia unei probleme dificile .
23261. Când soluţia problemei se complică în
timp ce este redactată , înseamnă că
tastatura a înebunit .
23262. Un cap gol ridică individul la
suprafaţă.
23263. O râmă-pescar pune în undiţă o altă
râmă .
23264. Unii scriitori pretind că metoda lui
Cacus ar fi o legendă , însă de
aplicat , o aplică .
23265. La capitolul dans sunt ...afon .
23266. Cine-i perfect , nu mai este şi altfel .
23267. Patima întunecă vederea.
23268. Şi omul
care tace-i vorbit.
23269. Şi Hopa-Mitică are mai multă
stabilitate decât încrederea.
23270. Hopa-Mitică ar trebui să fie mascota
optimismului : în urma oricărui
eveniment ocupă verticala .
23271. Are o
scuză hoţul care e plătit să fure.
23272. Până şi
râma lucrează pământul.
23273. Numai
glasul cimpoiului poate acoperi zgomotul pe care îl face o bormaşină când este
găurit un perete de beton al blocului de locuinţe.
23274. Am lăsat
nişte adversari să descopere că se află
pe o cale greşită; cel care a
părăsit vechiul drum, acum îmi este
prieten.
23275. Merită
dus în eroare cel care m-a bârfit:
îi zâmbesc.
23276. Norocul
zdruncină înţelepciunea.
23277.
Sinucidere. Hârtia absoarbe umezeala.
23278. Fumurile
nu au ce acoperi.
23279. Definiţie . Răzbunarea-i nedreaptă .
23280. Nepăsarea-i grea cât piatra de moară , atât că stă numai în cârca omului tânăr .
23281. Când
coboară din înalt inspiraţia trebuie prinsă de picior, altminteri zboară.
23282. Boala are
în construcţie gena sinuciderii.
23283. Omul liniştit este de necuprins .
23284. Întunericul o să devină stăpân
absolut când o să ia foc izvorul înţelepciunii .
23285. Cel cu
mintea întunecată respinge lumina .
23286. Mai uşor îndreptăm un lemn sucit
decât o vorbă nedreaptă .
23287.
Nefericirea nu se sperie de gânduri .
23288. Timpul nu are conştiinţă .
23289. La nevoie te poţi cunoaşte foarte
uşor .
23290. La şcoală
nu se învaţă cum trebuie scrisă o carte şi este bine , altfel , poate , ar fi apărut mai multe cărţi proaste .
23291. Timpul nu
cere nimic , i se dă .
23292. Toamna, vrem nu vrem, ne pregătim pentru îngheţ.
23293. O casă cu
nouă copii este dovada limpede că fericirea nu ocoleşte înghesuiala.
23294. Dimineaţa
când patul rămâne gol, înseamnă că
ne-am ridicat.
23295. E
zadarnic să-ţi trimiţi gândurile către o buturugă.
23296. Puţinul
obţinut prin muncă e sămânţa copacului numit îndestulare.
23297. Este
jalnică cea mai puternică demonstraţie prin care să arătăm că suntem buni.
23298. Rana
făcută de un prieten violează netezimea frunţii.
23299. Amintirea
plăcerii este mai chinuitoare decât plăcerea.
23300. Omul rău
nu este întreg.
23301. Tăcerea
este plină de cuvinte nespuse.
23302. Cel mai
uşor este să te lauzi singur, cel
mai greu este să te laude cineva.
23303. La
început toamna are de toate.
23304. Pe la 120
de ani viaţa devine periculos de înaintată.
23305. Mai există
câte unu: nu ştie ce are în suflet, însă râde ca prostu.
23306. Lovind o
conştiinţă curată gura lumii rămâne fără
dinţi.
23307. Cel ce vorbeşte mult caută ceea ce nu
există.
23308. Nu-i bine
că suntem îngânduraţi pentru că fericirea o să plece : atâtea persoane nici nu au zărit-o.
23309. Florilor
nu le este frică să-şi desfacă petalele acolo unde nu există ceartă.
23310. Unele boli nu cedează din cauza
medicului, altele din cauza
pacientului .
23311. Politeţea şi dreapta judecată sunt
incompatibile .
23312. Opinia ne
mişcă , experienţa fundamentează .
23313. Cele mai multe îngrădiri s-au făcut
şi se fac în numele libertăţii .
23314. Cameleonul devine invizibil când
trece peste lacrimi .
23315. Consumă
cea mai toxică bucurie cine se bucură de ceea ce a obţinut pe nedrept .
23316. Sufletul vândut nu mai este
recuperabil ; cine mai poate reface
un balon de săpun care s-a spart !
23317. Să nu
ajungem să ne cunoască alţii înaintea noastră .
23318. Ignorantul are mintea ascunsă în
întuneric .
23319. Educaţia
îşi trage sevele din trecut , le
urcă prin capilare în prezent şi le risipeşte în viitor .
23320. Nu are minte cine crede că poate fi
lăudat permanent .
23321. Am
început să trăiesc intens; nişte
articulaţii m-au făcut atent că trebuie să observ această stare.
23322. Ideea stă
să fugă din momentul în care observăm câte cuvinte are propoziţia care încearcă
să o definească.
23323. Cel lacom
nu-i dizgraţios pentru că doreşte ,
ci pentru că doreşte să obţină ceva indiferent de mijloace .
23324. Un popor
bolnav are legi sucite .
23325. Cu duşmanii terminăm repede , cu prietenii avem de trai .
23326. Falsa modestie apare când punem
invidiei mască .
23327. Cine îşi
bagă nasul unde fierbe oala , rămâne
fără miros .
