Moara
Moară de vânt tot mai există
dar Rosinanta este tristă
în traistă nu-i deloc ovăz
(se tulbură un ochi în văz)
stăpânul zace morfelit
pe-o dungă dură de zenit
visează lupte cu temei
a biruit vreo şapte zmei
( mărunţişează carnea lor )
cheamă pe Sancho-n ajutor
dar scutieru-i rătăcit
pe-o insulă de hiacint
moara-i o umbră de stafie
nici pic de vânt nu mai adie.
15 august 1988
de Grigore Rotaru
Delacamboru
Într-un superb apus de soare, am văzut ”adevăratele ”mori de vânt!Și de acolo de sus, de pe muchea unui deal, lumea modernă.
RăspundețiȘtergereSenzația a fost de contopire cu vremea, de topire în vis, păstrat undeva într-un colț de suflet.
Frumos poem ați ” trăit”!
Bunicul meu şi un frate al dumnealui erau făuritori de mori de vânt şi aveau una pe un deal în Curbură - Vârful Cecilei . Moştenesc dalta ce făcea lăcaşurile pentru dinţii de lemn ai roţilor ce transmiteau mişcarea. Caut un cal şi o suliţă fermecată să recuceresc acel imperiu ! Încerc să nu uit mireasma boabelor strivite între roţi ( un legământ de sacrificiu al duhului vegetal faţă de omenire încât vărsarea de sânge făcută în acelaşi scop să fie oprită).
RăspundețiȘtergereCa semn de supărare extremă – bunica îşi întreba adversarul: „ Ai mâncat cu mine din aceiaşi turtă ?“ şi se gândea la făina făcută cu piatra rotării ( o râşniţă dacică) – nu prea avea încredere în invenţiile năucitoare ale bunicului , deşi ajuta la treabă – era morăriţă !
Să fie numai bine !
În satul meu, cineva inventase - sau luase de la cineva schița, asta chiar nu știu, eram prea mici, să pot înțelege- o mașinărie care fărâmița boabele de porumb.
RăspundețiȘtergereMergeam la el , iarna- era coadă, lume multă..
Acasă, din spărtura de porumb , fierbeam pâsatul, în alte locuri i se spune păsat.
Bunica ”îl dregea” cu ulei și sare!
Il așteptam cu mare poftă!
p.s. mi-e dor de zilele de iarnă spulberată..