Încercări pentru volumul al patrulea ( 30201 – 30400)
*
30201.
Prietenul fals slujește întotdeauna pe cineva.
30202. Adevărul
nu vine din cărți, ci din lumina care topește literele.
30203. Nu putem
cuprinde cerul, dar îl putem respira.
30204.
Strigătul celui trufaș este mai slab decât tăcerea celui drept.
30205. Dorința
e focul care nu se stinge nicodată și pulsează subtil fiind iubire,
suferință și nemărginire.
30206.
Când deschidem o carte, se naște o adiere subtilă care îngăduie unei păsări invizibile să urce
către cupola înțelepciunii.
30207.
Totuși, pasărea lui Edgar Allan Poe nu era fără tup: celebrul „Nevermore”
a fost sunet originar, nu ecou.
30208.
Închise în dicționar, cuvintele tac; dechidem o carte și ele
înviază.
30209.
Când nu mai e nimic de făcut, tocmai atunci trebuie să facem ceva.
30210.
Floarea nopții e generoasă: își lasă parfumul să urce spre stele.
30211.
Cuvântul rostit devreme – moare; rostit prea târziu – nu e auzit.
30212.
Lașul folosește stingătorul împotriva curajului.
30213.
Clipele se nasc murind.
30214.
Oamenii sunt nerăbdători; timpul are exact cât trebuie răbdare,
altfel clipa nu ar ajunge la locul ei.
30215.
Doar o tăcere adâncă naște un cuvânt liber.
30216. Blestemul
cunoașterii e că nu te mai poți întoarce.
30217. Cunoașterea autentică nu adaugă, ci dizolvă.
30218. Cunoașterea
nu aduce pacea, ci o neliniște sacră. Ea nu luminează totul, ci doar atât cât
să vezi prăpastia din tine. Fiecare înțeles nou rupe o fâșie din mister, dar și
din om.
30219.
Ignoranța ascunsă sub vorbărie arde sufletul.
30220.
Rădăcina scoate la lumină taina pmântului.
30221.
Timpul nu e stăpân, ci învățător blând.
30222. Cine se laudă cu înțelepciunea încă merge de-a bușilea către
învățătură.
30223.
Gândul nerostit devine lumină, altfel de unde atâtea constelații!
30224.
O minte leneșă trimite sufletul în neant.
30225.
Cel ce se ascunde în iluzii se expune în toată goliciunea.
30226.
Puterea care face zgomot e pe sfârșite.
30227.
Tăcerea încordată poate fi confundată cu cel mai slab zgomot.
30228.
Pentru binele făcut să ne așteptăm doar să fim îndemnați să repetăm asemenea
faptă.
30229.
Gândul poate pătrunde mai în adânc decât poate lumina, însă energie a
primit de la lumină.
30230.
Stăpânul cunoașterii totale nu este muritor.
30231.
Cuvântul poate produce alinare până la primul nivel al tristeții.
30232.
Tristețea este respirația care separă clipa de veșnicie.
30233.
În unele situații, mai ușor decât lacrima e doar sufletul; în alte situații,
mai greu decât lacrima este doar universul.
30234.
Un moment de tristețe se desfășoară când ai mai mult decât poți duce;
momentul dezechilibrează când ești mai deștept decât trebuie.
30235.
Nimicurile nu ar trebui luate în seamă; mai bine să neodihnim.
30236.
Aș întreba persoana care este de acord cu desființarea satelor dacă bănuiește
câtă profunzime are oftatul unei case părăsite.
30237.
Temelia de nisip e a castelului clădit pe minciună.
30238.
Criminalul lăsat liber nu se pocăiește.
30239. Durerea
cosmică leagă omul de univers și de eternitate.
30240.
Lacrima bucuriei inundă zâmbetul.
30241.
Cel care se grăbește constată că drumul îl duce, însă deja e târziu.
30242.
Decât să lansăm o idee proastă mai bine să ne odihnim.
30243.
Inima împăcată nu tulbură liniștea universului.
30244.
Pesimistul consideră că limanul fericirii este virtual.
30245.
Ideile sunt bune dacă pot fi puse în practică.
30246.
Vigilentul cercetează mai întâi dacă treptele sunt rezistente.
30247.
Greșeala repetată nu mai impresionează pe nimeni.
30248.
În fața câte unui discurs este de folos un fir al Ariadnei pentru idei.
30249.
Curajos este cel care reușește să tacă.
30250.