23328. Cearta-i preludiul violenţei .
23329. Asta i-ar mai trebui muribundului : câteva reproşuri .
23330. Concluzia să vină singură şi nu adusă
cu alai .
23331. Când a pălit volbura sângelui , multe păcate au vechime .
23332. Pericolul trebuie întâmpinat , altfel nu se râzgândeşte .
23333. Omul sucit îţi spune minciuna în faţă
şi adevărul pe la spate .
23334. În
spatele unei minciuni nu există nici o întâmplare.
23335. Şi învăţătura are un termen de
valabilitate .
23336. Talentul nu este contagios .
23337. Natura are defecte, însă nu le dă în
vileag .
23338. Când amânăm, nu câştigăm .
23339. Cine nu are aripi la un anume moment coboară .
23340. Mintea ce se ocupă cu aflarea
adevărului nu are timp să intre în vârtejul fierbinte al clevetelii .
23341. Puternic
stomac mai are cel ce mănâncă ceea ce nu este de mâncat .
23342. Tinereţea
este lacomă: lasă prea puţin din
sănătate bătrâneţii.
23343. Mai bine învins dacă dincolo de
victorie se deschide o prăpastie .
23344. Cea dintâi greşeală a celui zgârcit
este că nu are în plan să afle ce şi cât
îşi doreşte .
23345. Unde
pătrunde gândul nici lumina nu poate .
23346. Prostia
rămâne în urmă în timp ce se lucrează la crearea inteligenţei artificiale.
23347. Cine se
împrumută să nu mai susţină că urmăreşte să progreseze.
23348. Niciodată
limbile ceasului nu plâng .
23349. Puterea este rădăcina hotărârii .
23350. Din când în când leneşul are intenţia
să facă ceva .
23351. Lumea are de toate .
23352.Când se
mişcă temelia , totul se schimbă .
23353. Când nu mai avem nevoie de nimic
consumăm libertatea care îngrădeşte .
23354. O
discuţie tare este ce mai moale violenţă.
23355. Sunt
oameni care nu vorbesc pe la spate , spun
totul verde-n faţă , însă numai
minciuni .
23356. Este bine să evităm proştii în egală
măsură în care evităm fanaticii .
23357. Să dezbatem mult şi bine despre orice
, nu despre oricine .
23358. Pensiile
speciale sug sângele poporului.
23359. Cine
primeşte mai mult decât a cerut este considerată persoană de încredere care va
împărţi surplusul celor aflaţi în nevoie.
23360. Sufletul
este Casa Mare, iar inima este
Cămăruţa de Taină.
23361. Omul ar
fi mai uşor decât praful dacă nu ar gândi.
23362. Mai bun
decât tăcerea este cuvântul care zideşte.
23363. Aripă
efemeră. Petala surâsului.
23364. Cine cade
şi nu se mai ridică este uitat.
23365.
Apocalipsa. De ar cădea în gol o
clipă.
23366. Ceara
nu-i bună pentru aripi.
23367. Cartea
care spune ceva este frumoasă.
23368. Lingăul
acţionează fără să gândească dacă ai nevoie de serviciile lui.
23369. Persoana
jumulită face pielea de găină.
23370. Aripile
nefolosite au penele triste.
23371. Cine nu
are încredere în nimeni nu poate fi dezamăgit, însă fenomenul este trist.
23372. Dacă informaţia trece drept
învăţătură apar filozofii de weekend .
23373. Cei învinşi nu mai au nici un drept : aşa au păţit toate problemele
rezolvate .
23374. Vorbeşti de lup şi lupul e la oi .
23375. Vorbeşti de lup şi lupul e cu noi .
23377. Sănătatea
nu vine – o avem, sănătatea nu trece
– se risipeşte.
23378. Cel
dintâi bine e să nu facem rău.
23379. Numai
anumiţi bani aduc fericirea:
contează suma.
23380. În toamnă, cântecul de lebădă al frunzei coboară
către pământ.
23381. Lenea
iese în evidenţă în oricare mediu .
23382. Optimistul. Mai e puţin şi , pe
bază de vibraţii , ne-om despărţi de
rele .
23383. Gândul
măsoară cuvântul.
23384. Se zice
că oamenii proşti sunt fericiţi; aşa
o fi, însă ei nu îşi dau seama.
23385. Celui prea plin de mândrie viaţa îi
arată imediat că nu este buricul pământului.
23386. Firul
despicat devine şubred.
23387. Viciile
lansează sclavi.
23388. În prezent , este posibil să mişcăm temeliile viitorului .
23389. Oaspetele
nepoftit produce bucurie când pleacă.
23390. Şi omul puternic are slăbiciunile lui
.
23391. Să fie
linişte , avem destule pe cap .
23392. Că nu mă
place toată lumea, nu-i bai, că nu m-ar plăcea nimeni, ar fi destul de grav.
23393. Să plăteşti hoţul despre care
ştii că o să te fure . Cum adică !?
23394. Pe cel ce nu l-a doborât bucuria nu-l mai încearcă
nefericirea.
23395. Falsa
bucurie se naşte când se doreşte să fie estompat necazul.
23396. Ignorantul
are o singură idee şi aceea este vai de ea.
23397. Niciodată iubirea nu dă pe dinafară .
23398.
Conciziunea exagerată conduce propoziţia către un singur cuvânt .
23399. Lamura minţii omeneşti este gândul
care zideşte .
23400. Unii scriitori merită lăudaţi pentru
acea parte din operă pe care nu au publicat-o .
2340. Prostul
manifestă infinită răbdare când doreşte să-ţi demonstreze că el este buricul
pământului.
23401. Picătura
este neputincioasă în faţa paharului gol, în schimb produce un mic cutremur la
suprafaţa paharului plin.
23402. La o
adică, aproapele nostru ştie cu
exactitate locul unde ne doare cel mai tare.
23403. Clipă de
clipă picăturile toamnei aburesc geamul.
23404.
Mincinosul care vorbeşte la întâmplare poate spune din greşeală adevărul.
23405. Un ocean
de vibraţii peste coline: clopotul
serii.
23406. Cuvintele
care ucid sunt libere; sunt libere
şi cuvintele care înalţă.
23407. Inima
omenească: simplu şi minunat
labirint spaţial.
23408.
Retrăgându-şi graniţele putem considera că necunoscutul nu pierde teren.
23409. Mai ales, toate cu rostul lor; o strachină din aur ar îngădui să
apară zâmbetul dezaprobării.
23410. Nonsens. Un înţelept care vorbeşte anapoda.
23411. Odată cu
plecarea cocorilor, zarea devine iarăşi albastră.
23412. Unii
oameni sunt frumoşi şi prin felul cum
arată.
23413. De
pierdut ne mai pierdem cu firea; este adevărat: unii se întorc.
23414. Culorile
au apărut toamna.
23415. Cine fură
este şi calic.
23416.
Incompatibilitate. Stropul de rouă de rouă şi picătura de venin.
23417. Organ
ascuţit. Limba.
23418. De-atâta
fum toamna abia respiră.
23419. Abecedarul rămâne o carte de căpătâi .
23420. Floarea
care zâmbeşte este vie.
23421. Adevărul nu prea mai încape într-o
minte îndopată cu ceaţă .
23422. Numai
simplitatea tinde către absolut.
23423. Fără
talent şi fără AJUTOR nu putem ridica ochii către punctul înalt unde îşi
împlineşte rostul capodopera.
23424. Pe Themis , să nu lăsăm balanţa
judecăţii să ruginească .
23425. Prin
definiţie, fapta vorbeşte.
23426. Bogăţia dacă vine , să-i fie de bine , însă avem obligaţia să nu devenim săraci .
23427.
Superlativ. Zâmbetul florilor.
23428. Fericirea nu vizitează o casă pustie .
23429. La tinereţe omul trăieşte în neştire , apoi se miră ce repede a trecut
timpul .
23430. În şirul:
dezamăgire, supărare, frică, furie, etc. .
. . ultima treaptă este
violenţa.
23431. Mai întâi
fapta, la sfârşit vorba, dacă mai încape.
23432. La
sfârşitul curăţeniei nu trebuie să aruncăm gunoiul peste gard.
23433. Lacrima
care cade în inimă face ca sângele să nu înţepenească de obidă.
23434.
Înţelepciunea se prezintă singură.
23435.
Invidiosul se ascunde după perdea şi mârâie.
23436. Materia
nu minte.
23437. Invidia ce apare din cauza postărilor
este o tâmpenie de care nu aş fi vrut să aud .
23438. Căutătorul de vorbe înţelepte este
mintea omenească .
23439. Omul
prefăcut şi proverbul: Nu ştim de
unde sare iepurele.
23440. Peste vârsta de optzeci de ani nu ar
trebui să mai muncim , să încropim
nişte planuri ar fi îndeajuns .
23441. Nu există produs farmaceutic ( mai
ales cel din categoria : < te
vindeci în trei zile >) care să nu aibă ,
cel puţin , o reclamă puternică .
23442. Ce face
omul la tinereţe este bun făcut ; la
bătrâneţe nu mai poate desface .
23443. Cine nu iese în public elimină
posibilitatea , nu tocmai favorabilă
, de a deveni ridicol .
23444. < Nu-i sănătos să mănânci numai
ce-ţi place ! > , ar fi o lozincă
demnă de oricare campanie electorală .
23445. Când zbiară un măgar nu-i bine să
punem imediat mâna pe bâtă , este
posibil să-şi recapete liniştea dacă-i oferim o mână de ogrinji .
23446. Este o greşeală să ne închipuim că
prostul nu lucrează , totuşi , ţine morţiş la deviza : < forţa de muncă trebuie protejată
! > .
23447. Numărul 100 pentru cărţile care
trebuie citite nu mai corespunde ,
acest număr a fost propus în secolul trecut .
23448. Dacă nu
există inteligenţă naturală, este bună şi inteligenţa artificială.
23449. Nu este nevoie de nervi de oţel
pentru a fi citite şi cărţile proaste ,
e suficient un pic de timp liber .
23450. Cuvântul eliberat este hotărât: nu se uită înapoi .
23451. Cine nu
doreşte ceea ce nu îi este de folos va fi o persoană fericită.
23452. Totuşi, hârtia suportă umezeala de nevoie.
23453. Şi braţele ticălosului au magnet .
23454. Nu dai , ţi se ia .
23455. Nu-i bine
să neglijăm nici puterea stihiilor,
nici puterea prostului.
23456. Iarna
produce discriminare: toţi Oamenii
de Zăpadă sunt albi.
23457. Se va da
interdicţie: persoanele care au
împlinit 80 de ani nu mai au voie să muncească; abia aştept să mă odihnesc !
23458. Pe timpul
pandemiei răspândacul era cel care nu purta mască.
23459. Omul cumpătat menţine sistemul , omul excentric îl dezvoltă .
23460. Fiecare eră cu eroarea ei .
23461. Este
posibil. Cu intenţia obsesivă de a
face pe altcineva să râdă să te faci de râs.
23462. Prietenul
copleşit de invidie acţionează asemenea unui veritabil duşman.
23463.
