30. 30. Epitaf

 

30. 30. Epitaf

*

În trupul fragil, loc dăruit, sufletul a găsit.
Am ars liniștit, ca flacăra-n fața altarului.
Prin limba de fum mă-nalț către stelele reci,
căderea-mi e zbor și cerne păcatele-mi toate.
În cumpănă — fără sfârșit, odihna m-așteaptă.

22 decembrie 1987

Notă: „Epitaf ” este ultimul poem din volumul subsemnatului - numit „Cântecul chihlimbarului” și îl propun ca piesă de compatibilitate (variante) cu o parte din poeții selectați în lista care este arhivată.  Cu ceea ce va rezulta în această ședință- ultima (vol I),  ( alături de rezultatele anterioare) se va forma corpul unei culegeri („Călătorii în lumea poeților”).

 

 Variante stilistice compatibile

 

🔹1. Stil Lucian Blaga (metafizic, elegiac, cu tăceri care luminează)

În lutul cuvântului, duh mi s-a dat și-am tăcut.
Ca o candelă-n soare, am ars întru rostul uitat.
Fumul meu urcă spre bolta de gheață a firii —
căderea mi-e zbor, păcatul — o spuză de har.
În cumpăna veacului, odihna nu doarme.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹2. Stil Paul Celan (fracturat, dens, cu imagini ale absenței și transcendenței)

În carnea dăruită: o urmă.
Foc fără tremur — rugă.
Din fumul limbii, o spaimă de stea
îmi sparge căderea.
Răgazul stă-n echilibru. Nu plec.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹3. Stil Rainer Maria Rilke (solemn, diafan, aproape liturgic)

Trupul — un vas fragil pentru oaspeți de lumină.
Am ars netulburat, precum flacăra ce roagă.
Fumul meu suie tăcut spre stelele de piatră.
Căderea mea se preface în zbor —
și păcatul cade-n odihnă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹4. Stil Ion Pillat (elegiacul sobru, sacralizarea memoriei)

În trupul firav, pământ de împrumut, sufletul s-a așezat.
Am ars ca o lumânare pe altarul unei seri tăcute.
Cu limba de fum, mă ridic peste streșini și nori,
zborul meu cernând păcatul lumii.
Și-acolo, în cumpănă, mă așteaptă odihna.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹5. Stil Mihai Eminescu (clasicizant, grav, cu tonalitate filozofică)

În lutul vieții, sufletul și-a aflat lăcaș.
Ca flacăra-n taină, am ars negrăit.
Mă-nalț prin abur, spre stele de plumb —
căderea-mi e zbor înspre cerul iertării.
În cumpăna vremii, m-așteaptă tăcerea.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹6. Stil Emily Dickinson (lapidar, profund, abstract cu un aer tainic)

I lived — as Flame —
before an Altar made of Ash.
My Smoke — a Letter —
to Distant Stars —
where Silence waits — in Equinox.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹7. Stil Nichita Stănescu (baroc interiorizat, abstract metafizic)

Sufletul a căutat un loc — și m-a găsit.
M-am aprins în mine, ca o idee în rugă.
Mă-nalț prin cuvântul-fum
spre o stea ce nu cade.
În cântar, stă odihna: fără nume, fără sfârșit.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹8. Stil Vasile Voiculescu (mistico-ascetic, cu rugăciune în spatele imaginii)

În trupul smerit, sufletul și-a făcut chilie.
Am ars fără tulburare, ca untdelemnul în candela sfinților.
Prin flacăra tăcută, m-am înălțat spre răcoarea veșniciei.
Căderea mi-a fost aripă, păcatul — o lacrimă spălată.
Odihna mă ține-n cumpănă, dincolo de ceasuri.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹9. Stil Radu Gyr (martiric, sobru și luminat de o jertfă senină)

În temnița firii, sufletul mi-a fost lumină.
Am ars tăcut, ca o candelă în celulă.
Fumul meu s-a ridicat ca o rugă din sânge.
Căderea mea a fost drumul spre cer.
În cumpăna tăcerii, Hristos m-așteaptă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹10. Stil Traian Dorz (simplitate evanghelică, liniște și dor ceresc)

În trupul de lut, sufletul și-a aflat cortul.
M-am stins ca o flacără în rugăciune.
Fumul meu urcă spre Domnul.
Căderea mea — o treaptă spre acasă.
Odihna m-așteaptă, cu brațele întinse.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹11. Stil George Bacovia (sumbru, abstract, epuizat de viață)

Într-un trup palid — un suflet.
Am ars fără zgomot.
Fumul meu s-a pierdut în nori reci.
Căderea e zborul fără aripi.
Odihna — o greutate albă, fără margini.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹12. Stil Fernando Pessoa (sub heteronimul Alberto Caeiro) (seninătate păgână, acceptare a morții fără metafizică)

Trupul meu a fost locul unde sufletul s-a odihnit.
Am ars ca un lucru natural — ca focul iarna.
Fumul s-a înălțat, așa cum se înalță fumul.
Căderea e doar un fel de a merge în jos.
Odihna vine când totul a trecut.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹13. Stil Jorge Luis Borges (filosofic, circular, cu melancolie lucidă)