Trecutul este interschimbabil; analiza anumitor segmente poate produce
mari dureri sufletești. Dacă avem
de învățat câte ceva, situația devine suportabilă.
30251.
Cunoașterea autentică nu adaugă, ci dizolvă.
30252.
Neantul ar înghiți întreg universul dacă ar dispărea punctul.
30253. Mâna
olarului sfințește lutul.
30254. Orizontul
vasului în care fierbe un lichid este acoperit cu aburi.
30255. Orizontul
vasului în care fierbe un lichid este acoperit cu aburi.
30256.
Memoria fostului sat este o rană tăcută.
30257.
Paranormalul începe atunci când vedem nevăzutul, auzim tăcerea, vorbim
neauzitul – dar necititul nu
intră în această listă, căci lectura este poarta în sine.
30258.
Clipa interesului creează iluzii.
30259.
Într-un spațiu oricât de mic încape iubire oricât de multă.
30260.
Și greșeala îndreptată are amprentă.
30261.
Clipa de față este limita vieții de până acum; de foarte multe ori e
depășită.
30262.
Doar în cădere își dă seama frunza că i-a trecut vremea.
30263.
Fumul hornului vestește că locuința e vie.
30264.
Și grenada are miezul liniștit.
30265.
Timpul ocolește nimicul.
30266.
Nu există proptele pentru talent.
30267.
Viteza infinită a gândului face distanțele egale.
30268.
Cupidon gestionează fierbințeala universului.
30269.
Chiar de sub capacul tăcerii, invidia scapă aburi.
30270. Copilul trebuie să învețe tăcerea
care nu depinde de gesturi, ci de un început al minții.
30271.
Prin neclintita poziție, tangenta sugerează dorința de a atinge marginea
infinitului.
30272.
Niște fire de lumină în vibrație secretă leagă ființele care asigură creșterea.
30273.
Delatorul trimite în neant o parte din energia pe care i-a trimis-o universul.
30274.
Culmea nemerniciei – flagrantul închipuit.
30275.
Avarul coboară permanent în mlaștina puturoasă a închipuirii sale.
30276.
Lutul devine viu sub raza gândului frumos.
30277.
Cuvintele goale reușesc tot atâtea victorii cât baloanele de săpun care
călătoresc.
30278.
Trupul înțepenește de uimire din clipa când sufletul își începe zborul.
30279.
Inconștiența apasă creierul când acesta lasă gura să rostească inepții.
30280.
Cine minte, mai ales, pentru condamnarea nevinovatului înaintează
în iadul deblocat de blestemul negru.
30281.
Cu toată insistența trupului, sufletul nu se transformă.
30282. Un zâmbet către dușman îl amețește
și îl face să creadă că ai cedat, că te-a învins.
30283. Omul pe care îl ții în brațe și
încearcă să te modeleze cu voia lui trebuie lăsat să cadă, pentru a-și regăsi
mintea în zdruncinătură.
30284. O tragedie:
să te pregătești degeaba pentru a îmbătrâni.
30285. Cine se
grăbește nu ajunge unde și-a propus.
30286.
Stratul de aur nu e lumină: e zgură a primului foc;
când îl atingi se rupe ca o aripă slabă.
30287.
În fiecare om doarme o aripă vie – un foc ascuns.
30288. Din altă
lume urcă glasul seminței – o adiere.
30289.
Steaua destinului e punctul prin care trece lumina
cerului.
30290.
Inima deschisă nu rostește cuvinte; ea doar atrage
în tăcerea ei fierbinte
șuvoiul sângelui.
30291. Apa adâncă nu are glas, ci memorie; te recunoaște
mai bine decât tine – oglinda
fără trup.
30292. Zborul
începe când când renunțăm la balast; o
aripă se arată când
renunți la tine.
30293.
Faptele bune nu pot purta numere – sunt fără margini; curg ca un râu de stele către
începutul lor.
30294. Apa începutului
descântă întunericul fără cuvinte;
rămânem în ea doar atât cât să știm cine suntem.
30295.
Zborul e doar un ecou al unei căderi oprite.
30296. Faptele
bune nu au direcție, nici număr, nici măsurare; curg spre centrul luminii ca un
râu fără maluri.
30297.
O lacrimă grea ține în ea o lume fără ferestre; cine
o bea rămâne cu un fir de
neuitare.
30298.
Cuvântul greu solicită
sângele; el intră ca o lamă și
desenează drumuri.
30299. Plăcerea gratis poartă o rană
ascunsă sub haina ei.