Înfumuratul consideră că mintea lui aparţine unei lumi de o mai înaltă vibraţie, hrana o procură de pe aici.
23464. Cuvântul. Panaceu neglijat.
23465. Vorba
omului rău face rana adâncă.
23466. Cuvântul
potrivit eliberează situaţia înţepenită.
23467. Între
fapta mâniosului şi cataclism există asemănare.
23468. Nu este
om cine nu are la activ nici o greşeală .
23469.
Cheltuiala făcută numai pentru ceea ce este necesar ne fereşte de sărăcie.
23470. Un cui
bătut de jos în sus ar potoli pe cel ce bate cu pumnul în masă. < Ca în oglindă, în faţa unei mese stă chipul lui Isus. > - ziceau strămoşii.
Nenorocirea ascunsă este lipsită de hrana servită de
satisfacţia invidiosului.
23471. Jumătate
din această clipă ( când scriu ) este trecut, cealaltă jumătate este viitor.
Nu există prezent !
23472. Permanent
am cheltuit mai puţin decât am câştigat,
însă inflaţia ( eveniment periodic) a avut în grijă să nu devin bogat.
23473. O altă
culme a zgârceniei o atinge acela ce refoloseşte hârtia igienică.
23474. Medicina
a făcut progrese: coasta poate
înlocui o doagă.
23475. Cine nu
poate ţine ritmul ar trebui să părăsească jocul.
23476. Natura
poate fi deranjată , însă nu poate
fi păcălită .
23477. Şi-a pierdut răbdarea cel care peste
o clipă urma să câştige .
23478. Consider că trebuie să lăsăm burta în
pace , cine a trecut de jumătatea vârstei
a patra degeaba trage de ea spre
interior ca de un câine mort .
23479. Bucuria deplină nu are anotimp şi
nici moment din zi sau din noapte ,
ea vine din pretutindeni şi pleacă tot acolo . Lacrima bucuriei = materie pură.
23480. Sunt
compatibile: frumuseţea şi sănătatea.
23481. Cel care
înjură tot ce este mai sfânt trebuie lăsat în urmă, să se chinuie; nu
merită să fie strivit.
23482. Dacă tot
existăm: < Să trăim ! >.
23483. Bănuiala
savanţilor lumii este că geometria a fost creată înainte de a fi creat
Universul.
23484. Viaţa
. Pierdere de zile .
23485. Leneşul
ştie că atunci când te faci că munceşti se consumă energie, de aceea nici nu simulează.
23486. Când eram
la gimnaziu ( acum 60 de ani ) asta mai lipsea: să merg cu telefonul la şcoală.
23487. Am simţit în direct: < Masca te face să mai taci din
gură . >
23488.
Mai bine să învăţăm carte decât să ne citească altcineva propriile
romane. .
23489. Prima
cortină a fost o frunză.
23490. Până în
prezent nu am reuşit: să mă odihnesc
numai cât trebuie, să gândesc mai
mult decât trebuie şi să muncesc mai puţin decât trebuie.
23491. Când
risipim începe jaful.
23492. Încă nu
pot să uit pe cine am iertat.
23493. Autoplagiatul. Inspiraţie în impas.
23494. Duşmanii
mei nu vor război, ci numai aşa, o clănţăneală.
23495. Încă nu a pomenit nimeni despre vreun diavol
care s-a opărit umblând la cazane.
23496. Pasiunea
nestăvilită este soţia păcatului.
23497. Lăcomia
nu-i o boală a stomacului, creierul
se află în suferinţă.
23498.
Nedumerirea omului sărman: Ce are
bogatul şi eu nu am !
23499. Trecerea
de la gingăşie la învolburare numai apa reuşeşte rapid.
23500. Nu ar
trebui să ne fie milă de gunoiul care trebuie dus la tomberon.
23501. Trebuie
să încercăm cu iertarea de foarte multe ori,
totuşi, dacă indiviul stăruie în
greşeală există şi alte metode.
23502. Să tacă
cine s-a fript făcând binele cu forţa.
23503. Omul mic
mai e cum mai e, omul de nimic este
periculos.
23504.
Mincinosul tăcut nu există.
23505. Pionul
naiv ( şi neruşinat ). Doreşte să
obţină rapid ceva fără osteneală.
23506. Un om
făcut din bani nu poate pentru ca să fie.
23507. Tăcerea
înghesuie cuvintele care nu trebuie rostite.
23508. Fericirea
preferă lumea copiilor.
23509. Vârsta a
patra este dată celor care trebuie să se obişnuiască cu ideea că multe din cele
adunate reprezintă balast.
23510. Cel mai
puţin preţuit e timpul: nu există
măsură în a fi cheltuit.
23511. Ultima
speranţă este înfricoşătoare.
23512. Regres. Profităm în pierdere.
23513. Îmi ceri
să te iert; o să încerc, însă dacă ai ştii cum o să te privesc
din acel moment, mai bine nu mi-ai
cere nimic.
23514.
Obiceiurile omului rău sunt de nezdruncinat.
23515. Unii
pretind că se simt excelent când sunt iertaţi şi repetă imediat respectiva
greşeală.
23516. Alcoolul
este la fel de moale cât apa, însă are tărie.
23517. Sărăcia
însoţeşte boala.
23518. Nici în
obiecte nu este bine să avem încredere absolută.
23519. Repetând
aceeaşi greşeală nu învăţăm nimic.
23520. Zâmbetul
alungă întunericul unui litigiu.
23521. Tinereţea
consumă mai toată puterea omului.
23522. Când vom
simţi fericirea comunicând virtual,
atunci va lăstări piciorul de lemn.
23523. O carte deschisă oferă
deschizătorului o mulţime de aripi.
