Încercări pentru volumul al patrulea ( 30201 – 30400)

 

Încercări pentru volumul al patrulea ( 30201 – 30400)

*

 

30201. Prietenul fals slujește întotdeauna pe cineva.

30202. Adevărul nu vine din cărți, ci din lumina care topește literele.

 

30203. Nu putem cuprinde cerul, dar îl putem respira.

30204. Strigătul celui trufaș este mai slab decât tăcerea celui drept.

30205. Dorința e focul care nu se stinge nicodată și pulsează subtil fiind iubire, suferință și nemărginire.

30206. Când deschidem o carte, se naște o adiere subtilă  care îngăduie unei păsări invizibile să urce către cupola înțelepciunii.

30207. Totuși, pasărea lui Edgar Allan Poe nu era fără tup: celebrul „Nevermore” a fost sunet originar, nu ecou.

30208. Închise în dicționar, cuvintele tac; dechidem o carte și ele înviază.

30209. Când nu mai e nimic de făcut, tocmai atunci trebuie să facem ceva.

30210. Floarea nopții e generoasă: își lasă parfumul să urce spre stele.

30211. Cuvântul rostit devreme – moare; rostit prea târziu – nu e auzit.

30212. Lașul folosește stingătorul împotriva curajului.

30213. Clipele se nasc murind.

30214. Oamenii sunt nerăbdători; timpul are exact cât trebuie răbdare, altfel clipa nu ar ajunge la locul ei.

30215. Doar o tăcere adâncă naște un cuvânt liber.

30216. Blestemul cunoașterii e că nu te mai poți întoarce.
30217. Cunoașterea autentică nu adaugă, ci dizolvă.

30218. Cunoașterea nu aduce pacea, ci o neliniște sacră. Ea nu luminează totul, ci doar atât cât să vezi prăpastia din tine. Fiecare înțeles nou rupe o fâșie din mister, dar și din om.

30219. Ignoranța ascunsă sub vorbărie arde sufletul.

30220. Rădăcina scoate la lumină taina pmântului.

30221. Timpul nu e stăpân, ci învățător blând.
30222. Cine se laudă cu înțelepciunea încă merge de-a bușilea către învățătură.

30223. Gândul nerostit devine lumină, altfel de unde atâtea constelații!

30224. O minte leneșă trimite sufletul în neant.

30225. Cel ce se ascunde în iluzii se expune în toată goliciunea.

30226. Puterea care face zgomot e pe sfârșite.

30227. Tăcerea încordată poate fi confundată cu cel mai slab zgomot.

30228. Pentru binele făcut să ne așteptăm doar să fim îndemnați să repetăm asemenea faptă.

30229. Gândul poate pătrunde mai în adânc decât poate lumina, însă energie a primit de la lumină.

30230. Stăpânul cunoașterii totale nu este muritor.

30231. Cuvântul poate produce alinare până la primul nivel al tristeții.

30232. Tristețea este respirația care separă clipa de veșnicie.

30233. În unele situații, mai ușor decât lacrima e doar sufletul; în alte situații, mai greu decât lacrima este doar universul.

30234. Un moment de tristețe se desfășoară când ai mai mult decât poți duce; momentul dezechilibrează când ești mai deștept decât trebuie.

30235. Nimicurile nu ar trebui luate în seamă; mai bine să neodihnim.

30236. Aș întreba persoana care este de acord cu desființarea satelor dacă bănuiește câtă profunzime are oftatul unei case părăsite.

30237. Temelia de nisip e a castelului clădit pe minciună.

30238. Criminalul lăsat liber nu se pocăiește.

30239. Durerea cosmică leagă omul de univers și de eternitate.

30240. Lacrima bucuriei inundă zâmbetul.

30241. Cel care se grăbește constată că drumul îl duce, însă deja e târziu.

30242. Decât să lansăm o idee proastă mai bine să ne odihnim.

30243. Inima împăcată nu tulbură liniștea universului.

30244. Pesimistul consideră că limanul fericirii este virtual.

30245. Ideile sunt bune dacă pot fi puse în practică.

30246. Vigilentul cercetează mai întâi dacă treptele sunt rezistente.

30247. Greșeala repetată nu mai impresionează pe nimeni.

30248. În fața câte unui discurs este de folos un fir al Ariadnei pentru idei.

