27. Fabulă ( 1 )
Nebunia s-a instalat în momente şi în doze diferite în mintea împăratului: la început a pretins să fie înlocuit nisipul din clepsidre cu zăpadă … curtenii băteau din palme gudurându-se la umbra genialei descoperiri şi , odată cu ei întreaga împărăţie bătea din palme, chiar dacă nimeni nu mai ştia cât este ora; apoi , mai ferm a poruncit celor slujitori cu ştiinţa să-i facă un nor artificial şi special … ochii de privighetoare să plouă pe asfalt … nu mai era nevoie de cântec, ropote de aplauze îţi luau auzul. În fiecare zi avea o idee şi imediat se ridicau osanale. De exemplu a comandat o maşină automată: fără scăunel, fără frânghie, fără cuţit, fără seringă, fără foc, fără apă … ceva de nedescris şi supuşii , în şir indian, veneau spre locul cu pricina ; fiecare , în momentul suprem , mai bătea o dată din palme. Lăcrima împăratul de fericire şi tot lăcrimând , într-un târziu s-a făcut sănătos: cu mintea lucidă a comandat o maşină care să nască un popor …dar nu i-a răspuns nimeni .
23 mai 1987
de Grigore Rotaru Delacamboru
Ce bine ar fi, sa devina toti sefii normali iar, lingatorii de bocanci sa nu-si mai gaseasca locul.
RăspundețiȘtergere... Daca doriti, va invit, pe unul din blogurile mele ca participant la:
Concursul cu premii Iorgu Cosma {Ed. a II a}
Cu aleasa stima,
d.k.n.