23524. Încă nu
ştim dacă undiţa este o unealtă ce are magnet, ori peştele se lasă prins.
23525. Frica de
a face păcate este păcat.
23526.
Interdicţia incită interesul.
23527. Fără
veste coboară întunericul peste mintea nefericitului.
23528. Puterea
cuvântului însoţit de lacrimi este năpraznică.
23529. Cine
îndrăzneşte poate greşi sau poate câştiga,
cine nu îndrăzneşte rămâne nemişcat.
23530. Banul
muncit devine rob.
23531.
Frumuseţea trupului are defectul că dispare cu timpul.
23532. Celui
care doreşte să pară înţelept îi lipseşte înţelepciunea.
23533. Este
necesar să prindem şi ziua de mâine:
mai avem multe de învăţat.
23534.
Privighetoarea cântă pentru a oferi cerului imensitate.
23535. Durerea
maximă şi bucuria de vârf sunt ale mele.
23536. În
absolut, înţelepciunea
compatibilizează cu natura.
23537. Pentru
viciu există un singur remediu:
îndepărtarea.
23538. Hoţul nu
poate fura cântecul nimănui.
23539. Pagină de
gazetă e chipul omului .
23540. Nici
întâmplarea nu poate opri trecerea.
23541. Trecerea
este grija unică a timpului.
23542. Cine urlă
de durere îşi deranjează şi corzile vocale.
23543. Cei care
se aseamănă fac aceleaşi greşeli.
23544. Antinomie. Dulceaţă de cireşe amare.
23545. Tristeţe. Boul se visează taur.
23546. Fraza
bombastică este sora balonului de săpun.
23547. Câinii cu
covrigi în coadă există la noi în ogradă.
23548. Deviaţie. Răul care curge spre bine.
23549.
Îmbuibarea ar trece neobservată dacă nu ar produce şi gaze.
23550. O carte
şi bună şi voluminoasă merită să ocupe singură un raft în bibliotecă.
23551. Vorba
sucită întârzie poticnindu-se; vorba
limpede are cale neîngrădită şi ajunge la timp unde trebuie.
23552. Vorba
care loveşte nu-i vinovată.
23553.
Nesăbuinţa începe când este vânat câştigul fără muncă.
23554.
Desfrânarea închide omul în camera strâmtă numită carceră.
23555. În primul
rând ticălosul este nesimţit.
23556. Neghiobie
de lux. Pasiunea de a face greşeli.
23557. Împărţire
care sporeşte. Prelungirea mâinii
prin degete.
23558. Tinereţea
este o formă fundamentală . . .
trecătoare.
23559. Boala
este parşivă: se instalează fără să
ceară voie.
23560. Şi
bănuiala care devine ( în viitor ) certitudine este păcat ( în prezent ).
23561. Cine nu
are nevoie să primească este fericit.
23562. Pentru
zvonuri nu există oprelişti.
23563. Specifică
omului rău este cruzimea, cei din
vechime îl numeau pângarie.
23564. Vorba
liniştită anulează învolburarea.
23565. Vizitiul
nepriceput ajunge în prăpastie prăpădind frumuseţe de atelaj.
23566.
Nenorocirea intră în casa omului leneş odată cu aerul.
23567. Cel care
se crede deştept respinge toate ideile care nu sunt ale lui.
23568. Plăcerea
reduce din elanul raţiunii.
23569.
Invidiosul este neliniştit pentru că există aer şi în curtea vecinului.
23570. Tăcerea
profundă nu prea este luată în seamă.
23571. Şi fără
elan poate fi sărit pârleazul.
23572. De la
Vlad Ţepeş: < Cine îşi trădează
ţara merită o ţeapă cu noduri. >
23573. Când nu
moare nimeni, cel mai mare pericol
nu există.
23574. Mai bine
fără minte decât să ai o minte bună şi să o foloseşti prost.
23575. Bătrâneţea
nu-i un refugiu, ci ultimul obstacol.
23576. Gluma
care ar necesita explicaţii este bună de trimis în neant.
23577. Persoana
care mă laudă pentru ce nu am făcut încearcă să afle ce am de gând.
23578. Lipsa
dorinţelor ne lasă liberi.
23579. Purtăm
gena care ţipă: < Mâncaţi-vă unii
pe alţii ! >.
23580. O
plecăciune prea adâncă dă de gândit.
23581. Guralivul
abia aşteaptă să întrerupă omul care vorbeşte.
23582. Greşelile
nu ar trebui făcute la întâmplare, când
participă şi inteligenţa o greşeală iese mai repede în evidenţă.
23583. Bunul
plac nu înseamnă plăcere.
23584. Numai în
ultima clipă este deja târziu.
23585. Cine
ajunge în Rai insistă să ajungă în Centrul Raiului.
23586. Prosopul
de baie îi foarte emotiv: de la
prima atingere devine fleaşcă.
23587. Pentru un
interval de tăcere nu trebuie să ne pregătim intens.
23588. Numai
încrederea în mine însumi poate fi recuperată.
23589. Când
sufletul nu este de acord, degeaba
căutăm fericirea.
23590. Norocul
ne poate ridica deasupra celor ce ne doresc răul.
23591. Dacă tot
ce am ar deveni intangibil, cel mai
mic adaos nu ar avea sens.
23592. Cel care
îşi modifică părerea după cum bate vântul se numeşte om sucit.
23593. Este
posibil să întrerupem tăcerea cuiva ,
însă nu obţinem mare lucru.
23594. Pe undele
iubirii mugurii se desfac spre bucuria luminii.
23595. Degeaba
strigăm dacă nu există aer.
23596.