Acest trup — doar o clepsidră în care sufletul a stat.
Am ars, ca o propoziție exactă.
Fumul meu e o amintire care urcă.
Zborul, căderea, păcatul — toate într-un singur cuvânt.
Odihna: o bibliotecă fără nume.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹14. Stil Rabindranath Tagore (lirism mistic oriental, cald și transcendent)

În templul firii, un oaspete: sufletul meu.
Am ars cu bucurie, ca tămâia în zori.
Fumul meu se ridică, cântând.
Căderea mea s-a transformat în zbor de rugă.
Odihna — un leagăn în mâna cerului.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹15. Stil Ștefan Augustin Doinaș (abstract, grav, sapiențial)

În carnea fragilă — forma unui gând arzător.
Am ars cu luciditatea unei flăcări controlate.
Prin limbajul fumului, am străbătut ordinea cerului.
Zborul e forma căderii asumate.
Odihna — o axioma mută, în echilibru.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹16. Stil Tudor Arghezi (testamentar, tensionat între păcat și lumină)

În trupul ca o rană, sufletul s-a înfiripat.
Am ars ca o candelă roasă de rugă.
Din fumul meu s-a scris o rugăciune murdară.
Căderea mi-e zbor, dar și plată.
Mă-nclin: odihna-i o salbă de păcate iertate.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹17. Stil Thomas Merton (meditativ monahal, cu ritm interior și smerenie cosmică)

În fragilul meu cort, sufletul s-a așezat în liniște.
Am ars fără grabă, cu răbdarea luminii.
Din fum s-a înălțat tăcerea — mai sus decât gândul.
Căderea mi-a fost rugăciune cu aripi.
Odihna: un timp fără ceasuri, în mâinile lui Dumnezeu.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹18. Stil John Donne (baroc englez, teologic, paradoxal și solemn)

În templul cărnii, sufletul a fost oaspete regal.
Am ars, dar arderea mea a fost botezul meu.
Fumul, ca o epistolă nesemnată, s-a înălțat.
Căderea m-a ridicat — păcatul, o cale spre har.
Odihna m-așteaptă: într-o eternitate care nu uită.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹19. Stil Saint-John Perse (mistic solar, solemnitate cosmică, metafizică deschisă)

În vasul trupului, sufletul a curs ca aurul vechi.
Am ars cu înțelepciunea nisipului ce nu se teme de vânt.
Fumul meu, limba uitată a cerurilor.
Căderea — o geometrie a zborului invers.
Odihna: echilibrul orbitei între două tăceri.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹20. Stil Kahlil Gibran (profeție blândă, sapiențială, armonie între moarte și spirit)

În trupul pământului, sufletul s-a coborât ca o sămânță.
M-am stins precum lampa care și-a spus povestea.
Fumul meu s-a înălțat cu iubire, nu cu teamă.
Căderea a fost răspunsul zborului promis.
Odihna mă cuprinde — ca brațele mamei pe un drum vechi.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹21. Stil Giuseppe Ungaretti (poezie redusă la os, laconică și incandescentă)

Trup.
Ardere.
Un fir de fum
spre stele.
Cădere — în lumină.
Odihnă.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹22. Stil Edith Södergran (lirică nordică, purificată, senină și verticală)

În trupul meu fragil — tăcerea s-a făcut suflet.
Am ars ca o rugă de gheață.
Fumul m-a dus printre stelele neatinse.
Căderea mea a avut gust de zbor.
Odihna este acolo — în aerul subțire.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹23. Stil Trakl (simbolism crepuscular, spiritualitate tăcută și abisuri)

În trupul de cenușă — un înger tăcut.
Arderea a fost cântec, taină, iarnă.
Fumul s-a sfărâmat între stele stinse.
Căderea — o adormire albă.
Odihna: o spirală de frig și lumină.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹24. Stil Yehuda Amichai (iudaic modern, meditativ și tandru)

Trupul meu — o casă pentru oaspetele nevăzut.
Am ars ca o lumânare într-o sinagogă pustie.
Fumul meu s-a înălțat printre rugăciuni tăcute.
Căderea — o cale înapoi.
Odihna mă iubește, fără să întrebe cine sunt.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹 25. Haiku – arderea liniștită

Flacără-n altar —
sufletul nu face zgomot
când pleacă în fum.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

🔹 26. Haiku – cădere și zbor

Frunză în cădere —
vântul o duce spre cer.
Zborul e în jos.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

27. Haiku – cumpănă

Fumul se ridică.
Timpul stă-n echilibru
între două lumi.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

28. Haiku – trupul, templu trecător

În trup de tăceri
s-a-nfiripat o lumină —
loc de adăpost.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>> 

29. Haiku – odihnă finală

Ardere senină —
odihna nu e sfârșit,
ci zbor fără greutate.

>>>>>>>>>>> 

50. Prag (trecere)

Timpul e firul pe care-l înnoadă veșnicia.

<<<<<<<<<<<<< ***** >>>>>>>>>>>>>