Prețul vine în tăcere - și cere sânge subtil.
30300. Fericirea vine când părțile
sufletului se-mbrățișează; un abur blând le unește întru un singur nume.
30301. Fantasmele prostiei cresc mereu peste
margini.
Universul se apleacă să le țină în frâu.
30302.
Tăcerea participă la
fericirea lumii mai bine decât orice strigăt.
30303. Căutarea devine rugăciune când nu
mai așteptăm să fim conduși.
30304.
O piatră știe mai multe despre început decât un om.
30305.
Infinitul devine abur subțire pentru cel ce insistă să înțeleagă miezul unui
fenomen.
30306. Gândul
frumos aprinde locul unde își pune taina; Lumina lui desface un colț de
întuneric.
30307.
Libertatea respiră
aerul pur imediat ce legea desface nodurile legăturii care îngrădește.
30308.
Foarte rar gura lumii se odihnește.
30309.
Ecoul ne ajută să deosebim stânca de lut.
30310.
Primăvara: lumina alunecă peste păduri, trezește frunza, apoi urcă și
modifică norii.
30311.
Timpul curge – nu are nevoie de sfaturi.
30312.
Nepăsarea îndepărtează liniștea.
30313.
Lumina zăpăcește prostia.
30314.
Mai întâi, idolul devine stăpân, apoi dictator.
30315.
Clipa nu are timp să îmbătrânească.
30316.
A pretinde că nu ai greșit înseamnă să închizi ochiul inimii și să lași
întunericul liber.
30317.
Prostia și mândria aleargă pe drumuri infinite; doar tangenta mai are
asemenea pornire.
30318.
Sunetul fals e pentru retragerea înțelepților.
30319.
Forța naturii este blândă, permanentă și de neînvins.
30320.
Mugurii se trezesc când cerul se deschide.
30321.
Vorba bolovănoasă nu are drum neted.
30322.
Strălucirea podobelor nu luminează mintea.
30323.
Rănile făcute de unele cuvinte nu mai prind coajă.
30324.
Clipa are o singură grijă.
30325.
Frunza căzută își pierde mirosul.
30326.
Greșeala nu suportă singurătatea.
30327.
Credința poate dezvolta temperaturi așa de înalte că piatra se face apă.
30328.
Valoare infinită are doar comoara ascunsă în inimă.
30329.
Devenind pulbere, buturuga susține pădurea.
30330.
Rugăciunea crește din rânduiala blândă a cuvintelor.
30331. Ce nu se
vede ține lumea.
30332.
Mânia e starea in care sângele transportă arme periculoase.
30333.
Tinerețea ne alungă din spațiul ei, plictisită fiind de îndărătnica noastră
grabă.
30334.
La un loc, gândurile tururor oamenilor nu impresionează timpul.
30335.
Plăcerea: foc primitiv; din
ea se ridică lutul să caute altă formă.
30336.
Pietrele rămân martorii triști ai satului dispărut.
30337.
Muzica pe care o lansează izvorul sufletului înalță.
30338.
Lămura gândului
plutește în țesătura ascunsă a neuronilor și arată că nu trebuie să pășim decât
în locul rânduit.
30339.
Doar copilul păstrează regatul iubirii
pur.
30340.
Vorba scurtă are
bătaia mai lungă decât a celei mai aprige săgeți.
30341.
Cel mai otrăvitor șarpe nu are veninul mai puternic decât al cruzimii.
30342.
Nisipul adormit a devenit pentru noment beton.
30343.
Aproximațiile nu sunt erori, ci încercări.
30344.
Ceața oricărui moment a fost deocebită.
30345.
Spicul nu crește în câmpia de vorbe.
30346.
Să nu ironizăm găina: ea sparge întunericul cu oul.
30347.
Ideea înțepenită nu se ridică, lutul cleios al originii ei o ține
captivă.
30348.
Pentru nerăbdători, îmbătrânirea e improbabilă.
30349.
Piatră este inima care refuză lumina, dar piatră grea e mintea ce nu poate fi
străpunsă; pentru ea rugăciunea se face în taină, ca pentru vrăjmașii noștri,
cărora li se cere timp de întoarcere.
30350.
O picătură înseamnă mâhnire, o sută de picături semnalează o durere.
30351. Copilul
trebuie să învețe tăcerea care nu depinde de
gesturi, ci de un început al
minții.
30352.