Imposibilul este posibil până când îi este jefuit teritoriul.
23597. O
apreciere greşită scoate individul din starea de somnolenţă.
23598. Degeaba
îmbrăţişăm un balon de săpun.
23599. Zâmbetul
topeşte limitele şi zarea se umple de lumină.
23600. Nu ar fi
bine să ştim ce ne aşteaptă mâine:
am consuma prea mult timp pregătindu-ne.
23601. De obicei, comentariile spulberă ideea aflată în
discuţie.
23602. Sclavul
poartă lanţul ca pe o bijuterie.
23603. Nu există
adevăr aparent.
23604. Din
situaţia existentă în ultima clipă,
nu putem ieşi.
23605. Omul care
nu ştie ce povară duce în cârcă e prost.
23606. Nu a fost
văzut un linguşitor trist.
23607. Pentru
liniştea noastră: unele situaţii nu
ar trebui analizate.
23608. Durerea
îmblânzeşte inima împietrită.
23609. De aia nu
avansăm noi românii: suntem prea
deştepţi!
23610. Foarte
multe persoane mănâncă pe furiş de frică să nu se îngraşe.
23611. Este la
modă să ai un ideal, aşa că : doresc să trăiesc până la sfârşit.
23612. Liniştea
de până în furtună e una ( surplus de energie), liniştea de după furtună e
alta ( se asimilează energie ).
23613. Să
folosim < punct şi virgulă > în momentul în care descoperim că <
punctul > este ocuat.
23614. Cine-i
perfect nu este om.
23615. Bunătatea
universală nu ar avea nici un haz:
am moţăi.
23616. Panica şi
frica nu au servitori: se instalează
singure.
23617. Căutăm în
nisip cheile ruginite ale toamnei și le găsim destul de târziu, zarea și-a acoperit cu ceață
depărtările .
23618. Cine
vorbeşte mai repede foloseşte mai multe cuvinte.
23619. Cine m-a
ochit m-a obligat să învăţ cum să prind săgeata din zbor.
23620. Zâmbetul
înfumuratului < vorbeşte>:
Sunt de valoare!
23621.
Zgârietura făcută de un prieten se vindecă mai greu decât rana făcută de un
duşman.
23622. Cine-i
fericit în lipsa mea este rugat,
extraordinar de frumos, să nu mă
caute.
23623. Celui ce
mă ocoleşte: fie-i drumul lin!
23624. Să ne
rugăm şi pentru iertarea greşelilor de care nu ne amintim.
23625. O vorbă grea: Doamne, arată-le că
exişti.
23626. Paharul
plin ne atenţionează că cineva a turnat.
23627. Povara nu
are aripi.
23628. Cel mai
bine este să primeşti laude când le meriţi şi să faci expoziţie cu ele, să moară invidioşii de necaz.
23629. Toate cad
ca pulberea mişcată.
23630. Se murdăreşte cine încearcă să ascundă ceea ce este
alb.
23631. Este
posibil să gândim şi să nu înţelegem,
însă, în mod sigur, nu înţelegem fără să gândim.
23632. Degeaba
ne uităm de sus înspre omul înalt.
23633. Te
primesc lângă mine, însă, te avertizez, nu vei zăbovi prea mult.
Ganduri de ocazie ( 3)
*
23634. Nu putem
interzice prietenia duşmanilor noştri faţă de prietenii noştri; dacă ridicăm nivelul atenţiei ...
este corect.
23635.
Persoanele care fac răul nu trebuie rănite,
ci eliminate.
23636. Răbdarea
consumă timp.
23637. În pustiu
nu se formează ecoul.
23638. Frazele
pompoase au în înterior baloane de săpun.
23639. Purtăm
gena canibalului: < Mânca-ţi-aş
ipotenuza >.
23640. O
problemă simplă devine specială dacă i se ataşează o rezolvare arborescentă.
23641. Numai un
stomac bolnav îndeamnă omul să mănânce peste măsură.
23642. Geometria
şi poezia au închegat o imagine a incomensurabilului.
23643. Şi omul
talentat se ascunde de după cuvinte,
însă o face atât de bine că nu este găsit întotdeauna.
23644. Prostul
care nu-i încăpăţânat nu are ştaif.
23645. Un stâlp
de nădejde al urii este invidia.
23646. Cine
copiază natura comite un plagiat,
cine admiră natura comite un act artistic.
23647. O idee
corectă înainte de acţiune conduce către o faptă solidă.
23648. Şi
bolnavul caută soluţii la propria suferinţă aducând medicul pe calea cea bună.
23649. Idiotul
cade în grea suferinţă dacă nu îl considerăm infailibil.
23650. Un
prezicător de talent dezvăluie cum arată viitorul în următoarele câteva
săptămâni, prezicătorul de geniu
scrutează mileniile.
23651. Cel ce
mânuie permanent zeflemeaua o face cu scopul să acopere un gol imens: nu ştie să facă nimic altceva.
23652. Totuşi, există un produs creat pe terra care
trece în veşnicie: capodopera.
23653. Escrocul
caută proştii.
23654. Cine se
lasă jumulit se expune durerii.
23655.
Mincinoşii iubesc patinajul.
23656. Un maldăr
de cuvinte nu conţine nici o idee.
23657. Săracul
nu are cum să fie zgârcit.
23658. Soacra
vine în vizită când ajungi la concluzia că nu îţi lipseşte nimic.
23659. Unele
comentarii ar merita să fie şterse cu mopul.
23660. Fericirea
există cât plăcerea care a produs-o.
23661. Se zice: < Iartă-l şi uită-l pe cel ce te-a
rănit .> Este prea mult: să-l pedepsim de două ori pentru
aceeaşi greşeală.