30249. Curajos este cel care reușește să tacă.

30250. Trecutul este interschimbabil; analiza anumitor segmente poate produce mari dureri sufletești.  Dacă avem de învățat câte ceva, situația devine suportabilă.

30251. Cunoașterea autentică nu adaugă, ci dizolvă.

30252. Neantul ar înghiți întreg universul dacă ar dispărea punctul.

30253. Mâna olarului sfințește lutul.

30254. Orizontul vasului în care fierbe un lichid este acoperit cu aburi.

30255. Orizontul vasului în care fierbe un lichid este acoperit cu aburi.

30256. Memoria fostului sat este o rană tăcută.

30257. Paranormalul începe atunci când vedem nevăzutul, auzim tăcerea, vorbim neauzitul – dar necititul nu intră în această listă, căci lectura este poarta în sine.

30258. Clipa interesului creează iluzii.

30259. Într-un spațiu oricât de mic încape iubire oricât de multă.

30260. Și greșeala îndreptată are amprentă.

30261. Clipa de față este limita vieții de până acum; de foarte multe ori e depășită.

30262. Doar în cădere își dă seama frunza că i-a trecut vremea.

30263. Fumul hornului vestește că locuința e vie.

30264. Și grenada are miezul liniștit.

30265. Timpul ocolește nimicul.

30266. Nu există proptele pentru talent.

30267. Viteza infinită a gândului face distanțele egale.

30268. Cupidon gestionează fierbințeala universului.

30269. Chiar de sub capacul tăcerii, invidia scapă aburi.

30270. Copilul trebuie să învețe tăcerea care nu depinde de gesturi, ci de un început al minții.

30271. Prin neclintita poziție, tangenta sugerează dorința de a atinge marginea infinitului.

30272. Niște fire de lumină în vibrație secretă leagă ființele care asigură creșterea.

30273. Delatorul trimite în neant o parte din energia pe care i-a trimis-o universul.

30274. Culmea nemerniciei – flagrantul închipuit.

30275. Avarul coboară permanent în mlaștina puturoasă a închipuirii sale.

30276. Lutul devine viu sub raza gândului frumos.

30277. Cuvintele goale reușesc tot atâtea victorii cât baloanele de săpun care călătoresc.

30278. Trupul înțepenește de uimire din clipa când sufletul își începe zborul.

30279. Inconștiența apasă creierul când acesta lasă gura să rostească inepții.

30280. Cine minte, mai ales, pentru condamnarea nevinovatului înaintează în iadul deblocat de blestemul negru.

30281. Cu toată insistența trupului, sufletul nu se transformă.

30282. Un zâmbet către dușman îl amețește și îl face să creadă că ai cedat, că te-a învins.

30283. Omul pe care îl ții în brațe și încearcă să te modeleze cu voia lui trebuie lăsat să cadă, pentru a-și regăsi mintea în zdruncinătură.

30284. O tragedie: să te pregătești degeaba pentru a îmbătrâni.

30285. Cine se grăbește nu ajunge unde și-a propus.

30286. Stratul de aur nu e lumină: e zgură a primului foc;
când îl atingi se rupe ca o aripă slabă.

 

30287. În fiecare om doarme o aripă vie – un foc ascuns.

30288. Din altă lume urcă glasul seminței – o adiere.

30289. Steaua destinului e punctul prin care trece lumina

cerului.

30290. Inima deschisă nu rostește cuvinte; ea doar atrage

în tăcerea ei fierbinte șuvoiul sângelui.
30291. Apa adâncă nu are glas, ci memorie; te recunoaște

mai bine decât tine – oglinda fără trup.

30292. Zborul începe când când renunțăm la balast; o

aripă se arată când renunți la tine.

30293. Faptele bune nu pot purta numere – sunt fără margini; curg ca un râu de stele către începutul lor.

30294. Apa începutului descântă întunericul fără cuvinte;
rămânem în ea doar atât cât să știm cine suntem.

30295. Zborul e doar un ecou al unei căderi oprite.

30296. Faptele bune nu au direcție, nici număr, nici măsurare; curg spre centrul luminii ca un râu fără maluri.

30297. O lacrimă grea ține în ea o lume fără ferestre; cine

o bea rămâne cu un fir de neuitare.

30298. Cuvântul greu solicită sângele; el intră ca o lamă și

desenează drumuri.

30299. Plăcerea gratis poartă o rană ascunsă sub haina ei.
Prețul vine în tăcere - și cere sânge subtil.

30300. Fericirea vine când părțile sufletului se-mbrățișează; un abur blând le unește întru un singur nume.

30301. Fantasmele prostiei cresc mereu peste margini.
Universul se apleacă să le țină în frâu.

30302. Tăcerea participă la fericirea lumii mai bine decât orice strigăt.

30303. Căutarea devine rugăciune când nu mai așteptăm să fim conduși.
30304. O piatră știe mai multe despre început decât un om.

30305. Infinitul devine abur subțire pentru cel ce insistă să înțeleagă miezul unui fenomen.

30306. Gândul frumos aprinde locul unde își pune taina; Lumina lui desface un colț de întuneric.

30307. Libertatea respiră aerul pur imediat ce legea desface nodurile legăturii care îngrădește.
30308. Foarte rar gura lumii se odihnește.

30309. Ecoul ne ajută să deosebim stânca de lut.

30310. Primăvara: lumina alunecă peste păduri, trezește frunza, apoi urcă și modifică norii.

30311. Timpul curge – nu are nevoie de sfaturi.

30312. Nepăsarea îndepărtează liniștea.

30313. Lumina zăpăcește prostia.

30314. Mai întâi, idolul devine stăpân, apoi dictator.

30315. Clipa nu are timp să îmbătrânească.

30316. A pretinde că nu ai greșit înseamnă să închizi ochiul inimii și să lași întunericul liber.

30317. Prostia și mândria aleargă pe drumuri infinite; doar tangenta mai are asemenea pornire.

30318. Sunetul fals e pentru retragerea înțelepților.

30319. Forța naturii este blândă, permanentă și de neînvins.

30320. Mugurii se trezesc când cerul se deschide.

30321. Vorba bolovănoasă nu are drum neted.

30322. Strălucirea podobelor nu luminează mintea.

30323. Rănile făcute de unele cuvinte nu mai prind coajă.

30324. Clipa are o singură grijă.

30325. Frunza căzută își pierde mirosul.

30326. Greșeala nu suportă singurătatea.

30327. Credința poate dezvolta temperaturi așa de înalte că piatra se face apă.

30328. Valoare infinită are doar comoara ascunsă în inimă.

30329. Devenind pulbere, buturuga susține pădurea.

30330. Rugăciunea crește din rânduiala blândă a cuvintelor.

30331. Ce nu se vede ține lumea.

30332. Mânia e starea in care sângele transportă arme periculoase.

30333. Tinerețea ne alungă din spațiul ei, plictisită fiind de îndărătnica noastră grabă.

30334. La un loc, gândurile tururor oamenilor nu impresionează timpul.

30335. Plăcerea: foc primitiv; din ea se ridică lutul să caute altă formă.

30336. Pietrele rămân martorii triști ai satului dispărut.

30337. Muzica pe care o lansează izvorul sufletului înalță.

30338. Lămura gândului plutește în țesătura ascunsă a neuronilor și arată că nu trebuie să pășim decât în locul rânduit.

30339. Doar copilul păstrează regatul iubirii pur.

30340. Vorba scurtă are bătaia mai lungă decât a celei mai aprige săgeți.

30341. Cel mai otrăvitor șarpe nu are veninul mai puternic decât al cruzimii.

30342. Nisipul adormit a devenit pentru noment beton.

30343. Aproximațiile nu sunt erori, ci încercări.

30344. Ceața oricărui moment a fost deocebită.

30345. Spicul nu crește în câmpia de vorbe.

30346. Să nu ironizăm găina: ea sparge întunericul cu oul.

30347. Ideea înțepenită nu se ridică, lutul cleios al originii ei o ține captivă.

30348. Pentru nerăbdători, îmbătrânirea e improbabilă.

30349. Piatră este inima care refuză lumina, dar piatră grea e mintea ce nu poate fi străpunsă; pentru ea rugăciunea se face în taină, ca pentru vrăjmașii noștri, cărora li se cere timp de întoarcere.

30350. O picătură înseamnă mâhnire, o sută de picături semnalează o durere.

30351. Copilul trebuie să învețe tăcerea care nu depinde de

gesturi, ci de un început al minții.