Minciuna se îmbracă în
măști gingașe și dansează printre oameni ca o copilă obraznică a iluziei, în
vreme ce adevărul își leagă șorțul de lucru și coboară în tăcere printre metale
grele.
30353. Unii se cufundă în greșeală ca într-un
cuib cald și strâmt; acolo visează liniște, uitând drumul afară.
30354.
Lumina științei intră
prima în templul minții, deschizând pragurile unui cosmos neadormit; acolo,
obiectele abandonate își poartă propriile suferințe, ca niște sigilii ale celor
rămași.
30355.
Prin chilia de piatră
a muntelui, sunetul se multiplică până atinge cerurile nevăzute, coborând apoi
ca o forță care umple golurile ființei.
30356.
Licuricii consideră că stelele sunt surorile aflate la o distanță mai mare.
30357.
Albina înmagazinează lumina în ceară.
30358.
Iertarea, ca o sabie
moale, taie lanțul celui vinovat fără
să-l
rănească.
30359.
Binele este medicamentul care solicită lingurița.
30360.
În jurul Raiului nu există gol.
30361.
Ecoul cuvântului nerostit este blocat.
30362.
Umbra ne spune că lumina e prezentă.
30363.
Sângele plimbă toată lumina interiorului.
30364.
Gândul cade înaintea inimii.
30365. Cenușa e
simbolul perfect al destrămării; destrămarea e dureroasă – este
cumplită.
30366.
Clipa îndeamnă viața să ne determine să nu pierdem ritmul.
30367. Ceva ce nu
există: clipe gemene.
30368.
Prietenia născută din
nevoie se destramă precum cenușa, pentru că voia nu urmează pașii impuși.
30369.
Cuvintele goale pot forma, cel mult, un mic vârtej anemic pentru a mișca
câteva frunze uscate.
30370.
Clipa nelocuită grăbește viața.
30371.
Vijelia hulei lasă în urmă un fel de praf care poate fi șters cu o cârpă umedă.
30372.
Omul viclean te ridică până dincolo de aer și te lasă acolo.
30373.
În călătoria lor, cuvintele nu cunosc pe du-te vino.
30374.
Vorba cicălitoare nu poate înainta din cauza balastului.
30375.
Vorba lungă îngrămădește cuvinte fără temei în aceeași propoziție.
30376. Bunătatea e acțiune, nu cuvânt; ea
luminează pământul în profunzime ca o sămânță vie.
30377.
Dacă sacrificiu duce spre lumină, nu e zadarnic.
30378. Firul vieții urcă încet prin
tăcere, fără să știe că propria-i naștere e un jurământ cosmic.
30379. Într-o celulă Universul repetă primul
său psalm; fiecare clipă are arhitectura
începutului.
30380. O umbră
cade când sufletul se ridică; nu e sfârșitul, ci doar semnul că drumul a găsit
altă curgere.
30381.
Nu se împotrivește nimeni: apa are memorie; nu se știe încă cine
ține locul neuronilor.
30382.
Tolomacul murdărește ceea ce nu mai poate atinge.
30383.
În chivotul minții omenirea nu a găsit leac pentru bolile imaginare.
30384.
Îmbrățișarea care rănește se frânge singură ca o mască de hârtie, pentru ca
adevărul să se elibereze.
30385. Crucea fiecăruia este sculptată în propriul său ungher de lumină,
imposibil de purtat de altcineva.
30386.
Omul fără dușmani consumă fericirea obosind.
30387.
Doar sufletul poate citi o carte fără litere.
30388.
Zvonul fără gura lumii se stinge ca aburul fără răspândaci.
30389.
Ulciorul plin al înțelepciunii oferă cu generozitate dulceața tăcerii.
30390.
Pasiunea arde lumina,
o bea, o preface în flacără înăuntru.
30391.
De la neștiință la
înțelepciune drumul e așa de lung încât fără o lumină vie călătorul se
rătăcește.
30392.
Prin perseverența repetiției apa șlefuiește piatra.
30393.
Statornice sunt persoanele pe care valul norocului nu le deplasează.
30394.
Lacrima bucuriei strălucește așa de tare cât o stea în plină putere.
30395.
Întunericul acoperă Nimicul în totalitate.
30396.
Aproapele care folosește permanent ghimpele trebuie îndepărtat.
30397.
Dacă nu cade para mălăiață, nănacul taie pomul.
30398.
Omul darnic nu rămâne singur.
30399.
O cuvântare goală interminabilă pune la încercare curajul.
30400.
Cel care spune că mă invidiază este grațios.
