Punctul

 

CALEIDOSCOP – Gânduri de ocazie (încercări pentru volumul al treilea); 15 iulie 2025 

 

 Punctul

*

Nu vom lăsa ultimele probleme nerezolvate

soluţiile sunt pregătite

e necesar să le redacteze cineva

fără să confunde pianul cu tastatura

sunt soluţii directe aproape reci

nu sunt scrise pe note

redactorul nu ar avea nici o scuză

ştim ce ar putea pretinde

că muzica mişcă materia

şi încălzeşte neantul

şi oferă omului o scară solidă

însă noi dorim numai să fie localizat pe axă

punctul numit origine.

 

de Grigore Rotaru Delacamboru

 

 <<<<<<<<<<<< * >>>>>>>>>>>>

 

1. Tudor Arghezi – Stilul sentențios, amestec de concret și simbolic, cu note de ironie sacrificială:

Punctul (variantă argheziană)
Nu lăsăm zăcămintele de întuneric nerăscolite.
Avem lopeți și rețete.
Numai să nu vină ucenicul
să scrie cu degetul pe clape
ca și cum pianul ar fi o coală albă.
Soluțiile sunt simple, aproape crude,
nu s-au născut din muzică,
ci din osul timpului spart.
Cel ce le-ar încurca cu simfonii
n-ar mai fi vrednic să sape spre origine.
Noi vrem numai
să localizăm cu acul fierbinte
locul în care se înfige totul:
punctul de plecare al lumii.

>>>>>>>>>>>>>>>>> 

2. Saint-John Perse – Sublimul impersonal, avânt profetic, abstract transfigurat:

Punctul (variantă în stil Perse)
Nu vom lăsa necuprinsul să-și închidă ochiul.
Soluțiile — rășini ale gândului —
așteaptă limpezirea.
Fără să confunde sunetul cu nervura clipei,
scriitorul — oficiant al tăcerii —
va însemna în aer
punctul de la care pornește incendiul formelor.
Nu în notații va fi codul,
ci în geografia liniilor originare.
Neantul — încălzit de muzici oarbe —
nu cere decât o scară:
nu spre cer,
ci spre miezul pur al începutului. >>>>>>>>>>>>>>>>>>

3. Marin Sorescu – Ironia dezarmantă, colocvialism grav, spirit de observație neliniștit:

Punctul (variantă în stil Sorescu)
Nu lăsăm problemele baltă,
am inventat niște soluții
reci ca o salată de cartofi
într-un roman prost.
Important e cine le scrie.
Să nu încurce pianul cu tastatura
și Do-ul cu parola.
Soluțiile nu cântă.
Ele ciocăne, răcesc,
îți spun verde în față:
„Aici e centrul.”
Originea e un punct,
nu o poezie.

>>>>>>>>>>>>>>>>> 

4. Ion Barbu – Obscuritatea geometrică, purismul formei, gnoza poetică:

Punctul (variantă barbiană)
Nezărind figura ce-n descompunere zvârle,
soluția – tărie exactă –
se-ncheagă în parmenidic cristal.
Nu-i claviatură aici, ci tangentă
ce-nfinge unghiul pe axă.
Căci muzica – topologie caldă –
slujește doar neantului mișcător.
Redactorul, nefiind arhimedean,
va confunda grația cu girul.
Dar noi – cetitori de origine –
căutăm punctul:
începutul cifrei totale.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

5. Daniel Turcea – Transcendență luminoasă, revelație prin tăcere:

Punctul (variantă în stil Turcea)
Ultimele umbre s-au retras.
Soluțiile au coborât în lumină.
Scriitorul — dacă scrie —
să nu fie decât vas al unei chemări.
Muzica nu e sunet, ci verticală vie.
Nu încălzește neantul,
ci îl preschimbă în scară.
Originea este flacără ce nu arde.
Este punctul unde Fiul începe.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

6. Eugenio Montale – Precizie melancolică, scepticism lucid:

Punctul (variantă în stil Montale)
Soluțiile zac într-un colț,
neatinse, neprivite.
Nimeni nu le scrie —
doar le notează cu o indiferență tăcută.
Muzica, dacă mișcă materia,
e doar un zvon pierdut.
Nu vom urca nicăieri,
ci vom rămâne să fixăm pe hartă
singurul loc care nu minte:
punctul.
Atât.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

7. Ion Caraion – Intensitate interioară, revoltă latentă:

Punctul (variantă caraioniană)
Nu vom lăsa rana să putrezească
în negrul dictando.
Soluțiile ard între litere,
dar cine are curaj să le atingă?
Redactorul scrie cu sânge rece
pe clapele unui pian surd.
Muzica?
Doar o încercare de a striga în tăcere.
Noi vrem să aflăm
unde începe sângerarea lumii:
acolo e punctul.
Acolo!

 >>>>>>>>>>>>>>>

8. Paul Celan

Paul Celan oferă o voce ultra-comprimată, care ar putea fuziona stilistic cu poemul:

Punctul (variantă în stil Celan)
Nu lăsa.
Rămâne.
Soluție:
rece,
puls.
Taste — orb.
Origine:
firul
negru.
Scară –
în neant
arde
numele
fără glas.
Punctul:
un strigăt
în os.

 

9. T.S. Eliot (ritm solemn, gândire circulară, ton profetic)

Nu vom lăsa ultimele ecouri să rătăcească
în haloul incert al răspunsurilor întârziate.
Soluțiile sunt pregătite,
la fel cum focul a fost pregătit
înainte de facerea lemnului.
Dar cine va scrie fără să răstoarne ordinea,
fără să confunde începutul cu sfârșitul?

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

10. Gellu Naum (absurd grav, logică poetică neortodoxă)

Am prins o idee în plasă,
se zbătea ca o tastă când vrei să cânți.
Pianul era acolo, dar părea o masă.
Redactorul s-a aplecat și a început să mestece
litere cu dinții.
Nu voia să greșească,
dar a fost tras de mânecă
de o virgulă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

11. Jorge Luis Borges (geometrie metafizică, mister livresc)

Soluțiile sunt o hartă incompletă
desenată de o mână uitată.
Originea — punctul —
nu este începutul timpului,
ci centrul oglinzii
unde toate reflexiile se topesc.
Numai acolo
muzica nu mai sună,
ci se gândește.

>>>>>>>>>>>>>>>> 

12. Zbigniew Herbert (ton etic, auster, ironic-resemnat)

Scrie cu mâna rece.
Nu cere cântec.
Nu închina clapele pianului
unei idei de armonie.
Există doar un punct:
fără contur, fără confort.
Acolo începe
răspunderea.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

13. Tomas Tranströmer (transparență interioară, liniște gravă)

Soluțiile așteaptă sub gheață,
împinse ușor de un curent lent.
Scrisul nu e muzică,
ci un gest reținut
ce aduce lumina într-o cameră tăcută.
Punctul de origine e acolo
unde respiră
prima intenție.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

14. Sylvia Plath (tensiune rece, imagine precisă și tulburătoare)

Tastatura i-a sfârtecat degetele.
A vrut să cânte,
dar literele erau lame.
Redactorul s-a scurs pe podea
ca o partitură arsă.
Muzica a tăcut,
și din tăcere
a crescut o scară
cu o singură treaptă:
Punctul.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

15. Franz Wright (minimalism grav, interiorizat)

Nu spune nimic.
Scrie.
Fără muzică.
Doar aerul tăios
care taie cuvântul
în două.
Punctul.
Atât.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>