30352. Minciuna se îmbracă în măști gingașe și dansează printre oameni ca o copilă obraznică a iluziei, în vreme ce adevărul își leagă șorțul de lucru și coboară în tăcere printre metale grele.

30353. Unii se cufundă în greșeală ca într-un cuib cald și strâmt; acolo visează liniște, uitând drumul afară.

30354. Lumina științei intră prima în templul minții, deschizând pragurile unui cosmos neadormit; acolo, obiectele abandonate își poartă propriile suferințe, ca niște sigilii ale celor rămași.

30355. Prin chilia de piatră a muntelui, sunetul se multiplică până atinge cerurile nevăzute, coborând apoi ca o forță care umple golurile ființei.

30356. Licuricii consideră că stelele sunt surorile aflate la o distanță mai mare.

30357. Albina înmagazinează lumina în ceară.

30358. Iertarea, ca o sabie moale, taie lanțul celui vinovat fără

să-l rănească.

30359. Binele este medicamentul care solicită lingurița.

30360. În jurul Raiului nu există gol.

30361. Ecoul cuvântului nerostit este blocat.

30362. Umbra ne spune că lumina e prezentă.

30363. Sângele plimbă toată lumina interiorului.

30364. Gândul cade înaintea inimii.

30365. Cenușa e simbolul perfect al destrămării; destrămarea e dureroasă – este cumplită.

30366. Clipa îndeamnă viața să ne determine să nu pierdem ritmul.

30367. Ceva ce nu există: clipe gemene.

30368. Prietenia născută din nevoie se destramă precum cenușa, pentru că voia nu urmează pașii impuși.

30369. Cuvintele goale pot forma, cel mult, un mic vârtej anemic pentru a mișca câteva frunze uscate.

30370. Clipa nelocuită grăbește viața.

30371. Vijelia hulei lasă în urmă un fel de praf care poate fi șters cu o cârpă umedă.

30372. Omul viclean te ridică până dincolo de aer și te lasă acolo.

30373. În călătoria lor, cuvintele nu cunosc pe du-te vino.

30374. Vorba cicălitoare nu poate înainta din cauza balastului.

30375. Vorba lungă îngrămădește cuvinte fără temei în aceeași propoziție.

30376. Bunătatea e acțiune, nu cuvânt; ea luminează pământul în profunzime ca o sămânță vie.

30377. Dacă sacrificiu duce spre lumină, nu e zadarnic.

30378. Firul vieții urcă încet prin tăcere, fără să știe că propria-i naștere e un jurământ cosmic.

30379. Într-o celulă Universul repetă primul său psalm; fiecare clipă  are arhitectura începutului.

30380. O umbră cade când sufletul se ridică; nu e sfârșitul, ci doar semnul că drumul a găsit altă curgere.

30381. Nu se împotrivește nimeni: apa are memorie; nu se știe încă cine ține locul neuronilor.

30382. Tolomacul murdărește ceea ce nu mai poate atinge.

30383. În chivotul minții omenirea nu a găsit leac pentru bolile imaginare.

30384. Îmbrățișarea care rănește se frânge singură ca o mască de hârtie, pentru ca adevărul să se elibereze.
30385. Crucea fiecăruia este sculptată în propriul său ungher de lumină, imposibil de purtat de altcineva.

30386. Omul fără dușmani consumă fericirea obosind.

30387. Doar sufletul poate citi o carte fără litere.

30388. Zvonul fără gura lumii se stinge ca aburul fără răspândaci.

30389. Ulciorul plin al înțelepciunii oferă cu generozitate dulceața tăcerii.

30390. Pasiunea arde lumina, o bea, o preface în flacără înăuntru.

30391. De la neștiință la înțelepciune drumul e așa de lung încât fără o lumină vie călătorul se rătăcește.

30392. Prin perseverența repetiției apa șlefuiește piatra.

30393. Statornice sunt persoanele pe care valul norocului nu le deplasează.

30394. Lacrima bucuriei strălucește așa de tare cât o stea în plină putere.

30395. Întunericul acoperă Nimicul în totalitate.

30396. Aproapele care folosește permanent ghimpele trebuie îndepărtat.

30397. Dacă nu cade para mălăiață, nănacul taie pomul.

30398. Omul darnic nu rămâne singur.

30399. O cuvântare goală interminabilă pune la încercare curajul.

30400. Cel care spune că mă invidiază este grațios.