vineri, 22 martie 2013

106. Gânduri de ocazie

106. Gânduri de ocazie

Notă: au fost scrise pe facebook la capitolul comentarii .  Nu pretind că o să mişc filozofia din temelii .


141. Dacă soarta îţi pune în mână zaruri fără puncte , câştigi tot timpul .
142. Zeiţa norocului dăruieşte aleşilor domniei sale un procent în plus din râvnitul ingredient.
143. Pasiunea determină întotdeauna reuşita .
144. Dacă în loc de moară de vânt ai văzut un  duşman sălbatic, atunci trebuie să te lupţi .
145. Unde cade o picătură nu se vede nimic,unde cad o sută nu te poţi aşeza .
146.  Aforismul este gândul care loveşte la fix .
147. Despre fericire putem emite păreri , niciodată reţete .
148. Zâmbeşte ! Vei înflori !
149. Lacrima este surplusul de rouă al sufletului , iar zâmbetul se naşte când un înger trimite cu aripa către sufletul nostru adieri .
150. Confesiunea , ca valoare ,  este pasul de până în spovedanie ; cui trimiţi această povară ?
151.Trebuie sa recunoaştem : mai exista câte unul care te loveşte cu răspunsul drept in moalele capului .
152. Atunci îţi este măsurată bunătatea corect : când ai împrejur valuri otrăvite care vor să te atingă .
153. Poate că ar fi bine să comunicăm citindu-ne gândurile; am elimina o parte din zgomot !
 154. Realitatea întrece închipuirea !
155. Cele mai periculoase gropiţe sunt cele de la degetele mâinii unei femei .
156. Când gâlgâie mustăreaţa-n mesteceni şi sângele începe să fiarbă , se trezeşte Duhul Creşterii şi trimite sunet prin trâmbiţă de scoală şi morţii .
157. Cei mai eficienţi duşmani sunt cei coborâtori din stirpea prietenilor .
158 . Mai ales, dacă o petrecere vine gratis – este păcat să o refuzi .
159. În oricare moment renunţă să mori .
160. Succesul omoară duşmanii şi mutilează prietenii .

de Grigore Rotaru Delacamboru        
 
 
 
Autor photo : 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu