vineri, 10 decembrie 2010

14. Moara

Moara


Moară de vânt tot mai există

dar Rosinanta este tristă

în traistă nu-i deloc ovăz

(se tulbură un ochi în văz)

stăpânul zace morfelit

pe-o dungă dură de zenit

visează lupte cu temei

a biruit vreo şapte zmei

( mărunţişează carnea lor )

cheamă pe Sancho-n ajutor

dar scutieru-i rătăcit

pe-o insulă de hiacint

moara-i o umbră de stafie

nici pic de vânt nu mai adie.


15 august 1988

de Grigore Rotaru

Delacamboru

3 comentarii:

  1. Într-un superb apus de soare, am văzut ”adevăratele ”mori de vânt!Și de acolo de sus, de pe muchea unui deal, lumea modernă.
    Senzația a fost de contopire cu vremea, de topire în vis, păstrat undeva într-un colț de suflet.

    Frumos poem ați ” trăit”!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bunicul meu şi un frate al dumnealui erau făuritori de mori de vânt şi aveau una pe un deal în Curbură - Vârful Cecilei . Moştenesc dalta ce făcea lăcaşurile pentru dinţii de lemn ai roţilor ce transmiteau mişcarea. Caut un cal şi o suliţă fermecată să recuceresc acel imperiu ! Încerc să nu uit mireasma boabelor strivite între roţi ( un legământ de sacrificiu al duhului vegetal faţă de omenire încât vărsarea de sânge făcută în acelaşi scop să fie oprită).
    Ca semn de supărare extremă – bunica îşi întreba adversarul: „ Ai mâncat cu mine din aceiaşi turtă ?“ şi se gândea la făina făcută cu piatra rotării ( o râşniţă dacică) – nu prea avea încredere în invenţiile năucitoare ale bunicului , deşi ajuta la treabă – era morăriţă !
    Să fie numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  3. În satul meu, cineva inventase - sau luase de la cineva schița, asta chiar nu știu, eram prea mici, să pot înțelege- o mașinărie care fărâmița boabele de porumb.
    Mergeam la el , iarna- era coadă, lume multă..
    Acasă, din spărtura de porumb , fierbeam pâsatul, în alte locuri i se spune păsat.
    Bunica ”îl dregea” cu ulei și sare!
    Il așteptam cu mare poftă!
    p.s. mi-e dor de zilele de iarnă spulberată..

    RăspundețiȘtergere