23662. Să
manifestăm bucurie şi atunci când cade frunza: există locuri pe Terra unde nu a crescut o frunză de sute de ani .
23663. Oamenii
răi vor să ajungă în funcţii importante,
oamenii foarte răi au ajuns deja.
23664. Degeaba-i
pârleazul tânăr dacă genunchi-s bătrâni.
23665. Rătăcit
în negura neştiinţei este cel ce consideră că s-a născut învăţat.
23666. Banul
vorbeşte tăcând.
23667. Trăim
momente foarte triste: nu mai avem
cui să facem un bine.
23668. Cei care
au aripi sau le funcţionează paraşuta se simt bine în aer.
23669. Se spune
că îi apucă disperarea pe cei care nu mai au nevoie de nimic.
23670. Parcă nu
ar fi destul: va fi creată prostia
artificială.
23671. Sunt
trist. Foarte multă lume nu ştie că
exist.
23672. Despre
miracol trebuie să ştim că nu se
împlineşte într-o clipă şi nici la comandă.
23673. În
familie, gălăgia trebuie făcută în linişte.
23674. Omul
fericit nu prea îşi încape în piele,
dă pe dinafară.
23675. O
greşeală poate fi benefică, însă nu
asigură stabilitate.
23676.
Amintirile < tari > rămân în suflet.
23677. Tinerii
de azi au fost educaţi de tinerii de ieri şi vor educa tinerii de mâine.
23678. Există
patru variante când cineva tace şi are ochii închişi: ori doarme, ori
gândeşte, ori suferă, ori îşi admiră interiorul.
23678. Dacă
trimitem un zâmbet călăului nu devine îngeraş.
23680. Omului
sărac îi lipsesc elementele pentru a fi arogant.
23681. Hei , hei , când aveam 50 de
ani !
23682. Prea
multe poveşti, puţini ascultători.
23683. Cine are
o singură pereche de pantofi consumă puţină cremă de ghete.
23684.
Citeşte-ţi în suflet, tu, cel care nu ai nevoie de încrederea
nimănui.
23685. Înălţimea
la care poate ajunge gândul este incomensurabilă.
23686. Pe timp
de secetă culorile toamnei sunt triste.
23687. Este
bolnav cel ce se bucură când este ameninţat cu bâta.
23688. Degeaba
haine dacă nu-i trup, degeaba trup
dacă nu-i suflet.
23689. Strugurii
copţi emană sănătate şi veselie deoarece nu ştiu că vor fi striviţi.
23690.
Întunericul minţii este cauza pentru care cineva apasă butonul care omoară un
vis.
23691. Mincinosul
devine periculos când este minţit.
23692.
Ignorantul nu vede, nu aude, nu înţelege, adică este nefericit cu tendinţă să devină rău.
23693. Cine
caută nod în papură consideră cearta motiv de distracţie.
23694. Zvonul
circulă mai încet decât gândul, însă
cu mult mai repede decât sunetul.
23695. Ne-am ars. Internetul o să fie inclus în lista
drogurilor de risc înalt.
23696. Ceva mai
bun decât tăcerea este cuvântul luminos.
23697. Răspundem
imediat cine sunt alţii, însă ne
vine peste mână să răspundem cine suntem.
23698. În ultimă
instanţă, pentru cel pe care l-am
iertat de sute de ori şi nu se astâmpără zic: < Doamne, arată-i
că exişti ! >.
23699. Cine nu are ce face, invidiază.
23700.
Înjurătura nu rezolvă problema,
numai o menţine proaspătă.
23701. Un
prieten ( nevinovat ! ) doreşte să scrie o piesă de teatru cu titlul: < Durerea de cap închipuită >.
23702. E bine
când te susţine cineva, barem să fie
înalt.
23703. Cuvintele
nu se măsoară cu ruleta.
23704. Nu-i de
folos metoda: < Te strâng de gât
! >, rămân amprentele.
23705. Tăria te
face cârpă.
23706. Nu există
produs nevandabil, există reclame
proaste.
23707. Pisica
dintr-o imagine îmi trimite < pupici >; mă gândesc: ori am
rămas pe loc, ori regnul animal a
evoluat puternic.
23708. Lingăul
nu recunoaşte că linge: < Umezesc
locul ! >.
23709. Dintre
cele cinci simţuri pipăitul consumă cea mai multă energie.
23710. Nu putem
întâmpina un anemic cu vorba: <
Ruginitule ! >.
23711. În
prezent, persoana care ţine o carte
la subraţ devine suspectă: < Nu
cumva doreşte să ascundă ceva ! >.
23712. Păcatul
neştiut nu se pune la socoteală.
23713. Cine înjură
în altă limbă decât în limba maternă consideră că nu a păcătuit.
23714. Mai bine
o casă goală decât plină cu proşti.
23715. Tăcerea
absolută este a mortului.
23716. Frunzele
cad toamna, însă Net-ul cade când
vor muşchii lui.
23717. Ce este
frumos nu se pierde, ci se
transformă ( aşa au zis savanţii ).
23718. Unde or
fi găsind unii forţele proaspete!
23719. Fără
ochelari nu observăm ce trebuie, cu
ochelari observăm ce am greşit.
23720. În
căznicie bărbatul este vinovatul permanent şi pentru că toate greşelile vor să
îl aibă autor.
23721. Leneşul
se plictiseşte că respiră, însă îi
este silă să încerce o altă variantă.
23722. Dacă sunt
aşezate corect cuvintele ne pot duce unde doreşte propoziţia.
23723. Cine îşi
pune papion înseamnă că a rămas fără cravată.
23724. Din prima
zi de şcoală trebuie învăţat copilul cum se dechide o carte, cu telefoanele se decurcă singuri.
23725. De când
cu îndemnul < Evitaţi consumul exagerat de sare ! > au apărut glumele
nesărate.
23726. Cafeaua
virtuală este de un singur fel.
23727. Gândul
pozitiv aleargă pe axă de la origine spre dreapta până când nu mai poate.
23728. Ce bine e să fii tânăr !
23729.
Întotdeauna am fost pe fază, m-am
străduit, m-am grăbit şi am reuşit . . . să îmbătrânesc.
23730.
Schimbarea ne plimbă şi pe unde nici nu gândim.
23731. Omul care
se bucură când este criticat pe nedrept are probleme cu sănătatea.
23732. Definiţie. Invidia este vântul năpraznic ce
biciuieşte neuronii până când îi lasă leşinaţi.
23733. Mintea ne
duce de nas.
23734. Efectul
greşelii este suferinţa.
23735. Până la
urmă şi amintirile dispar.
23736. Până când
nu începem să vorbim nu se ştie că ne-am născut poeţi.
23737. Natura ne
primeşte şi după ce am luat-o razna.
23738. Dacă
plăcerea de oricare fel este păcat ,
atunci fericirea este interzisă.
23739. Cine
rezolvă foarte multe probleme este imposibil să nu rezolve greşit, cel puţin, una.
23740. Discursul
ne arată că există un gol, fapta îl
umple.
23741. Frica
elimină mila.
23742.
Imaginaţia a fost înainte de toate.
23743. Scriind
putem ascunde ceva de care nimeni nu s-ar fi atins.`
23744. Şi umbra
solicită un suport.
23745. Tăcerea
ajutată de undele chipului şi de oscilaţia privirii poate să combată oricare
vorbire aleasă.
23746. Coşmarul
este visul unui pesimist.
23747. O să-l
dau în vileag pe cel ce mă obligă să mint.
23748. Lemnul de
foc nu mai are nici o şansă.
23749. O carte
care a ajuns la Index a deranjat pe cineva care nu se pricepe la scris.
23750. Culmea
absurdului. Prostul adulat.
23751. Un profet
cunoaşte foarte bine trecutul.
23752. Am rămas
în urmă: nu poate nici un <
super-geniu> să acumuleze în ritm optim toate cunoştinţele care vin spre noi.
23753. Cât de
minunate sunt parfumurile pe care le trimite pământul în flori; în florile de tei trimite şi
sfinţenie.
23754. Mai întâi, violentul pune mâna pe bâtă.
23755. Puterea
de previziune din partea noastră este acceptabilă dacă întrezărim azi ce se va întâmpla
mâine.
23756. Este
posibil ca prostia ascunsă ( ceea ce nu prea este posibil ! ) să crească în
volum.
23757. Cine stă
se îndreaptă către nefericire.
23758. Metafora
ne conduce pe cărări ocolite când folosirea drumului drept nu ar produce nici o
impresie.
23759. Definiţia
balastului. Dragostea pentru lucruri inutile.
23760. Lipsa
imaginaţiei ar face să cadă în noroi întreaga realitate.
23761. Imaginea
a devenit ajutorul de nelipsit al minţii;
urmează a fi prinse în vizor elemente precum clipa.
23762. Dorinţa
declanşează actul creator.
23763. Bagajul
nostru genetic nu permite imaginaţiei să descoperim ce se află dincolo.
23764. Contrar
aşteptărilor, Albul înghite culorile.
23765. Din tot
ce există cea dintâi minune este viaţa.
23766. Adevărul
are prostul obicei că nu iese în faţă,
mai mult, stă nemişcat şi aşteaptă
să fie descoperit.
23767. Scenele
dintr-un vis derulează de parcă mişcarea browniană ar fi motorul.
23768.
Curiozitatea leneşului tinde spre zero.
23769. Şi natura
îşi iese din fire dacă e deranjată.
23770. Omul
furios se expune.
23771.
Înghesuiala produce poluare.
23772. Drona. Vede lumea de sus.
23773. Spre
sfârşitul toamnei şi florile solicită ocrotire.
23774. Cel care
vorbeşte mult dacă şi-ar scrie prpoziţiile ar
folosi mai puţine cuvinte.
23775. Degeaba-i
deştept dacă debitează numai prostii.
23776. Când se
întâlnesc soţia şi amanta aceluiaşi bărbat putem observa două zâmbete diferite.
23777. Genele
false alungă somnul.
23778. Fularul
nu-şi modifică dimensiunile!
23779. Mai nou: Buzele trădează câte fumuri ridică în
văzduh nasul unui înfumurat.
23780. Când nu
încetam înghionteala, mama trimitea
în spaţiu acestă întrebare: <
Vreţi să vă altoiesc ? >
23781. Frica de
a rosti cuvinte nu înseamnă tăcere.
23782. Persoana
care se dă cu capul de pereţi nu este o victimă; este vorba de o încercare de sinucidere.
23783. Toate
sunt la locul lor cât timp credinţa ocupă poziţia verticală.
23784. Paharul
pe jumătate plin mai poate primi destul de multe picături.
23785. Fanaticul
are mintea înţepenită.
23786. Fericirea
consumă energie, nu glumă: după ce îşi ia zborul, rămâi năuc.
23787. Consider
că sunt virtuale aşa-zise greşeli ale mele descoperite de alţii.
23788. Adevărul
închide rănile făcute de minciună.
23789.
Încrederea fără margini îşi termină zborul în negura dezamăgirii.
23790. Fapta
bună întră în categoria capodoperelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu